George Muhscină: Indiferent de tentațiile electorale, protejarea bugetului comunității și evitarea falimentului au rămas ferme în prioritizarea deciziilor PNL.

George Muhscină: Indiferent de tentațiile electorale, protejarea bugetului comunității și evitarea falimentului au rămas ferme în prioritizarea deciziilor PNL.(1576)


 Președintele Organizației municipale Constanța a Partidului Național Liberal, consilierul județean George Muhscină, susține că între a evita un „balamuc” funcțional pentru constănțeni și a câștiga câteva puncte electorale pentru PNL Constanța, consilierii liberali au ales împreună soluția morală.

 „Chiar dacă poate, cei mai înfierbântați, pe bună dreptate, împotriva <<atrocităților>> la care a fost supusă comunitatea locală în ultimii 17 ani de către administrația PSD, ar fi fost tentați să vadă <<sânge pe pereți>>, echilibrul este întotdeauna, fără echivoc, soluția înțeleaptă.Extremele nu sunt niciodată și sub nicio formă soluția, ele fiind benzină turnată pe foc, spre escaladarea haosului. PNL a votat proiectul de tranzacție juridică cu Polaris M Holding S.R.L. cu un amendament foarte important. De la data de 31.04.2016 și pe termen nedefinit, Polaris nu va putea să mai emită niciun fel de pretenție de reactualizare a tarifelor pentru salubritate. Cu alte cuvinte și mult mai scurt: criza contractului cu Polaris, pe care PSD nu a rezolvat-o timp de nouă ani, își găsește soluția datorită intervenției ferme a consilierilor PNL. În același timp, Polaris renunță la orice fel de pretenții care derivă din sentințele civile în care a primit câștig de cauză, Primăria evită haosul bugetar pentru următorii ani și aici nu mă feresc să spun că acesta este meritul exclusiv al PNL Constanța. Da, suntem fără urmă de tăgadă, în continuare în opoziție și suntem conștienți de faptul că până ce contractul cu Polaris nu este anulat, problemele nu vor fi niciodată rezolvate", susține președintele organizației municipale PNL Constanța.

De asemenea, acesta afirmă că „suntem conștienți și spunem extrem de răspicat faptul că, în eventualitatea în care DNA câștigă la ICCJ procesul cu inculpații (Polaris Holding, Eduard Martin, Radu Mazăre), un prejudiciu imens (200 milioane lei) adus constănțenilor trebuie să fie recuperat și răspunzătorii să plătească. Mai știm, și încă foarte bine, faptul că serviciile prestate de Polaris Holding pe salubritate sunt deficitare (mă exprim elegant) și orașul este menținut într-o stare permanentă de neglijență și mizerie. Primăria a răspuns prin tăcere la toate somațiile noastre. Vom continua presiunea prin toate mijloacele pe care le avem”.

Consilierul județean liberal declară că „acțiunea PNL, votul împotriva îndatorării orașului," arată cel puțin două lucruri:

1. Scopul nu scuză întotdeauna mijloacele. (Dacă scopul este să dăm jos PSD de la conducerea Constanței, nu puteam recurge la îndatorarea constănțenilor si haosul bugetar pentru a-l îndeplini).

2. PNL Constanța reprezintă cu adevărat, deja consacratul „ALTFEL” în politică. Nu sunt multe echipe politice care ar fi acceptat soluția morală, în detrimentul câștigului electoral (vezi PMP)”. 

Vreau să le mulțumesc consilierilor locali liberali care s-au exprimat astăzi cu maturitate și responsabilitate politică într-o problemă foarte sensibilă. Cred cu tărie în continuare că acest mod de a face politică, bazat pe principii și cu prioritizarea interesului general înaintea celui particular, reprezintă modelul de care Constanța și România are nevoie pentru a progresa.Altfel ne învârtim în jurul cozii și alergăm după himere, furându-ne căciula singuri prin amăgire și răcorire a orgoliului de moment. Succesul pe termen scurt poate fi formula deja consacratã a conflictului distructiv permanent și a senzaționalului prin extreme dar, succesul sănătos și pe termen lung este al echilibrului constructiv înțelept. Noi ne-am făcut datoria față de constănțeni, am acționat corect și principial și am acceptat o soluție de compromis care, până la urmă, păstrează banii în bugetul public și nu în buzunarele PSD/Polaris (vorbim despre daune totale de aproximativ 800.000.000 de lei)", mai spune George Muhscină.

Totuși, liderul organizației municipale PNL Constanța, George Muhscină, consideră că „postura noastră, a membrilor Partidului Național Liberal, este oricum ingrată. Suntem condamnați indiferent cum ne-am poziționa. Când nu votăm, noi suntem cei care au falimentat bugetul. Când votăm, e blat cu PSD. Singura variantă de a ieși din această misiune aparent imposibilă este soluția morală de care vorbeam, pentru că, dacă este evident, dintr-o minimă experiență de viață, că pe oameni nu te poți baza, este mai mult decât evident pentru toată lumea realitatea că pe Dumnezeu da. Că nu toți acceptă această realitate este o altă discuție, dar noi ne bazăm pe momentele de sinceritate ale fiecăruia cu el însuși, momente pe care le are absolut toată lumea”.

 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri