ȘI NAPOLEON A LUPTAT LA BALOTEȘTI…(18887)

Am multe să-i reproșez lui Sorin Ovidiu Bălan, dar viața e atât de scurtă, din acest moment, nu mai iau în calcul anii risipiți aiurea până acum, încât, consider că nu se merită să o umplu cu nimicuri.

Totuși, nu mă pot abține să nu-i reproșez că și-a sacrificat viața și talentul pe altarul gazetăriei. Culmea, “pe altarul”, deși se lasă cu greu dus la biserică...

Care gazetărie, se știe, i-a păpat întreaga tinerețe, l-a urcat și l-a coborât de peste tot, i-a distrus sănătatea și i-a vândut iluzii. Nu știu cum se manifestă față de alții, vorbesc ca om, ca profesionist, dar față de meseria de gazetar a fost întotdeauna cinstit.

A dat totul, cum se spune, bun ziarist de investigații, nu contest, dar, acum, la vîrsta pe care o are, trec peste medaliile și rănile din piept, i-ar fi stat mai bine în postura de scriitor.

Sorin Ovidiu Bălan nu este un gazetar pur și simplu, ca foarte mulți dintre cei care consideră redacția un loc de muncă și atât, rugându-se în drum spre casă, după încheierea programului de lucru!, să nu se producă vreun eveniment…

Relatările lui cu iz de roman nu se perimează niciodată. Senzaționalul nu reprezintă ținta lui cu orice preț.
Eu, recunosc,ori de câte ori văd un avion poticnindu-se pe cer, fac glume cinice pe tema exclusivităților.

Sorin este un autor profund. Nu se limitează doar la a proiecta ca un fotograf imaginea brută, ci propune chiar și soluții, fiind vorba de probleme deosebite cu care s-a confruntat în viața personală și “în timpul serviciului”.

Am recitit, zilele trecute, paginile sale de reportaj din “Tineretul liber” despre mișcările de protest de după 1990 de la Balotești. Am fost și eu acolo cu el, în mijlocul unui conflict interetnic, cu oameni furioși, gata să reacționeze violent la orice mișcare sau gest dubios.

Am fost la un pas să murim amândoi ca proștii la Balotești. Mă bucur că am scăpat teferi, pentru că, altfel. ratam o demonstrație de cum se face gazetărie cu profesionalism.
După o noapte trăită la greu, cu frica în sân ori de câte ori mulțimii i se punea pata pe presă, am ajuns în redacție, unde trebuia redactat materialul la zi.

Sorin Ovidiu Bălan și-a tras în față ceva de băut, dactilografa în dreapta lui, pentru că nu exista laptop, reportofonul alături și a început să dicteze direct, live, cum se spune acum.

De fapt, nu dicta, ci povestea despre o mare bătălie abia încheiată cu un armistițiu firav, făcea bilanțul răniților și descria cu lux de amănunte trăirile celor implicați în eveniment. Din când în când, punea reportofonul la ureche și asculta propriile sale descrieri, dar și vuietul declanșat de mulțimea furioasă. Fondul sonor făcea toți banii la momentul respectiv. El stimula vizibil imaginația scriitorului SOB tentat să pluseze mai mult pe dramatismul generat în stradă de mârșăvia manipulatorilor de serviciu.

La nebunia de atunci, dacă întrebai aiurea de Napoleon, cei care știau despre cine este vorba ți-ar fi spus că a luptat la Balotești. Recitind, după atâția ani, cele două pagini de ziar din “Tineretul liber” despre evenimentele dramatice de la Balotești, mă întreb de ce Sorin Ovidiu Bălan nu adună într-o carte toate cronicile sale din perioada acelor vremuri tulburi.

Cu siguranță, vom descoperi printre conducătorii noștri, mai buni sau mai răi, lăsăm istoria să hotărască, un Napoleon veritabil.

Din toată această poveste, am mai reținut ușurința cu care SOB a dictat pur și simplu, cu o ușurință greu de imaginat, două pagini de ziar, de la cap la coadă, cu titlu și subtitluri.

Cea care s-a predat epuizată a fost dactilografa…