MIHAI DARABAN, UN ALT MODEL DE PREȘEDINTE

MIHAI DARABAN, UN ALT MODEL DE PREȘEDINTE(10107)


După o perioadă de tatonare, timp în care, practic, a fost testat profesional pe toate părțile, Mihai Daraban a fost investit în funcția de președinte al Camerei de Comerț a României.

Până la numirea sa oficială în funcție, Mihai Daraban a avut o misiune grea și ingrată: refacerea completă a imaginii C.C.R. serios afectată de prestația fostului președinte Vlasov. O misiune destul de ingrată, ținând cont de scandalurile care s-au ținut lanț sub patronajul fostului președinte...

Din punct de vedere al onoarei constănțene, pasul făcut înainte de Mihai Daraban reprezintă un moment la fel de important ca și numirea miniștrilor constănțeni în funcții cheie din Guvernul României.

Discret, ordonat și competent pe domeniul său de activitate, Mihai Daraban s-a evidențiat printr-o calitate ieșită din comun. Are o răbdare de fier. Ca să atingi absolutul în materie, trebuie să fii extrem de cumpătat și stăpân pe tine. Să-ți coordonezi foarte bine toate reflexele și să acționezi la momentul oportun cu maximă eficiență.

Mihai Daraban este cunoscut, de altfel, ca un personaj care acționează întotdeauna în cunoștință de cauză și din prima. Paradoxal, deși este un om activ și cu inițiativă, nu și-a făcut niciodată loc în față cu coatele, ca alții, care sunt tot timpul amețiți de parfumul înșelător al Puterii.

Chiar dacă a lucrat tot timpul pentru binele județului, nu s-a bătut cu cărămida în piept, precum indivizi care s-au botezat singuri după modele internaționale care nu aveau nicio treabă cu ei. De pildă, Cattani.

În ultimii ani, lui Mihai Daraban i s-au oferit numeroase funcții importante de conducere: prefect, director în fruntea unor instituții de primă mână, secretar de stat, ministru. Sufletul său a rămas însă lipit de Camera de Comerț Constanța, de unde, de curând, a fost promovat în înalta funcție de președinte al Camerei de Comerț a României, devenind cel mai important ambasador al țării noastre pe multiple planuri.

Mihai Daraban și-a consolidat în timp renumele de om bun la toate, fiind tot timpul pregătit ca, în caz de colaps, indiferent de domeniul de activitate, să preia frâiele până la ieșirea din impas. Din fericire, există în câteva puncte astfel de oameni care, în anumite momente istorice, apar brusc ca săgeata...

Pentru a nu dilua esența actului economic, a păstrat o distanță rezonabilă față de politică. A fost o vreme când a cochetat cu unele idei promovate de PSD, dar s-a retras imediat în cochilia sa imediat ce realitatea a fost distorsionată, în tentativa unora de a-l racola în PSD.

Din fericire, tentativa acestor propagandiști a eșuat, pentru că dumnealor nu au ținut cont de un amănunt foarte important. Lui Daraban nu poți să-i închizi gura cu una cu două, nu poți să-i impui ceea ce nu-i place și mai ales nu-i place să scrie după dictare...

Știți dumneavoastră ce vreau să spun. Au spus unii, într-o manieră tendențioasă, că este “omul lui Bosânceanu”, ca și cum Bosânceanu ar fi pirat pe mare! Până la urmă, în ciuda a ceea ce au scris unii despre el, Bosânceanu a rămas cel mai curat și mai prolific om de afaceri din Constanța. Cel puțin, luând în calcul rezoluțiile Justiției, până la acest moment...

De la Bosânceanu, printre multe altele, Mihai Daraban a învățat lecția răbdării de fier și a loialității. Dacă o să vă uitați în C.V.-ul său, o să constatați că este unul dintre cei mai stabili oameni ai județului. Nu s-a plimbat prin curtea unor partide, cerșind ca alții funcții, nu s-a mutat de la un loc de muncă la altul, nu și-a schimbat prietenii și nu a renunțat la principiile sale personale. Deși, în timp, i s-au făcut numeroase oferte tentante.

Acesta este președintele Camerei de Comerț a României, instituție care promovează altceva decât politicul de doi lei, cum se procedează pe la alte case chiar mai mari... 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri