DRĂGAN, DE LA PRIMĂRIA OVIDIU, NE-A PUS LA INDEX PENTRU UN ARTICOL SCRIS DE  MARIUS FLORIAN...

DRĂGAN, DE LA PRIMĂRIA OVIDIU, NE-A PUS LA INDEX PENTRU UN ARTICOL SCRIS DE MARIUS FLORIAN...(3880)


În timp ce unii ne amenință cu tot felul de chestii și socoteli, pe motiv că nu le-am ridicat osanale sau nu-i pupăm undeva, mai precis, acolo unde se dă ora exactă, alții trec direct la fapte și ne poartă sâmbetele!

Nu știu cu exactitate ce funcție are un anume domn George Drăgan în Primăria Ovidiu, dar e limpede că nu poți trece, indiferent de situație, peste domnia sa, în tentativa de a-l vedea la față, măcar atât, dacă mai mult nu se poate, pe primarul Scupra!

Nu mai pun la socoteală faptul că, pentru un răspuns banal la o ofertă de-a noastră, suntem purtați pe drumuri, amânați și mințiți cu nerușinare de exact UN AN de zile!

Așa, la prima vedere, domnul Drăgan pare a fi un tip mișto. Îți răspunde amabil la telefon, dar, în realitate, ascunde o mare scârbă față de interlocutor. Te amână de zeci de ori, după calendarul sărbătorilor religioase, pe care le respectă cu sfințenie. Uneori, după cum vorbește, ca și cum ar avea prune, ai senzația că își face cu limba semnul crucii în gură!

Știe să vândă iluzii. De pildă, îți trimite câte un mesaj de genul “Ne vedem joi”, dar nu specifică anul, calendarul sau originea zilei de joi. Plăcerea cea mai mare a domnului Drăgan este să te lase cu ochii în soare fără ochelari...

O altă calitate specifică muncii în Primărie, direct cu cetățeanul de rând: este ranchiunos. Dacă apucă să te urască pe bune, ăla ești! Partea proastă este că nu îți spune ce are cu tine, de ce nu te înghite ca pe un bob de linte...

Se uită lung la tine, îți zâmbește și te urăște în continuare...
Habar nu ai de ce se uită omul urât la tine, ca și cum ai fi plecat cu scrumiera cu picior din Primărie!

În situația asta m-am aflat eu, dar, în cele din urmă, am avut șansa ca domnul Drăgan să dea pe-afară. Considerând dumnealui că i-a ajuns cuțitul la os, mi-a bătut de aproape obrazul, reproșându-mi că un redactor de-al meu a scris un material urât la adresa Primăriei Ovidiu și, la o adică, nu se face, că ar fi bine să iau măsuri, chestii și aceleași socoteli învechite.

Am revăzut același deget arătător și amenințător pe care îl vântură frecvent în fața mea câte un trepăduș pesedist, care se crede “buricul pământului”!

De la PSD, mă rog, și de la comisarii săi de conjunctură, mă aștept de la orice, dar și de la PNL! Cu atât mai mult cu cât, de această dată, nu eu eram autorul!

Articolul care i-a umplut sufletul cu smoală domnului Drăgan este scris de Marius Florian, dar cu mențiunea că domnia sa nu este, din păcate, angajatul ziarului “Timpul” , după cum a menționat înaltul funcționar al Primăriei Ovidiu!

Ce-i drept, aș fi publicat și eu un asemenea material, dar, repet, Marius Florian, un gazetar de excepție, nu se numără printre angajații ziarului nostru!

Dar, chiar și așa, nu-mi pare rău că, din cauza articolului respectiv, am fost eliminați de la negocieri și tratați cu un mare sictir...

Chiar dacă la mijloc este vorba de o confuzie, episodul cu pricina demonstrează clar la mâna cui a ajuns presa, pentru că sunt convins că și Marius Florian, confundat cu “Timpul” ar fi avut parte de același tratament.

Morala este simplă. Dacă nu ești cuminte, te papă nenea Drăgan, dacă ajungi la mâna lui!

Din nefericire, situațiile de acest gen au luat amploare la Constanța!

La început, te urechează, după care, pasul doi, te desființează!
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri