Prefectul Jeacă - ținta atacurilor celor care nu iubesc sportul la Medgidia!

Prefectul Jeacă - ținta atacurilor celor care nu iubesc sportul la Medgidia!(1925)


Cât timp m-am aflat în Bucovina, am stat cu urechile ciulite, ca la “Europa liberă”, în direcția Medgidiei. De acolo, din inima Moldovei, am urmărit pas cu pas “revoluția sportivilor”. Așa am numit eu noua mișcare internă pentru intrarea în normalitate. Sportivii reprezintă totuși, în materie de moralitate și conduită, un eșantion important și influent în societatea noastră. Drept dovadă, în ciuda piedicilor care i se pun, el renaște întotdeauna.

Evenimentele derulate recent la Medgidia demonstrează cu prisosință acest lucru. De aceea, eram curios să văd care este reacția consilierilor “NU” după verdictul negativ dat de Prefectura Constanța în privința hotărârilor privind soarta sportului local și nu numai.

Mă gândeam că măcar acum, după ce prefectul s-a pronunțat în legătură cu legalitatea unor hotărâri aberante, gruparea potrivnică primarului Vrabie, să fi acceptat înfrângerea cu demnitate.

Aiurea.
Să nu credeți că mi-am imaginat cumva că domnii consilieri se vor grăbi să își toarne cenușă în cap pe motiv că au greșit sau au exagerat din dorința de a-l ține pe primar la mantinelă. Sau că se vor căi pentru nedreptățile comise asupra sportivilor. Sau că se vor grăbi să deconteze cheltuielile făcute din buzunarul propriu de către sportivii care nu au acceptat să piardă, în diverse competiții, vreun meci prin neprezentare. Ca să poată face deplasarea, au luat bani de acasă! Nu au stat cu mâna întinsă.

Dar, întreb, ce moral poți să ai cînd ești tratat ca un balast? În loc să fii susținut, ca sportiv de performanță, de către aleșii poporului, ce auzi în spatele tău? Întrebări de genul: “Ce mai vrea și ăsta?”

Sigur că da, domnii consilieri în cauză nu greșesc niciodată! Nu abuzează de poziția avantajoasă pe care o ocupă în ierarhia administrației locale. Nu sunt animați de interese meschine. Nu joacă perinița cu partidele care îi susțin. Nu, nici vorbă! Nu vor capul primarului și nu țin în șah un oraș întreg pe chestia asta…

De demisie, nici vorbă!
La noi, demisia de onoare este concepută pentru proști! Păi, dacă nici gafa asta monumentală, sancționată prompt de prefectul județului Constanța, nu reprezintă un motiv de demisie, atunci, cine răspunde pentru toate necazurile pricinuite sportivilor de la Medgidia? Umiliți realmente de mai marii orașului, care i-au tratat ca pe ultimii oameni!

Practic, cu același dispreț manifestat față de celelalte proiecte și inițiative propuse de primarul Vrabie! Scuzați expresia, “Unora le pute peste tot!” Ba la Fabrica de amoniac, ba la Spital…

Nimic nu e bun! Nimic nu merge!

Acum, după ce Prefectura Constanța a respins mai multe amendamente inițiate de consilierii “NU”, m-am convins că domniile lor nu știu să piardă! Au găsit repede un alt țap ispășitor în persoana prefectului Jeacă!

Pentru că a funcționat în limitele prerogativelor sale, corect și la obiect, este luat la țintă de către cei cărora nu le place sportul și de către cei care nu se împacă cu ideea că Vrabie a rezolvat o nouă criză locală!

În această speță, prefectul Jeacă a interpretat corect situația dată și a aplicat legea întocmai și la timp.

Și care e problema?
Nu le place domnilor consilieri potrivnici că statul de drept funcționează? Că doar nu-i nimeni nemuritor! După atâtea ședințe câștigate cu suma totală a voturilor “NU”, s-a întâmplat să o ia și domniile lor în freză!Și încă rău de tot!

Degringolada instaurată a dat naștere la numeroase confuzii și situații de-a dreptul penibile, ca reacție și conținut. Unii au confundat Prefectura Constanța, instituția care a dat o rezoluție cu -NU- cu Marea Adunare Națională! Alții cu vechiul CARITAS!

Incredibil, sunt voci care încearcă să paseze greșelile domnilor consilieri pe umerii prefectului! Nici că se putea un comportament mai josnic!

Întreb.
Ce contează mai mult și trebuie verificat și chiar sancționat? Conținutul viciat al unor decizii cel puțin eronate, care lovesc în interesele unei clase sociale nedreptățite, pentru că ăsta este esențialul, sau închipiuirea celui care reclamă că Primăria Medgidia a fost servită peste rând?

Că a fost favorizată ca să ce? Ca să faci dreptate unor tineri care vor să facă sport de performanță? Pentru un astfel de ideal, dacă e nevoie, modifici legea!

Prefectul nu a fost nevoit să apeleze la o asemenea strategie. A avut legea la îndemână și a aplicat-o corect și la timp. Și atunci, care e problema!

După cum este atacat prefectul, e limpede că acesta este confundat cu un oarecare funcționar a cărui menire este să stea la picioarele dumnealor și să-i servească la clește! Recunosc că, după numirea sa în funcție, la un moment dat, am fost și eu tentat să cred că este omul pesediștilor, dar, în timp, prestația sa m-a determinat să îmi schimb părerea.

Știu că unii oameni își schimbă des părul, dar sper ca Jeacă să nu facă acest lucru!

Cândva, prefectul Jeacă era pe placul grupării “NU”. Le-a plăcut și dumnealor de prefect! Acum e criticat pentru că s-a coalizat cu primarul!

Dacă asta se numește partizanat, îmi place și mie!
În definitiv, cine pe cine a trădat?

L-am criticat pe prefect, dar pe chestiuni bine fundamentate și la obiect. Nu a crâcnit nimeni!

Prefectul ca prefectul, dar ce aveți cu partidul?
În primul rînd, prefectul nu este pesedist! Dar, chiar și așa, el este oricum prin definiție apolitic. Nu este sluga unui partid.

Și de ce ar trebui să percuteze la privirile răutăcioase aruncate de o luminiță tocmai de la capătul tunelului?

La Medgidia, datorită tenacității primarului Vrabie, sportul și-a reintrat în drepturi!

Asta înseamnă normalitate! 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri