BISERICA ȘI DNA(5566)

Sunt destul de rare cazurile în care politicienii noștri sunt dispuși să renunțe, de bună voie și nesiliți de nimeni, ca în fața ofițerului stării civile, la anumite funcții și privilegii.

De cele mai multe ori prind rădăcini și se înconjoară cu lanțuri în jurul fotoliului de șef sau de parlamentar, ca și cum ar fi numiți pe vecie în funcțiile respective!

De parcă le-ar moșteni de la neamul lor de patrioți, mama lor de hoți! Nu am găsit altă rimă...

Mai mult, în astfel de situații, indivizii din această specie pozează în victime politice, tăvălindu-se pe jos, ca într-un spectacol grotesc, până la urmă, greu de înțeles!

Ca să-și acopere incompetența, dau vina pe politică! Chiar și atunci când au probleme penale! Mai ales...

Nu au nici măcar bărbăția de a merge demni în fața instanței, pentru a-și dovedi nevinovăția!

Se ascund sub burlanele imunității, cerșind perfid îndurare celui de sus, celui de sus de tot, de dincolo de Iohannis...

Și, atunci, asistăm la spectacole religioase dintre cele mai grotești cu putință în Parlamentul României!

Când Învierea, când Rusaliile, când ziua de naștere a unui sfânt de la coada pomelnicului, când toate la un loc...

Sunt suficiente motive, pentru pocăiții politichiei noastre, pentru a poza în credincioșii patriei, demni, nu-i așa?, de încrederea domnului de sus, că îmi scapă numele...

E bun și DNA la ceva, căci, iată, determină tagma păcătoasă a politicienilor să se aplece brusc spre biserică!

Crește consumul de tămâie pe cap de suspect.

Scade infracționalitatea în domeniul anafurii.

Cei 10 negri mititei sunt înlocuiți cu 10 sfinți.

În ritmul ăsta, DNA ar putea deveni o anexă a bisericii, clasa credincioși de ocazie și lingușitori cu patalama la mână.

În acest context, un rol decisiv îl joacă dracul.

Cunosc un personaj care înjură birjărește biserica, inclusiv cu anexele ei cu tot! Trece prin el ca un malaxor tot ceea ce ține de obiecte bisericești, arhitectură, turle, icoane, moaște, colivă, gropari etc.

Până la un punct. Mai exact, până dă de dracul...

Ei bine, când dă de dracul, și dă destul de des, monstrul se transformă într-un politician mic care bea doar lăptic!

Deși este lacom, ca aproape toți politicienii, devine milostiv și tandru, bisericos și neobosit făcător de cruci gata omologate, iertător și imaculat ca, deși nu se mai poartă, o fată mare...

Zici că s-a călugărit, nu alta, așa de mult se transformă! Nu îl mai recunoști pur și simplu!

Doamne, cât este de sfios! Până trece puntea. Până pleacă dracul. Nici nu s-a depărtat prea mult de el și, gata, o ia de la capăt!

Cică, zic unii, ar fi pus diavolul stăpânire pe el! Aiurea.

Unii descoperă cât de liniștitoare sunt mătăniile făcute în plenul Parlamentului.

Am asistat la câteva momente solemne, cu Șova făcându-și cruce, urmate de frecții cu carmol, în cel mai înalt forum al țării.

Alții își fac cruce, cerșind imunitate, ca și cum ar urma o școală de șoferi. Ca să fie protejați în trafic, și-au fixat pe spate plăcuțe de avertizare pe care scrie “Școala de făcut cruci cu mâna pe piept”.

Examen. Vosganian, de pildă, a absolvit cu succes școala de pupat icoane a lui tata Iordănescu, secția câte cinci dintr-o lovitură.

Șova a egalat recordul mondial la făcut crucea în cerul gurii cu limba. Poate chiar îl depășea, fiind foarte ambițios, dacă nu-i apărea o bubiță mică de tot chiar în cerul gurii!

Cum să o ocolești! Dacă-i semn diavolesc?

Elena Udrea, ca să îl mai îmbuneze pe Dumnezeu, s-a înscris la Facultatea de Teologie, secția băieți, seral.

Teoria ca teoria, dar practica o face în cluburile de lux din Mamaia, cu care facultatea amintită ar putea încheia un contract nevinovat de colaborare...

Multe și nemăsurate sunt minunile din grădina pârjolită a Domnului! Pârjolită de cei care uzează de ea.

A domnului cutare. Nu dau nume. Unii țin ca anexă și de grădina lui Dumnezeu, fostă Icoanei.

Sunt indivizi care, în ciuda mediocriății lor, își arogă merite pe care nu le au, tânjind după recunoașteri facile cu chipul impregnat în oglinjoara fermecată a partidului din care fac parte.

În definitiv, nimic nu este mai dulce ca lauda de sine, pe care o cataloghez ca fiind o formă de autopupincurism.

La noi, nevoia de laudă și pupincurism a întrecut orice imaginație! Să te pupi singur undeva, cred că este destul de anevoios, dacă nu practici yoga!

Sunt personaje consacrate despre care se spune că se visează senatori pe viață!

Până cad din pat în toiul nopții, când fie își dau demisia, ca Băsescu, fie sunt luați de valul istoriei, precum Puiu Hașotti...