CUM M-A CONFUNDAT MOARTEA CU UNUL CARE S-A LĂUDAT CĂ A BĂUT CU SFÂNTUL PETRE…(3272)

MOARTEA, ca moarte pur și simplu, nu se bucură de nici un beneficiu de pe urma noii noastre democrații. În aparență, pentru că nu protestează pe nicăieri, nu și-a organizat nici măcar un sindicat și nu revendică nimic, nici măcar vechea moștenire, o duce bine. În realitate, lucrează în aceleași condiții impropii, nu are nici măcar un birou și face teren non stop. Nu a obținut nici un avantaj de pe urma revoluției de la noi. Nu tu vechime în cămpul morții, nu tu spor de rugină pentru coasă, nu tu dotări de ultimă oră. Ba dimpotrivă…

Nu este deloc ușor să muncești cu toți răzgândacii, care ba vor, ba nu vor să moară, generând un talmeș balmeș de nedescris la ghișeele de primire-predare, unde se formează cozi interminabile ca la trecerile de frontieră în zilele de sărbătoare. Uneori, se sare peste rând, când moartea pune bunghiul pe careva, când vorbești în biserică neîntrebat sau când insiști să pleci de pe lumea asta înainte de termen.

Mai nou, se moare și din...coincidență! Așa am pățit eu, zilele trecute, când, fiind în vizită la sora mea, m-am trezit cu moartea în spate. A venit direct la mine și m-a întrebat: “Bă, nu ești tu șmecherul ăla de la Constanța care mă tot duci cu vorba ca să te mai las că nu știu ce treabă ai de rezolvat? Nu dumneata te lăudai că ai băut pe lumea cealaltă cu Sfântul Petre?” I-am explicat că face pesemne o confuzie. “Bre, moarte, nu sunt eu acela…”

Ca și alții, am observat că, în fața morții, nu m-am mai dat șmecher, pentru că, recunosc, din punctul ăsta de vedere, cam abuzez și eu, doar așa ca să mă joc cu unii interlocutori… Nu am avut timp de prea multe explicații, pentru că trebuie să vă spun, cu moartea nu te joci! Când are normă dublă, nu-i arde de glume! La capitolul “angajamente în întrecerea socialistă”, seamănă foarte mult cu ministrul Transporturilor. A promis că face linii de metrou, le face cu autostradă cu tot!

Așa și moartea. A pus ochii pe mine, gata cu starea de bine, gata cu hlizeala! Hai la groapa cu furnici! Într-o secundă m-am albit la față, s-a răcit tot corpul, ca și cum am fost decuplat de la centrala blocului pentru neplata întreținerii pe 6 luni de zile, și am avut un spasm puternic, precum odrasla îndărătnică a unui amic de-al meu care își băga boabe de fasole în nas. Spun unii că, în astfel de momente, au ajuns pe lumea cealaltă și că au chefuit cu Sfântul Petre, după care s-au întors acasă, lăudându-se că nu au achitat nota de plată!

Aiurea. După ce am simțit că nu mai am sânge în mine, m-am răcit aproape tot și am dat într-un tremurat imposibil de controlat. Eram conștient de tot ceea ce mi se întâmplă, îi auzeam pe cei din casă ce vorbeau, dar nu puteam răspunde. Eram livid și deschideam ochii cu greu. Creierul funcționa precum o lampă de la televizoarele vechi. Într-o primă fază, eram convins că o să mor. Mă cuprinsese regretul că o să părăsesc viața de pe pământ. Mă vedeam stând pe marginea unei gropi, bălăngănindu-mi picioarele ca atunci când mă odihneam pe craca unui dud. Mi-a venit în minte chipul mamei care se răstea la MOARTE și îi zicea în față: “Nu vreau să mor și basta, să văd ce o să-mi faci!” Am fost calm o vreme. După aceea, când am văzut că nu vine Salvarea, am intrat în panică și m-am gâdit că o să am soarta muritorului ghinionist ca Gyuri Pascu. Atunci am avut senzația că mă sufoc. Mi-a trecut dar mi-a revenit când infirmiera, trăgându-mă pe targă, mi-a spus șoptit: “Tataie, stai liniștit…”

Mi-am adus aminte că, fiind internat la Iași, o infirmieră, care spăla pe jos cu teul, se uita lung la mine. Când credeam că o să-mi ceară numărul de telefon, o aud strigînd în dulcele grai moldovenesc: “Tataie, ori pi stânga, ori pi dreapta…” Sărăcuța de ea, nu putea să treacă de mine cu teul, pentru că eu mergeam exact “pi șentru”!

Am ajuns la timp la Spitalul Județean din Galați cât să nu dau ortul popii. De data asta, moartea a închis ochii, cu toate că nu-i place să faci glume pe seama ei. Mulțumesc cadrelor medicale din Galați, în mod special asistentei Mariana Crăciun, care mi-au salvat viața a treia zi de CRĂCIUN! Cât am fost în agonie, tot timpul au stat lângă mine doi îngeri frumoși, Claudia, soția, și Cerasela, sora mea. Părintele Irinel, de la Lepșa, a pus și el, cu harul pe care îl are, o vorbă bună pe lângă bunul Dumnezeu. Mulțumesc părinte și să știi că nu am uitat să spun “Tatăl nostru”, precum tatăl meu mă punea să spun tabla înmulțirii.

Mai greu te naști, de murit, se moare ușor! În doar câteva secunde, râsul meu s-a transformat în râsul morții! E destul de incomod să stai agățat de un fir de păr deasupra unei prăpăstii! Oare cum s-or simți cei rămași fără nici un fir de păr în cap?