PARTIDUL DE PESCUIT

PARTIDUL DE PESCUIT(3514)


PSD nu mai este de multă vreme PSD, după formă, conținut, doctrină sau ambalaj. Așa cum era el, putred și otrăvit la mijloc, precum mărul de Danemarca, reprezenta, câtuși de puțin, la un moment dat, o alternativă.

Sigur, o alternativă împăiată. Până ne-am prins cu toții că PSD nu mai înseamnă PSD, ci Partidul Social Dragnea, după chipul și asemănarea lui Liviu Dragnea.

Marele alb, cum i se spune, pentru că în jurul lui sunt numai negri! Sub conducerea sa înțeleaptă, P.S.Dragnea a căpătat diverse forme și utilități ca partid de pescuit și, la nevoie, în caz de înec, geamandură.

Aceasta este ultima formulă în care se zbate partidulețul de guvernământ, mai nou, cu sediul într-o baltă cu iz penal, locul unde și-a băgat coada după pește și domnul Dâncu, ideologul de serviciu al fostului PSD.

Doctrina P.S. Dragnea este simplă:
Fiecărui cetățean al patriei câte o undiță.

Am mai scris eu despre chestia asta...
Momeala populară este pe gratis. În felul acesta, cu momeala la purtător, fiecare prezumtiv revoluționar poate fi mai ușor controlat cu undița la picior și anihilat.

Ai primit undiță de la Dragnea? Un băț, sfoară și un gândac durduliu, reprezentând nivelul nostru de trai? Firmituri rămase de la masa celor bogați, atenție, care pot fi molfăite și de cei fără dinți în gură?

Foarte bine, acum, învață singur să pescuiești! Și unde poți face chestia asta? Simplu, în baie. Și, dacă faci parte din nomenclatură, în bălțile lui Dragnea, colecționarul de lucii de apă cu stuf cu tot. Broaștele, chiar și cele râioase, sunt acceptate doar ca prinos al prieteniei noastre cu Italia...

Desigur, ca muritor de rând, ai voie să scoți din baltă doar pești de dimensiunea unei hamsii, indiferent câți copii ai acasă! Ce-i mare, înapoi în balta lui Dragnea!
Retur. Partidul Social Dragnea a păstrat o singură latură caracteristică din fostul PSD. E în toate cele ce sunt.

Atât a mai rămas din vechiul PSD! Doar Dragnea! El centrează, el pescuiește, el dă cu capul peste tot, el a băgat partidul moștenit de la Iliescu în baltă, ca să nu mă exprim în cu totul alți termeni...

Ca să devină Partidul Social Dragnea, și-a eliminat toți foștii camarazi de pescuit revoluționar, prietenii și aliații. Nu i-a rezistat nici Victor Ponta, cât era el de șmecher și de guraliv!

Cu excepția lui Tăriceanu, care s-a așezat în poziția capului plecat sabia nu-l taie... Nu îl taie, pentru că sabia este ruginită. Tăriceanu-i mic, bea lăptic și nu știe nimic, mama ei de coaliție!

Preventiv, pentru a scăpa de intrușii care plâng după unitatea de altădată a partidului, Dragnea și-a luat diverse măsuri de securitate. De frică să nu explodeze, a transformat mămăliga în momeală, pe care a împărțit-o în pătrățele de dimensiuni mici, mici de tot... Dacă nici domnul Dragnea nu știe cum să împartă momeala, atunci, cine să o mai facă în detaliu!?

Spun unii că PSD o să piardă alegerile viitoare! Și ce dacă. Grija asta ar trebui să o aibă Dragnea și nu cei care nu învață să pescuiască cu undița lui...

Când reduci partidul tău la nivelul unei bălți, doar ca să ai unde să-ți inviți adversarii la pescuit, să le faci capul mare, e de așteptat ca șansele tale în alegeri, ca partid, să scadă vizibil...

De fapt, soarta vechiului PSD urmează a fi decisă prin concurența ( la baltă ) dintre Dragnea și Tudose, un alt pescar hoinar al politichiei noastre. Partidul Social Dragnea, cu o politică personală firavă, ar trebui să se teamă.

Ca să ajungă premierul României, Tudose s-a antrenat în Balta Brăilei, inclusiv în rolul lui Terente, când a anunțat că le dă MIE protestatarilor din Piața Victoriei!

Chiar dacă are bălți mai multe, Liviu Dragnea riscă să rămână singur cu ochii pe mămăliga din interiorul vechiului PSD, la un pas de a da pe afară...

Aici intervine făcălețul serviciilor. Cu aliații pe care îi are în jurul său, capabili să inaugureze o nouă linie de metrou în două luni și jumătate, premierul Tudose e pregătit să redea partidului identitatea de altădată și vechile sale obiceiuri cu promisiuni cât muntele imposibil de escaladat doar cu firul de la undiță...
 




jooble.org