Nr 57 EX PONTO(3641)

După cum era și firesc, editorialul lui Angelo Mitchievici, președintelui Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România conturează, în recentul număr 57 al revistei EX PONTO, câteva gânduri despre geografia literară a Dobrogei, gânduri ca o strigare la o revistă de front, aducând în atenție nume care au înnobilat sau înnobilează specificul literaturii dobrogene, în contextul în care la finele lunii aprilie urmau să aibă loc, la expirarea unui mandat de cinci ani, alegerile în filiala constănțeană și finalizarea periplului prin țară a candidaților pentru președinția uniunii. Între timp toate s-au consumat, Angelo Mitchievici fiind reconfirmat la conducerea filialei, împreună cu o echipă formată din Costel Bunoaica, Emilia Dabu, Sorin Roșca și Ovidiu Dunăreanu, cum și Nicolae Manolescu a fost reales ca președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Nu lipsesc câteva reflecții evlavioase asupra cosmogoniei scriitorului dobrogean, de neimaginat fără rivalitatea pământ-apă și pluralitatea realităților generate de mișcarea acestei rivalități. Așa se face, conchide autorul, că alianța glasurilor literare autentice în Dobrogea face diferența între scriitorii filialei și ceilalți.

Cu Eminescu și Dobrogea, la 1878, se deschide, sub semnătura lui Theodor Codreanu, secțiune TEXT; materialuln este o readucere în memorie a atitudinii radicale a lui Eminescu adus, după cum se știe, de Maiorescu de la Iași la ziarul ,,Timpul“, ziaristul, prin analizele pe care le face, exprimându-și dezacordul în legătură cu compensările teritoriale cerute de Rusia în schimbul Dobrogei după Războiul de Independență, cum și temerile, care se vor adeveri, că guvernații vor trata populația Dobrogei, românii, turcii și tătarii erau discreditați de către aceștia pe motiv c-ar fi populații ,,sălbatice“, cu aceeași condamnabilă superficialitatea cu care trataseră Basarabia. În acest context, el pledează pentru o rezolvare corectă, de către guvernul liberal, a problemei minorităților, nu cum au procedat rușii în teritoriile ocupate. La aceeași secțiune, paginile de Eseu aparțin pe de o parte lui Alin-Daniel Piroșcă, cu Repere pentru o hermeneutică a erotismului, din care aflăm faptul că revizia mecanismului iubirii nu se poate face doar cu pânda dintre filosofia greacă și modernitate și nici pe seama unor adaptări a relației învolburate iubire-eros, așa cum o resimt rațiunea și inima, pe când Clarisa Trandafirescu scrie despre Răsăritul Crailor – strategii admirative, provocându-ne spre a-i lectura demersul cercetător, deîndată ce lansează întrebarea ,,Ce anume declanșează o (re)lectură admirativă și cum operează ea în relație cu oferta textuală pentru a-și menține forța pulsională?“ O întrebare ilustrată cu exemple ce pot fi invocate oricând sub raport profesional. Vargas Llosa și Ion Barbu sunt invovați pentru discursul lor elogios privind vraja lecturii. Se-nțelege, este vorba despre Craii de Curtea-Veche ai lui Mateiu Caragiale, publicat în 1929.
Minimalist, la categoria memorialistică, Ovidiu Dunăreanu, redactorul șef al revistei reia, prin intermediul probei documentare și al inofensivei metafore, un subiect drag lui și anume, Dobrogea, preocupat de Oglinzile memoriei.

Paginile de poezie, consistente, îi au ca oaspeți pe Dagmar Mária Anoca, scriitor slovac trăitor în România, cu poeme (prezentarea și traducerea îi aparțin lui Lucian ALEXIU) prin care își filtrează relația cu Dumnezeu în așteptarea destinului, pe Sorin Roșca, ciclul poemelor sale făcând parte dintr-un volum aflat în pregătire, construit pe investigarea vastei posibilități a visului de a funcționa ca personaj ce-și știe a-și rândui materia epopeii nu sub pernă, cum făcea Alexandru Macedon cu pumnalul și Iliada, ci într-un mod care provoacă întâmplările, doar-doar l-or face invizibil, pentru că visul, nici chiar atunci când este interpretat nu lasă, ca și zvonul, amprente; lor li se adaugă Marian Dopcea, Corneliu Ștefanachi, Liviu Vișan, Mihai Păcuraru și Miorița Baciu.
Cu un debut în proză o girează revista pe Simona-Ingrid Duminică, elevă la Școala Gimnazială constănțeană ,,Jean Bart“. I se adaugă Gheorghe Filip, Ggheorghe Schwartz și subsemnatul.

Pentru ilustrarea numărului sunt folosite reproduceri de natură moartă înzestrată cu dramatismul culorilor – flori ce știu că nu pot predica longevitatea – și peisaje din deltă dominate de un galben ce te-ndeamnă la taifasuri prelungi.
La capitolul METATEXT, cu Însemnări și mărturii literare despre Dobrogea, istoricul Nicolae Scurtu aduce noi mărturii privind viața economică, administrativă și culturală, așa cum se desprinde din corespondența anilor ’30 ai secolului trecut, dintre Pericle Martinescu și Emil Coliu. Pentru Mentalitățile provinciale ale populației Constanței, Constantin Cheramidoglu cercetează presa și arhivele locale ale începutului de secol XX.
Cronicile de întâmpinare ale lui Ion Roșioru contabilizează un debut târziu în dreptul prozatorului Ștefan Negrișan; tot un debut editorial în proză al Isabelei Brănescu, aduce în discuție Ana Dobre; Angelo Mitchievici vorbește despre sunetul modernist descoperit în recentul volum antologic, Elegii euxine, al poetului Dumitru Octavian Unc, pe când Diana Dobrița Bîlea trece la examinarea unor Semne de carte, ca fapte de comunicare în timp, ale Rodicăi Lăzărescu, volum reunind un mare număr de abordări literare sprijinite pe scrierile unor autori contemporani; Nastasia Savin, prezență constantă în EX PONTO, încheie ,,urmărirea“ lui Claudiu-Valeriu Conțevici, odată cu publicarea romanului Cerul nu e liber, întregitor al trilogiei autobiografice Soarta unui om obișnuit.
Cu un frament din volumul Teatru... și nu numai, este prezent prozatorul și criticul de teatru Valentin Sgarcea, volum asupra căruia, la momentul lansării sale, zilele trecute la Muzeul de artă, m-am considerându-l o marcă de orgolioasă identitate ce spune povestea a unui cuvânt – teatru – devinit, un cuvânt-arc a cărui săgeată trage după sine o existență imaginativă. Ca de obicei, paginile de balcanistică îl au ca semnatar, cu Cercetări (proprii) recente la aromânii din localitatea Grabova (Albania), pe Nistor Bardu. Sunt punctate, pe scurt, aspecte ale investigațiilor sociolingvistice mai noi privind graiul moscopolenilor și grabovenilor dintr-o localitate care în secolul XVIII cunoscuse o faimoasă înflorire comercială.
Condițiile grafice de excepție pentru o revistă editată cu 190 de pagini, fie ea și trimestrială, nu fac din EX PONTO un delegat ocazional al faptului cultural, ci un interlocutor autentic ce iese în public de șaisprezece ani.