ZEI ȘI CERȘETORI(15400)

Ca manieră de a fi tratați, distanța dintre artiștii români și cei din țările care își respectă valorile este ca de la cerșetori la zei. Absolut din toate punctele de vedere.

Johnny Hallyday a avut parte de o înmormânatare de o decență și de un rafinament, ca mijloace de exprimare a respectului față de cel dispărut, greu de imaginat și de egalat! Cu onoruri prezidențiale, ce-i drept, dar într-o cadență a bunului simț și a preciziei ieșite din comun în materie de organizare.

Președintele Franței s-a ocupat personal de înmormântarea marelui artist care a fost Johnny Hallyday, fiind incluse în program toate elementele rezervate unui șef de stat. Inclusiv partea materială, care nu a fost o chestiune de neglijat. Timp de mai multe ore, atât cât au durat funeraliile, Johnny a fost președintele Franței! E drept, într-o conjunctură tristă și nefericită, din păcate...

În Franța, șeful statului nu s-a simțit deloc înjosit în postura de susținător al unui reprezentant de seamă al rockului. Ba, dimpotrivă… Spiciul domniei sale a fost remarcabil. Sunt convins că președintele Franței i-a impresionat, prin gestul său, până și pe adversarii săi politici!

La noi, moartea doamnei Stela Popescu, marea actriță de comedie, nu a reușit să-l scoată din Palatul Cotroceni pe președintele Iohannis. Era prea ocupat cu sforăriile care au transformat țara într-un imens spectacol susținut de renumiții păpușari ai politichiei noastre... Ca și cum ar fi îndeplinit o sarcină plictisitoare de serviciu, s-a mulțumit să trimită o coroană de flori la căpătâiul artistei și atât!

Președintele Franței a participat direct la înmormântare, ca principal organizator și prieten al artiștilor din țara sa, și l-a elogiat pe rockerul Johnny! Cum am mai consemnat, remarcabil.

La noi, președintele Iohannis s-a ascuns după o coroană. Cât a stat acolo pitit pe vine, ar fi putut decreta doliu național în memoria artistei. S-a scos însă cu onorurile militare, care oricum i se cuveneau inegalabilei Stela Popescu, însoțită pe lumea cealaltă de câteva salve de tun.

La noi, ultimul drum al artiștilor și, în general, al oamenilor de valoare, scriitori, cercetători etc., este presărat cu mult, foarte mult formalism. Când nu se găsește un loc de veci adecvat, când este închisă biserica, mă rog, chestii și socoteli!

La câteva zile după decesul doamnei Stela Popescu, a murit o altă cunoscută și îndrăgită artistă: Cristina Stamate. În loc de onoruri, s-au strâns cu greu cele necesare pentru înmormântare!

Cât sunt în viață, marii noștri artiști se zbat în sărăcie. Nici când mor nu o duc mai bine, fiind înmormântați din mila celor care iubesc teatrul și muzica. Nu și a președintelui României, cel cu multe case!

Înmormântarea lui Johnny Hallyday a fost una selectă, pe măsura celebrității sale. La noi, colegii de scenă ai Cristinei Stamate au mers cu sacoșa goală din ușă în ușă. Același scenariu trist ca și în cazul morții altor mari actori ai scenei românești, tratați în timpul vieții ca simpli cerșetori.

Acum, când scriu aceste rânduri, îmi stăruie în minte imaginea francezilor frumoși și triști, disciplinați, veniți să-l conducă pe ultimul drum pe Johnny Hallyday. Aproape două milioane de fani au cântat cu o decență apăsătoare șlagărele lansate de-a lungul anilor de Johnny. Se poate ține doliu și prin muzică!

La noi, în biserică, în astfel de momente triste, abia dacă se aude “Tatăl nostru”! Ca și cum ne-ar fi frică să ne mai rugăm la Dumnezeu!

Claudia, partenera mea de viață, plânge. Johnny era cântărețul ei preferat, la concurență cu Michael Bolton, idolul meu…