Filiala Constanța a Partidului Național Liberal este un corp unitar, un singur partid și va acționa ca atare

Filiala Constanța a Partidului Național Liberal este un corp unitar, un singur partid și va acționa ca atare(2819)



Filiala Constanța a Partidului Național Liberal respinge ferm toate acuzațiile venite din partea membrilor excluși în mod perfect statutar din partid. În același timp, facem încă un apel la respectarea normelor elementare de bun-simț și la redarea corectă a adevărului în spațiul public.

Partidul Național Liberal are un singur interes față de preluarea Stadionului Farul de către autoritățile locale: salvarea unui simbol al sportului constănțean de degradarea continuă în care a fost menținut de către administratorii total iresponsabili.

De ce a votat PNL pentru preluarea stadionului în administrarea Consiliului Județean Constanța: CJC are capacitatea să atragă investiții în acest obiectiv sportiv. Există rețete de succes în atragerea fondurilor europene care pot funcționa foarte bine și în acest caz. Stadionul Farul și întreaga bază sportivă pot să ajute la promovarea sportului în tot județul, la crearea unei infrastructuri administrate la nivel județean de care să se folosească tinerii sportivi constănțeni, din județ, din municipiu, de oriunde. Nu suntem de acord cu politizarea excesivă a acestui subiect.
F.C. Viitorul a găsit sprijin și resurse în județul Constanța pentru a forma o echipă de campioni, nicidecum în municipiu.

Motivele reale pentru care PNL Constanța a decis (prin vot) excluderea celor doi consilieri locali care au votat împotriva colegilor de partid: Romeo Rezeanu și Horia Căliminte au dat dovadă de lipsă de respect față de colegii liberali. Nu au respectat o decizie la care am ajuns în urma unor dezbateri, concretizată prin vot. A se reține că au votat împotriva majorității colegilor, nu împotriva dorinței sau voinței unui om, așa cum eronat comunică cei doi în prezent. Horia Căliminte nu și-a respectat nici măcar cuvântul dat în ședința de armonizare. Acesta s-a exprimat prin vot împotriva preluării stadionului de către municipalitate, urmând ca ulterior să facă altceva decât a promis. Romeo Rezeanu s-a detașat total de PNL Constanța, aruncând cu noroi în numele partidului și în colegii de organizație. Drept dovadă, același comportament și-l menține și după pierderea calității de membru. Din motive parțial diferite, cei doi foști liberali au fost excluși din partid, în urma unor decizii luate succesiv, prin vot, de două foruri politice superioare diferite: Biroul Politic Local și Biroul Politic Județean ale PNL.

Referitor la acuzele deplasate pe care cei doi foști membri le lansează în spațiul public: În momentul în care peste 70 de oameni votează ca tu să nu mai faci parte din echipă, devine evident că nu ești exclus pentru că așa vrea un singur om, ci pentru că nu poți să dai dovadă de respect și colegialitate. Cuplul Rezeanu-Căliminte recurge la atacuri la persoană, insulte și calomnii pentru a încerca să justifice decizia de excludere, luată de către un întreg partid în urma sfidărilor repetate ale celor doi. 

Reamintim faptul că nu există un partid la județ și altul la municipiu. Filiala Constanța a Partidului Național Liberal este un corp unitar, un singur partid și va acționa ca atare.


 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri