PSD CONSTANȚA:  DUPĂ CE S-A DAT DEȘTEPTAREA...

PSD CONSTANȚA: DUPĂ CE S-A DAT DEȘTEPTAREA...(5408)


Țin să mulțumesc Biroului de presă al PSD Constanța pentru consecvența cu care, și de această dată, a omis să ne trimită comunicatul de presă dedicat crizei politice fără precedent declanșate de nucleul Dragnea.

Pe fondul sărăciei de inițiative și activități din acest partid, e câte un individ care se comportă șmecherește ca și cum noi ar trebui să fim interesați ca respectivul comunicat să ajungă la opinia publică și nu invers!

Nu noi vrem să ne punem bine cu Liviu Dragnea, să îi aducem dovezi de loialitate și jertfă supremă, să-i spunem că Grindeanu și Ponta “e oameni răi” și să-l asigurăm de susținerea noastră până în pânzele albe , ci conducerea PSD Constanța.

Care, fie vorba între noi, a avut o reacție întârziată pe această temă, chiar tardivă! Cu atât mai mult cu cât este un caz de o gravitate extremă!

Din fericire, nu am pierdut nimic! Scris parcă de un navetist grăbit, exponent al limbii de lemn, textul emană un miros greu de lichid de frână, ceea ce mă determină să cred că a fost redactat pe tampoanele unui tren de marfă!

Pe fondul unui exces de mânie proletară, după ce PSD a făcut-o de oaie, Sorin Grindeanu și Victor Ponta sunt puși la stâlpul infamiei, urmând a fi trași pe roata unui Audi A6, precum Horia și Crișan, Cloșca fiind lăsat la coadă la Monitorul Oficial.

Pe scurt, PSD Constanța votează împotriva lui Grindeanu și Ponta, “niște mișei”. Păi, cum altfel s-ar putea întâmpla când, deocamdată, nu sunt semne că cineva ar avea vreo șansă să ajungă măcar la bărbia lui Dragnea!

Sigur, nu se aștepta nimeni ca cineva să realizeze o capodoperă pe această temă, dar se simte de la o poștă că, scuzați, comunicatul de presă a fost scris la repezeală pe genunchi și în criză de timp. El are valoarea unui bilețel pus în ușă, cu ușurarea celui care, negăsind pe nimeni acasă, a scăpat de chinul unei vizite făcute din obligație.

Asta am înțeles eu din atitudinea celor de la PSD Constanța. De altfel, m-am întrebat, zilele trecute, de ce este atâta liniște! Chiar mai profundă decât în alte perioade marcate de o prelungită acalmie...

Vorbim, totuși, despre, chipurile, una dintre organizațiile puternice din țară! De pe această poziție, după ce a auzit strigându-se “Trădare!”, ar fi trebuit să sară, ca la pompieri, prima din dispozitiv.

Cineva a gândit pesemne că e mult mai înțelept să aștepte, cunoscând faptul că din astfel de caramboluri apar întotdeauna situații neprevăzute.

Speța se potrivește jocului la două capete, dar e pentru cei care au sânge în instalație. Miza este uriașă și starea tensionată din aceste zile îmi amintește de titlul romanului “Vii și morți”. În cazul nostru, din punct de vedere politic.

La urmă, vor fi contabilizate chiar și ezitările...

De acum încolo, PSD va fi marcat pentru o lungă perioadă de timp de spectrul trădării...

Priviți frontul pe care se duce bătălia de astăzi, una reală. Se strigă “Trădare!” din ambele părți!

Față de amploarea pe care a luat-o scandalul de la București, după refuzul lui Grindeanu de a demisiona din funcția de premier, se impune o întrebare:

De ce PSD Constanța a reacționat atât de târziu?

Să-și fi pierdut gânditorii partidului flerul politic, încât să nu fi realizat că PSD se află în pragul unui dezastru?

Să fi intrat domnii consilieri în vacanță?

La propriu și la figurat, țara ardea, așa cum arde și acum, și PSD Constanța tăcea!

Intenționam să trag un semnal de alarmă, dar mi-a luat-o înainte domnul Eduard Martin, care, prin demersul său publicistic, a dat deșteptarea în PSD!

Personal, sunt convins că, dacă Eduard Martin nu semnala faptul că, în plin război politic, PSD Constanța nu ia atitudine în niciun fel, eu cred că domnii din conducere ar fi preferat ambiguitatea tăcerii.

Demersul său, unul elegant și la obiect, a avut un efect benefic și oportun. Nu spun că i-a trezit din somn pe pesediști, ci doar că i-a stimulat să ia atitudine...

Eu nu cred în coincidențe în cazul de față, de aceea zic că PSD Constanța ar trebui să-i mulțumească lui Eduard Martin, datorită căruia au prins ceasul al 12-lea!

Iată că avem parte și de inversul unor proverbe!

De pildă: “Pe cine nu lași să trăiască, nu te lasă să mori!” în sensul bun și norocos al cuvântului.

Reamintesc faptul că Eduard Martin a fost exclus pe nedrept din PSD!

Trebuie să recunosc că PSD Constanța se află în fața unei mari dileme. Dincolo de rigiditatea și capcanele disciplinei de partid, intervin adesea sentimentele și resentimentele oamenilor implicați în actul de conducere.

Desigur, prin prisma relațiilor cu centrul, cum se spune.

Din câte am constatat, luând în calcul și reacțiile sale publice, Liviu Dragnea a tratat cu mare răceală și indiferență PSD Constanța. Chiar recent, afișând aerul său de superioritate, a afirmat din nou că regretă administrația Mazăre și că îi duce dorul lui Radu Mazăre!

Păi, acum, după ce a intrat cu oiștea căruței în gard, de ce nu apelează la Radu Mazăre să-l scoată de acolo? Sau la fosta administrație, cu adeziunile căreia și-ar putea prelungi șederea în fruntea partidului...

În ce constă sprijinul său la Constanța? În tot felul de aprecieri laudative la adresa unei administrații care bântuie și acum prin oraș cu duhul răului!

Și asta, culmea ironiei, în condițiile în care PSD și primarul Decebal Făgădău nu pot să scoată capul afară din cutie din cauza trecutului invocat de șeful de la București!

De la alegerile locale încoace, când s-a auzit că soarta lui Felix Stroe ar putea fi decisă de un influent om de afaceri cu vederi liberale, care intenționa să preia PSD Constanța, relațiile cu Bucureștiul s-au deteriorat vizibil.

Asta, apropo, pentru că tot se strigă în gura mare “Trădare!”...

Nici relația cu Victor Ponta nu a fost una mai fericită, lui Victoraș fiindu-i teamă, la vremea respectivă, că Radu Mazăre este mai miștocar decât el! La noi, la nivelul ăsta se face politică!

De aceea, sunt convins că Liviu Dragnea a pierdut din susținerea de care s-a bucurat în interiorul partidului.

Eu personal cred că cele mai multe dintre adeziunile exprimate în aceste zile sunt nesincere.

Ca la Timișoara, în pragul revoluției.

Ia să vedeți ce se întâmplă dacă Grindeanu și Ponta scapă de moțiune.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri