Cămara de iarnă: Dulceaţa de pepene galben (sau cantalup)(1319)

Cămara de iarnă

Sub acest titlu veţi găsi începând de azi reţete ale bunicii pe care merită să le încercaţi. Nu veţi regreta!

Primii oameni care s-au bucurat de gustul deosebit al dulceţii au fost locuitorii din Orientul Mijlociu. Acum câteva sute de ani, ei au găsit o metodă de conservare a fructelor, pregătind dulceaţa, dar şi peltea, cu zahăr de trestie. Cavalerii cruciaţi nu au rămas indiferenţi la inedita savoare şi au adus-o cu ei în Europa, spre sfârşitul Evului Mediu. Până în zilele noastre, dulceaţa a trecut printr-o serie de transformări, trecând chiar de la statutul unic de desert la cel de... garnitură pentru fripturi. O informaţie interesantă: celebrul pictor spaniol Joan Miro (1893-1983) a fost inspirat în crearea tabloului Naşterea lumii de o pată accidentala de dulceaţă de mure. Deschizand o carte de bucate, descoperim zeci de reţete cu dulceţuri, gemuri sau peltele. Printre cele deja consacrate (dulceaţa de căpşuni, vişine, cireşe, caise sau prune) se află şi unele pe care le găsim mai greu în borcanele din cămară. Dulceaţa de pepene galben (sau de cantalup) aduce într-o linguriţă o parte din căldura şi din lumina verii.

Pentru succesul acestei reţete aveţi nevoie de un pepene galben (cam de 1 kg), copt doar pe jumătate. După ce se curăţă de coajă şi se îndepărtează seminţele, se taie în cubuleţe. Se opăresc într-o oală cu 2 litri de apă şi 250 ml de oţet. După ce s-au înmuiat puţin, bucăţile de pepene se strecoară şi se spală sub un jet de apă rece. Intr-un alt vas se obţine un sirop din două căni cu apă, 1 kg de zahar, zeamă de la o lămâie şi 3 pliculeţe cu zahăr vanilinat. În siropul bine legat se pun bucăţile de pepene. Se fierbe dulceaţa, luând din când în când spuma. Când s-a legat suficient, se ia de pe foc. Se pune în borcane după ce s-a răcit.

Acum gustaţi, iar dacă vă place ce-a ieşit trimiteţi-ne şi la redacţie un borcan.