România este o țară care mustește de servicii, SIE, DIE, MIE, ȚIE, FBI etc., toate speciale și la vedere.
A crescut capacitatea de ascultare pe cap de locuitor.Precizez, pe capul limpede de locuitor.
Eu te ascult/Tu mă asculți.
Pe tine te ascultă doctorul cu stetoscopul sau cu limba de fier din dotare? Nu, pe mine mă ascultă vecinul.
Otita a devenit, după cum remarca și avocatul Ionel Hașotti, boala națională la români, alături de tusea măgărească.
Am trecut repede, dar cu succes, de la Cumințenia pământului la statutul de cel mai bun ascultător al patriei.
Filajul e în toate cele ce sunt și râd toate la soare, Bica, Elena Udrea etc.
La noi, e transparență totală de când s-au amenajat jgheaburi speciale pentru spălatul rufelor în văzul lumii, pentru fiecare unitate în parte.
A fost o vreme când mai marii serviciilor amintite se amestecau de-a valma cu diverși politicieni, procurori sau de alte naționalități, mimând jocul de tenis de câmp pentru înalta societate.
Procurorii și ofițerii SRI lucrau, cât unul precum doi, în diverse dosare penale. Puterea crește și pe noi ne urmărește.
Dacă un Ghiță a fost în stare să-i desconspire pe toți, atunci, ce ne mai rămâne de făcut?
Să întărim serviciile! Mai bine să le îmbunătățim, fraților, că sunt varză!
Unele dau pe afară din cauza numărului mare de informații, altele trăiesc pe surse de azi pe mâine.
Gabriel Oprea, singurul general cu girofar din naștere, din Armata Română, are numeroase merite directe în deșteptarea patriei noastre pe bază de clopoțel!
Mă întorc la servicii. Sigur, ca să le enumerăm pe toate, în condițiile în care lăudătorii au murit subit, ne-ar lua foarte mult timp și spațiu virtual, așa că, din rațiuni economice, ne vom rezuma la un singur domeniu de activitate - cel al imobiliarelor.
Este cunoscut faptul că, la alegerile prezidențiale din 2009, domnul general Oprea și-a pus casa la dispoziția interesului electoral al momentului.
O atmosferă greu de reprodus doar în cuvinte. Ei bine, după ani de zile, cum s-ar spune, abia acum, am realizat cu toții că ne aflăm în fața unei premiere mondiale...
Datorită celor petrecute la vremea respectivă, serviciile imobiliare au cunoscut transformări fără precedent, ceea ce ar putea schimba cursul istoriei.
Intrate sub aripa SRI, imobiliarele și-au modificat decisiv structura, avînd ca principal obiectiv obținerea necesarului de voturi pentru cel desemnat în culise să ajungă președintele României.
Ca să nu se mai riște nimeni în astfel de misiuni, cum a făcut domnul Oprea, punându-și casa la bătaie, imobiliarii asigură spații și fonduri speciale pentru diverse categorii de activități.
Închiriem apartament pentru cina cea de taină, cu veselă și dependințe corespunzătoare și plan de evacuare conform normativelor ISU în vigoare.
Organizăm cine de taină la orice nivel, inclusiv prezidențial. Ținuta cu geaca roșie este obligatorie.
Organizăm fraude electorale în spații adecvate și dotate corespunzător ambițiilor unor politicieni.
Organizăm tentative de lovituri de stat cu materialul clientului.
Organizăm cina de seară după modelul consacrat de generalul Oprea.
O oră ziua lui Onțanu. O oră cina de seară a lui Oprea.
O oră vizionarea organizată, sub comanda generalului Coldea, a telejurnalului de noapte.
Conspecte și numărarea voturilor necesare menținerii stării de normalitate.
O oră justificări din partea șefilor unor servicii secrete absenți, în noaptea alegerilor din 2009, de la posturile lor de comandă.
La cererea altor cadre cu funcții importante de conducere, reorganizăm, în apartamentul vecin cu cel al domnului Oprea, “Noaptea generalilor” cu o partitură muzicală inspirată după bâza americană.
Pentru amatorii de senzații tari, punem în scenă, pe acoperișul unor blocuri, “Balul cucuvelelor mov”.
Oferim și alte surprize imobiliare, precum Tombola cu casetele înregistrate pe blat cu Traian Băsescu, primă audiție audio.
Anunț publicitar. Schimb apartament cu patru camere, nou nouț, zonă centrală și toate celelalte contra gaură de șarpe, Serbia, Ghiță.
În nebuloasa creată după noaptea generalilor, de Ghiță ne mai arde nouă?
Poate le arde celor implicați în măsluirea rezultatelor alegerilor din 2009...
Prin cooptarea imobiliarelor în careul de ași, generalul Oprea a revoluționat serviciie noastre secrete.
Este a doua reușită de acest gen după ce tot domnia sa a revoluționat girofarul de la baie. În cazul în care se întrerupe apa caldă, girofarul de baie încălzește atmosfera și vă ajută să nu vă simțiți singuri.
Acum, serviciile imobiliare ale domnului Oprea pregătesc o banală cină de seară dedicată sosirii pe blat în țară a lui Sebastian Ghiță.
Un soi de contraofensivă cu ținta la SRI.
Cu acest prilej, se va încheia și ziua de naștere a lui Onțanu, începută, după cum se știe, în 2009, în timpul alegerilor prezidențiale, ca pretext de cină la Oprea acasă...