VIBRAȚIA ZILEI- 30 septembrie 2017

VIBRAȚIA ZILEI- 30 septembrie 2017(1202)


O zi încărcată. Vom avea spor la treabă. Nu vom avea timp de prostii.

Vom fi calculați, categorici, ordonați și perseverenți. Vom fi serioși, pragmatici și reci.

Nu avem stare, nu înțelegem ce rost are ziua liberă dacă nu recuperăm treaba rămasă neterminată.


Vibrația universală a zilei de 30 septembrie 2017 este 4.


În locul serialului preferat vom alege, nu râdeți, munca.

Proiectele ce așteaptă pe birou sau aspiratorul bine ascuns într-un colț, în spatele bibliotecii ori poate bucătăria unde nu am mai intrat de o săptămână întreagă vor face parte din preocupările fiicelor Evei.

Bărbații își vor găsi și ei de reparat ori vreo clanță stricată ori ușa ce scârțâie supărător sau poate chiar bicicleta nepotului ce musai trebuie să funcționeze pentru că vizita lui de azi nu mai poate fi amânată.

Mângâierile nu vor face parte din programul acestei zile. Vom consolida, vom verifica, nu ne vom lăsa păcăliți.

Nu ne vom lăsa duși de valul pasiunii. La ce ar folosi?

Este o zi perfectă pentru achiziții imobiliare, este o zi tocmai bună pentru a mai cumpăra ceva folositor poate o mașină chiar dacă este una de spălat vase. Vom zâmbi mai puțin, nu ne vom permite să fim vulnerabili.

Nu vom avea timp nici de zorzoane, nici de pampoane și nici de vorbe meșteșugite.

Nu vom face nici vizite de curtoazie și nu vom pierde vremea mângâind orgoliile celorlalți.

Nu vom lăuda ci ne vom arăta nemulțumirea oricât de bine se va desfășura azi totul.

Nu ne vom lăuda partenerii pentru că se vor împăuna.

Nu ne vom lăuda consoartele pentru că vor aștepta și o recompensă materială: poate un inel sau un covor nou în sufragerie.

Doar ne vom asigura că munca înfăptuită va fi de bună calitate și că oamenii de lângă noi sunt demni de încrederea pe care urmează a le-o acorda.  Ziua de azi va fi obositoare.


Cei care azi se vor căsători vor avea o căsnicie cu o pecete 4.

Căsnicia va fi stabilă, cei doi vor munci, se vor susține reciproc, vor depune eforturi suplimentare pentru a își asigura un cămin confortabil. O căsnicie mulțumitoare, lipsită de căldură sufletească dar cu mult confort fizic.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri