
LANGA, DANGA, BALANGA, PE CÂRLESCU L-A LOVIT ÎN CAP TALANGA!(2075)
Zilele trecute, s-a petrecut un accident stupid din categoria celor în care de regulă musca lovește un cal breaz. Într-un moment de creație intensă, Adrian Cârlescu a fost lovit din senin de o talangă de dimensiunile unui meteorit cu număr de circulație de Medgidia. Și, asta, în ciuda faptului că talanga, scăpată de sub control, l-a avertizat cu semnale luminoase și sonore de genul: “Langa”, “Dalanga”!
Ca la trecerile de cale ferată. Efectul?
Omul și-a pierdut parțial memoria și a dat în bâlbâială, declarând că a scris un pamflet cât un ou de bibilică. Când nimic nu ai a spune, faci spume sau bule de săpun scoase pe nări. Precum Adrian Cârlescu, juristul de la “Ordinea’ baladistul de serviciu al miliardarului Grigore Comănescu, zis și Mister asfalt, care trăiește deziluzia licitațiilor pierdute la Medgidia.
Ca să înțelegem de unde își trage Cârlescu seva de pamfletar al patriei și chiar mai mult de atât. Bulbuci, spume și clăbuci, la atât se rezumă creația lui Cârlescu Adrian, care se laudă că a scris primul pamflet din viața lui!
Chinurile facerii l-au slăbit teribil pe autor, deși întreaga lui creație se bazează pe câteva versificări simpliste. Desigur, eu nu aveam cum să lipsesc din capodopera cârlesciană. Sunt Lucius, limbă grea, care dau cu o ghiulea...Nu a avut omul la îndemână altă rimă!
Citind o tâmpenie ca asta, poți să crezi că un asemenea individ conduce un ziar numit “Ordinea”? Dacă tot nu a fost testat de nimeni, să mai luăm un exemplu de pamflet marca, scuzați cacofonia, Cârlescu.
După ce talanga l-a izbit direct în fruntea sa de bour, juristul zice: Cristina, felină/De îmi este afină(???) Iată unde duce consumul exagerat de afinată!
Trebuie să recunosc că, în ciuda figurii sale șterse de om bolnav și posac, Adrian Cârlescu, juristul de la “Ordinea”, m-a surprins cu talentul său de versificator ieftin și pueril. Băiatul ăsta, un monument de prostie în materie de pamflete și altele, orgolios până la ulcer duodenal, a ajuns să facă rime din orice! Doar de dragul de a înjura la comanda șefilor săi miliardari, luminițe și butnari! După cum vedeți, dacă nu ești atent, versificația se ia!
Când faci versuri albe din orice și vorbești singur pe stradă, e semn de dileală profundă, pericol de turbare. În astfel de cazuri, pacientul trebuie extras cu atenție din mulțime și depus într-un loc sigur și uscat bine. Nu trebuie împins peste linii ca într-o stație de metrou. Atenție, nu trebuie bruscat și nici răsturnat cu roatele în sus. Nu îl gâdilați sub braț. Bine ar fi să-l luați cu frumușelul până adoarme. Să-i puneți bărbiță când începe să scuipe venin. Ca să nu-l ia vântul, că e plăpând rău de tot, puneți-i două cărămizi în buzunare sau legați-l bine de catargul lui Claudiu Palaz, că tot se pupăcesc ei cât e ziua de mare!
Față de alți creatori de doi lei, Cârlescu face versuri cu rime tâmpite în somn. Se ceartă cu EUL lui personal și zice, bietul băiat, că ceea ce scrie el se cheamă pamflet! Nu cred că vreți să le auziți vocabularul! El și EUL lui se ceartă ca la ușa cortului! Dacă începe să mă facă pe mine “câine”, e semn clar că se opintește să muște.
Băiatul ăsta colcăie de răutate! În cazul său, răutatea face front comun cu prostia. Și, culmea, tot în cazul său, prostia doare! Altfel, nu înțeleg de ce se vaită de câteva zile încoace de când gura nu-i mai tace!
Pentru că nu este în stare să vină cu o creație personală, cu ceva nou, apelează la o veche metodă de afirmare a prostiei în adevărata sa splendoare. Masacrarea unei creații din folclorul românesc în versuri de o inepție rară și de o dileală fără de margini și transformarea ei în balada lui Cârlescu.
Atenție, Cristina felina, cum îi zice dumnealui unei colege de breaslă, atenție fetelor, nu circulați neînsoțite cu Cârlescu în lift! Nici tu, Luminițo, nu te mai plimba de una singură prin tunel, că te papă “lulul” Cârlescu. Chiar dacă faceți amândoi parte din aceeași gașcă!
Cârlescu - nume predestinat bibliografiei canine.
De fapt, de multe lucruri nu l-am crezut în stare, inclusiv grija pe care mi-o poartă, dar m-am înșelat! Tocmai dumnealui, care are nările precum cele ale lui King Kong! Înainte să mă facă pe mine câine, ar face bine să se uite în oglindă și după aceea să vorbească.. Că, de ani de zile de când scrie numai în slujba lui Grigore Comănescu, patronul de la SOMACO, scoate pe nări doar asfalt, criblură, smoală și alte materiale specifice drumurilor și podurilor din patria noastră.
Îi dedic și eu juristului de la “Ordinea” un fragment unicat în materie de creații cretine, Fredonez:
Langa, danga, balanga, Cârlescu se plimbă pe baltă cu targa.
În vremurile bune de la Peștera domnul jurist Cârlescu pusese ochii lui neastâmpărați pe o baltă… O baltă cu pește în care încă nu își prinsese ursul păcălit de vulpe coada la copcă. Nici Dragnea nu visa pe atunci la balta Belina, pentru care și-a băgat coada la saramură...Doar Cârlescu, prieten bun cu un mahăr pesedist, plecat dintre noi, se visa stăpânul bălții! Când visa el mai frumos un pește fără os, l-a trezit la realitate Valentin Vrabie, ales ca primar în ciuda opoziției pesediste! Cum să nu îl înjure el pe primarul Vrabie!
“Langa,danga, balanga, Cârlescu se plimbă pe baltă cu targa.”
În situații foarte grave, când omul se visează că scrie pamflete, e bine să avem pregătită o targă pentru pacient. Chiar două, că omul o confundă cu o barcă! În final, a pierdut balta! Visul lui era să o asfalteze de la un capăt la altul la prețul propus de Comănescu! E singura măsură eficientă de combatere a braconajului în zonă.
Atenție, Cârlescule, să nu te izbească din nou talanga cu număr de Medgidia!
Langa, danga, balanga!
N.A. : Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Articole recomandate
Cât de greu este să fii scafandru la ISU Dobrogea

Întrebări și răspunsuri pe tema noului coronavirus

ATENŢIONARE ANM: Ninsori viscolite la munte şi intensificări ale vântului

TREI MECIURI, astăzi, LA C. M. DE FOTBAL, după ce Brazilia şi-a primit bacşişul datorat gazdei, de la arbitru: 3-1 cu "lupii" croaţi...

Consultări privind modul în care sunt alocate organele pentru TRANSPLANTURI
