Banii Vorbesc, podcastul de investiții #1 din România
PRIMARUL PVC

PRIMARUL PVC(2825)


Pe scena politichiei constănțene se petrec o sumedenie de lucruri ciudate și chiar contra naturii, ca într-o comedie de succes.

Într-un fel, ar trebui să ne bucurăm și să le mulțumim politicienilor noștri că ne distrează pe gratis. Dumnealor promovează umorul involuntar și, în unele cazuri, prostia în forma ei naturală.

Comedia erorilor politice.Au reînviat jocurile de altădată.
Vă amintiți de strigătura asta? Cine nu e gata îl iau cu lopata!

Jocul a fost transferat de la cei mici la cei mari, în rolul principal fiind DNA. S-a pus în scenă versiunea comică după Bach: “Fuga de DNA”.

Nu spun specialiștii că râsul este sănătos? În definitiv, unde mai vedem noi gaguri și scene comice cu Păcală reactualizat și politizat la comanda “Trage ușa după tine!” Avem și noi de-alde Benny Hill!

Scena politică constănțeană cuprinde întreaga gamă de genuri teatrale. Actorii, cum să spun, sunt și ei pe măsura rolurilor abordate.

Avem un primar închipuit. Își închipuie că o să mai prindă încă un mandat la Primăria Constanța, încă unul și încă unul…

Ca să-ți faci astfel de proiecte, după modul dezastruos în care ai manageriat orașul, îți trebuie tupeu, mult tupeu, și nu talent actoricesc. Altfel, cum poți să editezi o broșură cu ctitoriile realizate, chipurile, de tine în zodia calului lui Decebal cât ai fost primar!

Știu eu pe unul, copie fidelă a lui Făgădău, care se laudă că a îmbrăcat orașul pe care l-a păstorit în PVC! Poate dumnealui a stat PVC și confundă termenii! De aia este atât de constipat, de la statul fără discernământ PVC…

Parafrazând un vechi slogan medical, îi spun doar atât: Șederea fără discernământ PVC dăunează grav hemoroizilor. Poate de aceea, când vorbește, strânge ață din buze ca o țață…

“Omul cu becul” este titlul piesei care l-a consacrat ca actor politic pe vicele Babu. De câte ori lasă Constanța în beznă, susținătorii săi se iau singuri la palme. De fapt, din cauza întunericului, aplaudă haotic, după următoarele scheme: Dreapta cu palma stângă a vecinului, stânga cu obrazul cuiva din dreapta slăbită, stânga cu stânga. Pentru că nu știi niciodată pe cine ai în spate, e ca la bâza autohtonă.

PSD Constanța a pus în scenă spectacolul de cabaret “Dragneo, adio, dar rămân cu tine!”
E primul cabaret polițist din câte au fost vreodată. Finalul este delirant. După ce îl iau la palme pe Liviu Dragnea, singura lebădă neagră de pe balta Belina, dansatoarele pesediste se căiesc amarnic. Urmează un fragment, în limba franceză a Chirițoaicei, din epopeea muzicală: “Dragneo, să ne ierți că ne-ai prins iarăși beți!” Finalul este iarăși delirant, cu dansatoarele pesediste încremenite în poziția șpagat, unde se află și acum. Ca simbol, poziția șpagat reprezintă semnul mirării în PSD.

După ce s-a spălat ca să aibe mâinile curate, după ce a acuzat din abundență, un comisar candidează! Nu este comisarul lui Sergiu Nicolaescu, cum s-ar putea crede din patriotism, ci chiar Cattani în persoană… Piesa se intitulează “Mult zgomot pentru Primăria Constanța”.

De un mare succes în rândurile naivilor se bucură farsele electorale și numerele de pantomimă. În rolul opozantului fără milă, rol de Oscar, joacă Claudiu Palaz, principalul samurai al Opoziției fantomă. Tânărul politician a mai interpretat de-a lungul carierei și alte roluri memorabile: prefectul înțelept, un apolitic pe frânghie, politicianul decapotabil, PMP-istul atomic, liderul politic și Nuți, sosia lui Băse, inamicul lui Turcescu.
De curând,Palaz a fost dublat pe afișul teatral de domnul Robert Turcescu. Împreună alcătuiesc un cuplu imbatabil în mimarea luptei contra PSD, indiferent de unde provine el...

Bătătoare la ochi este absența de pe eșichierul politic a Opoziției reprezentative! În loc de combatanți, care să profite de degringolada în care se află PSD Constanța, ne-am trezit cu o armată de lingușitori și plângăcioși!

Și ce fac dumnealor?

Cu lumânări la nas de durere, participă la simularea priveghiului pesedist! A murit PSD Constanța ? Deocamdată, nu, dar nici prea bine nu se simte, dacă ținem cont de semnalele care îi sunt transmise de la cimitirul central al elefanților pesediști... Conform ultimelor indicații, i se recomandă să facă pe mortul în păpușoi până trece furtuna.
Fiind vorba de “un mort” în păpușoi, s-a decretat starea de priveghi, dar fără bocete, strigături sau alte manifestări de acest gen. E vorba de un priveghi formal.

Piesa melodramatică “Mortul din păpușoi” ține treaz interesul cetățeanului păcălit pentru alegerile care se apropie cu pași repezi. Dumnealui, adică cetățeanul păcălit, pregătește și el un spectacol inspirat din înțelepciunea populară.
Titlul: “Ulciorul nu merge de multe ori la apă “.
Aplauze, vă rog!
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri