Medgidia încearcă să supraviețuiască celor 13 noduri în papură. Fără fabrică de 5 milioane de euro, fără apă ieftină, fără locuri de muncă, fără spital renovat complet.
Toate acestea au fost respinse prin votul “împotrivă” al celor 13 consilieri care spun tot timpul NU.
O să zâmbiți amar, dar orașul chiar a învățat să supraviețuiască singur cu ce îi dă primarul și cu ce mai scapă printre degete cei 13 consilieri. Niște firmituri!
Conflictul dintre cele două tabere cunoscute, primar și consilieri, continuă. Ca să-l scoată din circuit, consilierii l-au pus pe Vrabie să deznoade cele 13 noduri în papură pe care i le-au atârnat de gât. Ca să nu se mai poată ocupa de Primărie și să demisioneze…
Medgidia e aproape de agonie și consilierii se joacă de-a nodul în papură! Din cauza lor, mai e puțin și Medgidia ar lua-o înapoi spre Valea Seacă...
În privința primarului Vrabie, trebuie să recunosc că sunt subiectiv dintr-un singur punct de vedere.
Omul acesta muncește pe bune!
Nu se preface, nu icnește înainte de a ridica pietroiul deasupra capului, nu trage pe nimeni în piept, nu face filmări ca Luminița Vlădescu, artistă a poporului.
Vrea să își facă treaba și atât, dar nu este lăsat în pace. S-au grăbit unii să-i șteargă toate realizările obținute la Peștera, să bagatelizeze munca lui de peste opt ani de zile!
Cine sunt domnii respectivi?
Ce fapte de vitejie îi recomandă?
Care sunt realizările din viața lor de până acum?
Nu sunt cumva pupincuriștii de ieri? Benzinarii de ieri? Îmbuibații de ieri? Cei de ieri care spuneau că Vrabie este muza lor? Șpăgarii de ieri care își făceau plinul de benzină moca? Cumva ăia care își decontau toate cumpărăturile personale și acum înjură pe toată lumea? Ăia care ciuguleau din palma celui blamat astăzi de domniile lor de parcă ar fi hoț de cai!
Sunt lucruri știute. Există și documente, dar cei care le au nu vor să le scoată la înaintare! Din prea mult bun simț. Doi dintre principalii artizani ai găștii care înjură la comanda unor șmecheri s-au retras. Unul dintre ei, un mare gazetar în viață, dar cu lipsuri de caracter, s-a cumințit și el. I-a luat locul însă, domnul jurist Cârlescu, omul cu “limbajul de pârnăiaș”.
Și, în tot acest timp, ei, obedienții, continuă să îi înjure și să-i amenințe pe cei care îl susțin pe primar în demersurile sale pentru binele orașului. Nu altceva.
Dacă Vrabie nu își va onora promisiunile făcute, susținătorii de astăzi vor fi primii care îl vor mitralia cu cele mai dure critici. Iar electoratul, da, electoratul, îl va sancționa drastic. Nu numai că nu îl va mai alege ca primar, dar s-ar putea ca domnia sa să plătească pentru toți oalele sparte în ultimii ani!
Demersul meu publicistic are un singur scop.
Să-i dăm primarului timpul care i se cuvine pentru a face dovada sa în fapte că este primarul de care are nevoie Medgidia.
Treaba asta e musai să fie înțeleasă și de cei 13 consilieri, care trebuie să înceteze boicotul primarului! Altfel, riscă și dumnealor să pice în propria lor capcană. Și s-ar putea ca la o reevaluare, cineva să constate că sunt prea mulți consilieri pe metrul pătrat.
Și cu sprijin liberal, continuă boicotarea primarului de către cei 13 cu ghinion pentru oraș! E de-a dreptul cinică satisfacția celor care țipă în gura mare că nu este căldură și apă caldă în unele cartiere! Sigur, din perspectiva celor care se bucură pentru orice necaz cu care se confuntă primarul! Au un motiv în plus să-l înjure!
Până acum l-au hăituit ca pe un animal, după principiul “Un primar încarcă, 13 consilieri îi bagă noduri în papură!” O fac în continuare.
E o mare diferență între a spune și a face!
Când ești călcat pe gât, se mai întâmplă să răbufnești. Nu-l scuz pe primar. Trebuia poate să tacă în povestea cu “animalele”. Ca și în alte situații conflictuale de acest gen, era bine să nu riposteze. Știa că rezultatul este același. Că nu vor vota nimic din cele propuse de domnia sa. Nu s-a convins de acest lucru până acum?
I-o fi ajuns și lui animalul, pardon, cuțitul la os!
Dar să nu îmi spună mie dușmanii lui Vrabie că cei 13 sunt niște îngerași, niște bieți nevinovați, care stau în băncuța lor și beau doar lăptic sau mănâncă supă la ibric! Când o mai primesc și ei retur, pozează în victime! De fapt, pozează alții pentru ei!
I-a bătut nenea primarul! Cum așa?
Pe toți 13 ? Chiar 13 dintr-o lovitură?
Cu un asemenea subiect în față, credeți că se merită să scrii despre aleșii poporului care îi pun pe fugă pe investitorii interesați să construiască în Medgidia? De dragul unui nod în papură strâmb pus la roata primarului!
Îți vine o companie cu o fabrică în valoare de 5 milioane de euro și tu, domnule consilier îndărătnic, îl alungi cu pietre din Medgidia! Pe urmă, te plângi că nu sunt locuri de muncă pentru localnici, că activitatea economică e la pământ! Pe ce considerente?
Pentru asta te-au trimis medgidienii în cel mai înalt forum al orașului? Măi, consilierule, deși, zău, parcă aș vrea să mă exprim ca Iliescu, când văd câte proiecte au fost îngropate doar anul acesta!
De ce nu se face o lege a răspunderii consilierului local? Ca să nu-și mai voteze între ei interesele prioritare, adică cele personale…
De ce nu avem o lege a răspunderii primarului? Câștigă unul alegerile, se instalează ca primar și, timp de 4 ani, acumulează datorii enorme! Dumnealui îndatorează Primăria pe timp de 20 de ani, dar pleacă acasă liniștit, pentru că nimeni nu îl trage la răspundere! Culmea ipocriziei, mai face și pe deșteptul, lansând comentarii belicoase la adresa celor care acum încearcă să-i astupe urmele!
Pe Vrabie l-au catalogat cum le-a venit la gură, dar Curtea de Conturi i-a contrazis! A scris cineva undeva chestia asta?
Dar despre concluziile privind unele minusuri din activitatea consilierului Butnaru, mentorul grupării amintite?
Pe consilieri nu-i verifică nimeni! Ei fac ce vor în numele unei democrații prost aplicate. Fiecare se crede în sinea lui o instituție pe care nu ai voie să o critici. Votul este o chestiune personală și nu trebuie să dea explicații nimănui. Totul depinde de conduita lui morală și de atitudinea sa față de oraș.
Dacă îi pasă, desigur. Altfel, joacă la intimidare!
E drept oare ca primarul să răspundă și pentru ceea ce nu votează unii din răutate, sarcini de partid sau orbul găinii?