Mihai Petre cere măsuri pentru interzicerea partidelor extremiste(984)
În calitate de președinte al organizației municipale Constanța a Partidului Forța Civică, Mihai Petre se declară stupefiat și revoltat de afirmațiile inacceptabile făcute recent pe teritoriul României de un anumit Vona Gabor, președinte al Partidului Mișcarea pentru Ungaria – Jobbik. Acesta, în cadrul Taberei Tineretului Maghiar din Ardeal, ce s-a desfășurat în județul Harghita, și-a permis să amenințe statul român cu un potențial conflict pentru apărarea drepturilor maghiarilor din România.
”Consider că prin aceste afirmații, de o gravitate ieșită din comun, Vona Gabor și-a câștigat, din oficiu, calitatea de cetățean indezirabil pentru statul român iar partidul pe care acesta îl reprezintă se situează în afara legislației românești. Chiar dacă aceste declarații pot fi puse și pe seama unor tulburări de ordin patologic sau a caniculei de moment, tratarea lor cu lejeritate nu înseamnă altceva decât crearea cadrului propice pentru perpetuarea unor atitudini asemănătoare. Faptul că, în ultima perioadă de timp, declarațiile extremiste au crescut în intensitate ne arată că acestea survin nu doar ca rod al unor probleme patologice ale emitenților, ci arată o tendintă de intensificare a atitudinilor antiromânești pe teritoriul României.
De aceea, consider că acest tip de discurs provocator trebuie oprit și descurajat de către autoritățile române prin măsuri ferme. Românii, in special cei din Transilvania, trebuie să fie protejați de propriul stat, să se simtă acasă și nu musafiri în propria lor țară, unde orice lider maghiar de partid îsi permite să amenințe statul român, fără ca un astfel de individ să suporte cele mai drastice rigori ale legii”, a precizat Mihai Petre.
În calitate de președinte al organizației municipale Constanța a Partidului Forța Civică, acesta consideră că Ministerul Afacerilor Externe trebuie să declanșeze procedurile legale pentru ca Vona Gabor să fie declarat persoană indezirabilă pentru statul român. ”Consider în egală măsură ca fiind necesară adoptarea tuturor măsurilor legale privind interzicerea pe teritoriul României a funcționării oricărui partid extremist ale cărui acțiuni pun în pericol securitatea națională sau ordinea publică”, a conchis Mihai Petre.