Bibliotecarii își u(r)nesc bicicletele din nou - CicloBiblio2018

Bibliotecarii își u(r)nesc bicicletele din nou - CicloBiblio2018(1571)


În perioada 14-19 august 2018 se va desfășura a doua ediție a Academiei de vară a bibliotecarilor cicliști #cicloBiblio2018.

Timp de șase zile, bibliotecari și prieteni ai bibliotecilor vor pedala împreună, de la Constanța la Galați.

Traseul pitoresc măsoară 350 de km și dezvăluie participanților cultura și tradiția din zona Dobrogei. În acest an turul ciclist CiclioBiblio 2018 începe la Constanța pe 14 august și se încheie la Galați, în 19 august, Biblioteca „V.A. Urechia” fiind gazda finalului de traseu. De la Brăila la Galați echipa va fi însoțită de membrii Asociației Sportive Clubul de Ciclism Galați.

„Academia de vară a bibliotecarilor cicliști” este un instrument de promovare a lecturii, a bibliotecilor și a unui stil de viață sănătos.

„Prima ediție a evenimentului s-a desfășurat în anul 2017, pe traseul Brașov-Sibiu și ne-a dat prilejul să descoperim biblioteci din Transilvania. Anul acesta suntem nerăbdători să vizităm bibliotecile din zona Dobrogei, să-i cunoaștem pe colegii noștri și să facem schimb de bune practici, împărtășind din experiența noastră profesională, pentru a face cunoscute serviciile şi resursele pe care bibliotecile le oferă comunităţii” afirmă organizatorii.

Acest eveniment se adresează tuturor celor care iubesc bibliotecile, cărțile și nu se sfiesc să pedaleze 350 de km. Evenimentul este inițiat și organizat de un grup de bibliotecari din România, cu sprijinul ANBPR (Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România), ABR (Asociația Bibliotecarilor din România) și al Fundația Progress. Participanții vor pedala pentru a susține rolul pe care bibliotecile îl au în învățarea pe tot parcursul vieții, în dezvoltarea personală și comunitară.

Organizatorii vă invită să-i urmăriți pe grupul de Facebook : https://tinyurl.com/ciclobiblio2018

Persoană de contact: inițiatorul evenimentului Laszlo Kiss, bibliotecar la Liceul “Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe Telefon: 0774481922   e-mail: ciclobiblio@gmail.com

 

 

 

 

 

 

 

 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri