
Florentina Țigmeanu a fost aleasă președintele Organizației Femeilor Liberale Poarta Albă(1871)
Organizația Femeilor Liberale Poarta Albă are, începând de astăzi, 25 mai a.c., un nou președinte în persoana Florentinei Țigmeanu, viceprimar al comunei. Noul președinte al OFL Poarta Albă are 40 de ani și este profesor.
În urma procesului de alegeri, Florentina Țigmeanu va fi ajutată în Biroul Politic Local al OFL Poarta Albă de vicepreședinții Valentina Tudose, Lucia Răileanu și Elena Popa Olariu.
La ședința de organizare a alegerilor au participat aproximativ 20 de femei liberale, alături de secretarul regional al OFL și președinte al Organizației municipale a OFL Constanța, Adriana Câmpeanu.
„Am continuat astăzi seria alegerilor locale în organizația OFL din Poarta Albă. Sunt convinsă că vom colabora foarte bine, pentru că noi suntem cele care putem aduce la nivel local un suflu nou. Împreună vom reuși, prin implicare activă, să ne impunem în viața politică și vom obține rezultate remarcabile la viitoarele alegeri. Le mulțumesc tuturor doamnelor care au decis să se implice și le doresc să aibă multe succese în plan politic”, a declarat secretarul regional al OFL, Adriana Câmpeanu.
Articole recomandate
Ce a promis Klaus Iohannis imediat după ce a devenit președinte

Culmea liberalismului: PNL Constanța susține măsurile de protecție socială

Primarul Vrabie își scoate oastea în stradă: pregătește un miting de amploare în fața Consiliului Județean Constanța

Explicațiile prefectului privind demiterea lui Delicoti

DNA, percheziții acasă la Nicușor Constantinescu

Jonglerii cu podul de la Agigea. Se închide, nu se mai închide

Candidaţii PSD la locale, validaţi pe liste după consultarea comunităţilor

Mazăre vrea să-i convingă pe aromâni să voteze PSD
