DĂNCILĂ îl amenință pe MARELE ELECTOR(5811)

  Rămân consternat. Nici nu a fost validată de către parlament și se dedă, de la tribuna acestuia, la amenințări la adresa electorului. O fi socotit că e foarte nobil și dă bine în sală și pe canalele media pentru a se pune la adăpost pentru viitor. Comunicarea politică a fost dominată de frică. Frica de partid, frica de Bruxelles. Ascultând-o pe Dăncilă Viorica am impresia, vorba lui Henry Miller, că un diavol a nimerit în paradis. Amenințând pe când nu era decât premier desemnat, am vrut inițial să cred că ea s-a adresat unor prieteni vechi din sală, în calitatea de membru al ,,frăției“ celui ce a ,,moșit-o“, Dragnea Liviu, adânc mișcat și el, după cum a declarat, de liniile expresive ale bagajului de valori primite de la U:E. prin alegerea făcută pentru noul premier. Să-i spun român? Vom vedea! Ce descopăr însă prin amenințarea lui Dăncilă? Că mintea își pierde forța și sinceritatea proporțional cu gradul de apropiere de cercul puterii, astfel că electorul, cel ce a votat-o într-un timp, nu are voie să o certe, să-i reproșeze cu o anume încăpățânare, când o arată cu degetul, ca și cum s-ar fi înstrăinat de asociația politică obținută cu unanimități de voturi.

 Așa am înțeles faptul că unei culturi politice solide, ca să nu mai amintesc de înțelegerea noțiunii fundamentale de elector, ce naiba, doar este europarlamentar!, ea îi opune amenințarea cum că nimeni, în afara cercului de prieteni, nu o poate demite în viitor și-n vecii vecilor... Libertatea de opțiune a electorului este pusă în discuție, și limitată, în mod fățiș. Ce tupeu! Ce abuz impardonabil! Se vede treaba că Dăncilă habar nu are că guvernarea democrată nu înseamnă doar parlament sau guvern, ci, în primul rând, electorat. El este centrul de putere. Or, ea a declarat, ritos, că niciun centru de putere nu va da dărâma guvernul. Ce meschin! Ce rușine! Ce suspiciune!

 Guvernarea democratică este o necesitate umană fundamentală, o valoare în sine, indiferent dacă intră sau nu în conflict cu revendicările libertății pozitive sau negative, dar fără libertatea electorului, fără de sufragiul popular cum se spune, de a alege și de a-și răspunde sieși la întrebările ,,De către cine ar trebui să fiu guvernat?“ și la aceasta referitoare la ,,Până unde ar trebui să fiu guvernat?“, o astfel de guvernare nu există. Sau poate cine știe, s-o crede de origine divină asemeni faraonilor sau monarhilor din Evul Mediu? Mă așteptam să proclame o guvernare în respectul legilor și al electorului, când colo, ce să contat? Ignorarea puterii cetățeanului, a îndatoriirii de a-l respecta și a-i datora supunere. O frică viscerală a răzbătut din discursul ei față de posibila discutare în public și punere în paranteze, a competențelor și bunei credințe a viitorului guvern de a da substanță politicilor sale, atenționându-ne, totodată, de faptul că fortăreața și meterezele în spatele cărora se va ascunde, într-o atare situație, de încercare a extirpării idolatriei politice, este litera asociației la care a subscris, cutezător. Astfel calea mântuirii prin declarații politice este compromisă! Dar Dăncilă, cu rea credință, a mai făcut ceva: s-a dezis, public, creștinește, doar era acolo, fără să-i înțeleg rostul prezenței, și un reprezentant al BOR, dovedind că are o educație nedesăvârșită, de cei ce le-au dat votul. Și ce siguranță, și ce dezinvoltură în declarația ei de război electorului, generic vorbind! Cu alte cuvinte, poți ieși în stradă când vrei și în orice număr, indiferent de greșelile pe care le vom face, că pe noi nu ne veți perturba.

 Dacă despre minciună se spune că ar fi un concept alunecos, unii l-au înlocuit cu ,,inexactități terminologice“ sau ,,prelucrări ale adevărului“, despe amenințarea politică a lui Dăncilă, ce pot spune? Că înapoierea înlocuiește răul? Să o încadrez în noțiunea de auto-amăgire sau a acelei de om limitat? Și apoi, cu cine să o identific câtă vreme este lipsită de identitate? Cu inițiatorii curentului de opinie potrivit căruia nimeni nu va pleca decât demis de înaintașii de frunte ai asociației sale politice? A numi ceva drept ,,rău“, mă refer la tot ce a însemnat aserțiunea mea de până acum, poate suna arhaic. Amenințarea utilizată în discursul lui Dăncilă de mai devreme, e o categorie morală utilizabilă și în cazul ministrului de interne, și-mi pare că e un corectiv nicidecum convingător, dar amăgitor. Ea mă trimite la frica ce îi apasă față de mase, chiar dacă am bănuiala că vor să arate că nu le pasă dacă vor fi bântuiți de stafiile raporturilor pe care le au cu ,,marele elector", (îi transmite, cumva, acestuia, un sentiment de insecuritate?), mai mult decât cele mesianice în mișcarea cărora visează să se înscrie, ca niște ciobănași implantați politic și economic, în mitul cargoului.