HORIA ȚUȚUIANU – CU MUSCA ANI PE CĂCIULĂ!

HORIA ȚUȚUIANU – CU MUSCA ANI PE CĂCIULĂ!(1481)


La Frizerie, un client a reclamat că i-a fost tunsă mustața strâmb. Deși avea dreptate, cu un tupeu incredibil, reclamantul a fost convins că mustața lui este strâmbă din naștere!

Așa procedează și Horia Țuțuianu ori de câte ori joacă în rolul lui Figaro! Toți greșesc fundamental, doar domnia sa, vorba aia, NU! Cu un tupeu diabolic, te pune imediat la punct! Dar și cu o aroganță demnă de un Adrian Năstase la pătrat!

Când PSD Constanța s-a lepădat de Horia Țuțuianu ca de un măr stricat, aruncându-l direct la coșul de gunoi al organizației, ziarul nostru a tras concluzia că e ceva putred în Danemarca. Până atunci, nu îndrăznea nimeni să îi taie calea! Chiar dacă, în tentativa sa de a drege busuiocul, domnul Țuțuianu s-a refugiat la Bilbao. Chipurile, pentru a participa la o reuniune internațională dedicată turismului cu tauri…

În ciuda relațiilor sale privilegiate cu cei din conducerea PSD, Țuțuianu a fost scăpat intenționat din brațe, fiind lăsat fără susținere politică. Zvonurile privind concluziile ANI în privința sa s-au dovedit a fi reale! Chiar dacă insista asupra nevinovăției sale, cum că mustața i-a fost tunsă strâmb!

Fără sprijin politic, ești precum fiul ploii! Țuțuianu nu este însă omul care să abdice cu una cu două și să își toarne cenușă în cap la comandă...Deși știa că Agenția Națională de Integritate e cu ochii pe el pentru o stare de incompatibilitate, a tăcut mâlc!

Reproduc pe scurt din concluziile instituției amintite:

Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că ȚUȚUIANU MARIUS – HORIA, actualmente Președinte al Consiliului Județean Constanța, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 30 martie 2016, întrucât a exercitat simultan funcția de consilier județean și pe cea de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. Neptun Olimp S.A., realizând venituri de natură salarială de la societatea comercială.

De asemenea, pe perioada exercitării mandatului de consilier județean, între Consiliul Județean Constanța și S.C. Lantana Style S.R.L., societate în cadrul căreia soția persoanei evaluate a exercitat calitatea de asociat unic și administrator, s-a derulat un acord - cadru privind furnizarea de solarii complet echipate, în valoare de 100.000 lei.

Persoana evaluată a încălcat astfel dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă” și ale art. 90, alin. (1) și alin. (2) din același act normativ,potrivit căruia: „(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective; (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local […]”.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ȚUȚUIANU MARIUS – HORIA a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.-

 

Conform datelor prezentate de ANI, tragem concluzia că domnul Țuțuianu a înregistrat un nou record în ceea ce privește deplasarea în lung și în lat cu o muscă pe căciulă. Musca ANI. Un specimen care provine din starea de lăcomie care pune stăpânire pe unii politicieni. Chiar așa de mult poți să te cobori încât să te hrănești cu două mâini din același loc și în același timp! Dar, mai ales, parcă în bătaie de joc față de cei care nu sunt promovați peste noapte precum domnul Țuțuianu. Chiar nu vă mai ajunge, domnilor! Domnii de la CJC au salarii mari și drepturi inimaginabile. Cu toate astea, dacă leagă cineva niște cârnați în vârful catargului de la Mamaia, aleșii poporului sunt primii care ajung în vârf!

Confundă unii buzunarele statului cu propria lor pușculiță! Care poate fi accesată de soție, de propria gașcă, de, mă rog, diverse alte personaje.

PSD dovedește că, indiferent pe cine pune în diverse funcții de conducere, năravul partidului nu se schimbă!

Cât timp Țuțuianu a umblat cu musca ANI pe căciulă, trubadurul său, Claudiu Palaz , a înjurat PNL la scenă deschisă! Chiar nu a auzit niciodată bâzâitul muștei de pe căciula lui Țuțuianu?
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri