PĂSĂRICA, O PIEDICĂ ÎN CALEA UITĂRII...(2003)

Domnul Sebastian Ghiță a schimbat, prin atitudinea domniei sale, numeroase obiceiuri strămoșești, fixând alte reguli principale și complementare. Până la apariția sa în politică, diverși concurenți obișnuiau să-și arate unii altora pisica.

Un exercițiu care implică multe calități fizice și mentale, fără de care riști să te zgârii pe ochi. Ca să vă faceți o idee, cât de cât, pot să vă spun că aruncatul pisicii seamănă cu oina, ca și pisica, un joc național pe cale de dispariție.

În locul pisicii, a fost promovată o nouă schemă numită “Uite păsărica!”

Proiectul a fost conceput în totalitate de Sebastian Ghiță, care a reușit prin ingeniozitatea sa să-i lase pe toți cu gura căscată. Principalul instrument folosit de Ghiță este un aparat de fotografiat sau un telefon capabil să reproducă funcțiile acestuia. Preventiv, dumnealui a avut grijă să le facă poze pe blat sau în direct invitaților care participau la chermezele organizate de domnia sa. Când toată lumea se simțea bine, Ghiță improviza o motivație pentru a-și fotografia musafirii.

De regulă, sentimental fiind din firea lui naturală, Ghiță mărturisea că fotografiază și filmează pentru a avea asigurată o piedică în calea uitării.
Da, exact așa spunea. O piedică în calea uitării…

Nu pentru că Ghiță ar avea memoria scurtă, ci dintr-un atașament personal față de oamenii cu funcții importante, chiar foarte importante!

Cu toate acestea, Ghiță nu s-a sfiit să le arate la toți păsărica!

Ghiță se apropia de un grup și, după ce îi aranja după criteriile sale personale, îi îndruma să se uite în aparatul său de fotografiat, strigând: “Uite, păsărica”! Stop.

Ca fotografiile să iasă cât mai clar, Ghiță schimba vraja cu un nou cod. Citez: “Zâmbiți, vă rog! Ha, ha, ha...Ei, nici chiar așa!”

Este pentru prima oară când păsărica joacă un rol important în materie de transparență. Nu-mi amintesc ca, până acum, să se fi mai adunat într-un spațiu privat, la butoaie, un număr atât de mare de persoane importante pentru țară!

Unul și unul, gradați de gradați, procurori de procurori etc. Mă rog, ai fi zis că în curtea lui Ghiță, la butoaie, se desfățoară o ședință a CSAT!
Iohannis lipsea și tacâmul era complet!

Da’ poți să crezi că oamenii ăștia se bucurau ori de câte ori Ghiță le striga “Păsărica”!
Ghiță striga “Păsărica” și toți se aliniau veseli în fața aparatului de fotografiat, manifestându-se în fel și chip. De pildă, își puneau coarne, se scălămbăiam unii la alții, se imitau în doi, scoteau limba, ceea ce nu-i frumos, se imitau reciproc…

O piedică în calea uitării, desigur.
Și uite că Ghiță a avut dreptate. Acum,în plin scandal, cu implicarea celor care au văzut “Păsărica”, Ghiță folosește fotografiile și filmele din arhiva personală ca un antidot în calea uitării!
Efectul este mult mai puternic decât în cazul tratamentelor intensive cu lecitină!

Stau, totuși, și mă întreb. Ofițerilor din serviciile speciale, prezenți la sindrofiile orgnizate de Ghiță, nu li s-a părut deloc dubios că Ghiță abuzează de păsărică? Pentru că dumnealui, în afara scenelor colective, filma și individual cu păsărica în buzunar!

Desigur, înțeleg, toată lumea râvnea după o piedică în calea uitării…

Ca și Ghiță, care, preventiv, și-a asigurat necesarul de piedici, în situația că domnii în cauză îl vor uita cumva într-o conjunctură sau alta. Ceea ce și face Ghiță în prezent.

Stă în Serbia liniștit și le arată foștilor tovarăși de sindrofie păsărica!

“Ha, ha, ha! Nici chiar așa!” spune păsărica, gâdilându-se…

Morala?
Da’ ce, la noi mai există morală?