Vibrația universală a unei zile este cea care ne influențează pe toți, indiferent de vârstă, de nume ori data nașterii. Educația primită, pregătirea profesională au darul de a ne întregi, de a ne defini în societate. Noi rămânem ceea ce suntem, oameni. Suntem diferiți, ne vom manifesta distinct, funcție de data nașterii, de numele pe care îl purtăm.
Mai agitați, mai nerăbdători, astăzi vom dori să ne plimbăm, să vizităm, să călătorim. O zi perfectă pentru a planifica vacanțele viitoare, vom înțelege exact ce ne dorim și se va nimeri să găsim ofertele potrivite.
Vibrația universală 3, a zilei de azi, 30 august 2017, ne va îndemna pe toți, deopotrivă, să depunem eforturi suplimentare pentru a fi remarcați. Vom alege ținuta pentru serviciu cu mai multă atenție, vom vâna aprecierile, vom încerca să demonstrăm cât de inventivi, deștepți, frumoși suntem. Orice lipsă a interesului celorlalți față de noi se va transforma în tragedie. Ne vom bosumfla, ne vom enerva riscând să transformăm o zi ce ar fi putut fi frumoasă într-un mare scandal iscat din orgolii inutile.
La serviciu vom avea mai multe idei, vom fi mai inventivi, mai expansivi, mai plini de energie creatoare. Vom reuși să găsim rezolvări unor probleme care până acum păreau imposibil de soluționat. Este o zi prolifică pentru scriitori. Este o zi tocmai bună pentru cei care au misiuni dificile de îndeplinit pentru că se vor descurca în orice situație. Este o zi norocoasă! Perfectă pentru cei care vor suferi intervenții chirurgicale dar și pentru cei care le vor efectua- totul se va desfășura aproape de limită dar șansele de reușită sunt mai mari în această zi.
În dragoste vom fi mai ingenioși, reușind a ne surprinde plăcut partenerii. Atenție, nu exagerați în a fi drăgălași cu prietenii partenerilor! În această zi crizele de gelozie vor fi mai puternice! Lăudați-vă iubiții sau iubitele fie și pentru șuvița albă de păr care a răsărit neașteptat pe tâmplă și pare atât de sexi! Altcumva tendința va fi să caute atenție în altă parte; riscul este să o găsească.
Cât despre domeniul financiar, vibrația universală 3 a zilei de azi este favorabilă îndeosebi transferurilor și lichidităților.
În această zi ne vom simți mai plini de viață și vom tinde să facem tot felul de excese care ne pot încurca. Efortul exagerat, grijile inutile pot avea ca efect riscul crescut al apariției accidentelor vasculare cerebrale, crizelor cardiace, migrenelor sau pot determina fluctuații amenințătoare ale presiunii arteriale.
Este o zi ce poate deveni perfectă pentru toți. Favoriții sunt cei a căror cifră a destinului este 3 sau care sunt născuți în zilele de 3, 12, 21, 30 ale oricărei luni.
Pentru cei care s-au hotărât să-și unească destinele, PECETEA CĂSĂTORIEI are o vibrație 3. Acest cuplu născut azi, 30 august 2017, va fi sclipitor, strălucitor. Cei doi parteneri vor comunica foarte bine între ei şi foarte bine cu ceilalţi. Atât de mult şi atât de expansiv încât pot sări adesea scântei. Este un cuplu deosebit de norocos. Cei doi vor avea parte de călătorii frumoase împreună, de petreceri reuşite, vor deveni amfitrioni fermecători. Vor avea discuţii dese legate mai ales de exprimarea iubirii sau a unei prea mari libertăţi, ori a unei nevoie exagerate de a trăi periculos. În plan sentimental cuplul este dominat de dorinţa satisfacerii plăcerilor. Deşi vor fi norocoşi, banii vor veni către ei mereu, este nevoie de o gestionare atentă a acestora, de multă luciditate, pentru că există o tendinţă puternică spre a îi împrăştia. Vor fi tentaţi să ia hotărâri riscante împreună, atâta timp cât se vor susţine reciproc şi nu se vor ciondăni din nimic, vor avea şi noroc, vor reuşi, oricât de nebunesc va fi planul lor.