Ziua Armistițiului în Primul Război Mondial, comemorată de Primăria Municipiului Medgidia

Ziua Armistițiului în Primul Război Mondial, comemorată de Primăria Municipiului Medgidia(1618)



În data de 11 noiembrie 2018, Primăria Municipiului Medgidia va organiza în colaborare cu Ambasada Republicii Serbia la București și Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, manifestările prilejuite de Ziua Armistițiului în Primul Război Mondial.
 

Evenimentul este dedicat grupului infirmierelor voluntare scoțiene, membre ale organizației „Spitalele Femeilor Scoțiene”, având drept scop realizarea proiectului „Respect și recunoștință pentru Potârnichile Gri”. Aceste eroine au alcătuit personalul medical însoțitor al armatelor ruso – române – sârbe care s-a aflat în misiune pe frontul din Dobrogea, în timpul Primului Război Mondial, alinând suferința răniților și salvând viețile a mii de soldați care au luptat pentru apărarea Dobrogei în primul Război Mondial.

În semn de prețuire și recunoștință, în anul 2017 a fost realizată o placă comemorativă în apropierea Monumentului Eroilor Sârbi, din cimitirul ortodox din municipiul Medgidia, pe care anul acesta au fost inscripționate numele a 60 de persoane, personal medical voluntar, infirmiere și doctorițe scoțiene, care s-au aflat în misiune.

Programul evenimentului din data de 11 noiembrie 2018, va cuprinde:

Ora 10.00 – locație – Cercul Militar Medgidia
Lansarea albumului „Femei în uniformă pe frontul din Dobrogea în vremea Marelui Razboi – dr. Elsie Inglis și Spitalele Femeilor Scoțiene;
Expoziție de fotografie cu tema Misiunea “Spitalele Femeilor Scoțiene în România în Primul Razboi Mondial”.
Ora 12.00 – locație – Cimitirul ortodox;
Dezvelirea plăcii comemorative;
Ceremonialul militar și religios urmat de depunerea de coroane și jerbe de flori.

 Alături de oficialitățile locale va participa și delegația Ambasadei Serbiei în România, formată din: 

Excelența Sa Ambasadatorul Republicii Serbia în România, Branko Brankovic;
Doamna Ministru Consilier Jelena Cukic – Matic;
Domnul Locotenent Colonel Dorde Turukalo;
Doamna Consilier I Ljiljana Subic.

 

 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri