La Mangalia, încep lucrările proiectului "Diaspora Estival"(1002)


La iniţiativa ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, în perioada 19 – 25 august a.c., la Mangalia vor fi dezbătute lucrările proiectului "Diaspora Estival".

Evenimentul este organizat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Turism, Camera de Comerţ a României, Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”, Muzeul Ţăranului Român, Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Consiliul Judeţean Constanţa şi Primăria Mangalia.

"Diaspora Estival" se adresează mediului asociativ şi mass-mediei de expresie românească din afara graniţelor ţării. Acţiunea presupune crearea unui mediu adecvat pentru dezbateri, mese rotunde, conferinţe şi seminarii pe teme de interes pentru românii de pretutindeni.

În acest sens, se vor desfăşura conferinţe şi workshop-uri pe diverse teme şi anume: turism, comerţ şi mediu de afaceri, fonduri europene, educaţie şi cultură, artă populară, asociativitate şi mass-media.

De asemenea, vor fi dezbătute teme privind dinamica comunităţilor şi aspecte legate de problemele economice şi sociale ale integrării. Săptămâna mediului asociativ are ca obiectiv consolidarea legăturilor dintre românii din afara graniţelor ţării şi ţara de origine, prin promovarea limbii, culturii şi valorilor tradiţionale româneşti.

Din perspectiva DPRRP, românii de pretutindeni sunt principala punte de legătură între România şi statele în care locuiesc, precum şi principalul vector românesc de imagine în toate mediile şi palierele sociale din ţările de reşedinţă.

Dezbaterile din cadrul proiectului vor reuni reprezentanţi ai mediului asociativ şi ai mass-mediei de expresie românească din afara graniţelor, întreprinzători din ţară care prin afacerea lor au promovat România, antreprenori de succes din afara graniţelor, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale. “Diaspora Estival” se doreşte să devină o tradiţie care să instituie un cadru permanent de dialog şi cooperare între autorităţile statului român şi mediul asociativ românesc de peste hotare.

“Dorim să rezolvăm cât mai multe probleme împreună cu românii de pretutindeni, nu separat de ei, nu de la Bucureşti fără consultarea lor. Astfel de întâlniri cu românii aflaţi în străinătate sunt esenţiale pentru înţelegerea problemelor acestora. Aşadar, aşa cum este normal, vom discuta o serie de probleme cu care aceştia se confruntă. Comunitatea românească din afară, reprezintă o parte din societatea noastră la scară mai mică, dar cu aceleaşi probleme”, a declarat ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri