TENIS. Ca de obicei, și la Miami Open, tot SIMONA HALEP este ultimul român rămas în competiție. Constănțeanca joacă astăzi, în sferturi de finală

TENIS. Ca de obicei, și la Miami Open, tot SIMONA HALEP este ultimul român rămas în competiție. Constănțeanca joacă astăzi, în sferturi de finală(3776)


Constănțeanca SIMONA HALEP joacă, în "sferturi", la Miami, cu britanica Johanna Konta, miercuri - 29 de martie, la 18.00 (ora României), meciul fiind transmis, în DIRECT, pe unul dintre canalele televiziunii "DIGI - Sport" !

FELICITĂRI, MULȚUMIRI și MULT SUCCES, în continuare, ! HAI, ROMÂNIA !!!

Simona Halep este SINGURA, dintre cei 11 (unsprezece) ROMÂNI care s-au înscris în concurs, care continuă să evolueze în cadrul importantului turneu nord-american de tenis-de-câmp "MIAMI Open presented by Itaú", din calendarul elitelor, feminine -- Womens' Tennis Association / W.T.A. -- și masculine -- Association of Tennis Professionals / A.T.P. --), dotat cu premii totale în valoare de 6.993.450 dolari americani (contribuţie financiară totală de: 7.669.423 U.S.D.) și făcând parte din categoriile valorice "W.T.A. - Premier Mandatory", la feminin, și "A.T.P. - World Tour Masters 1000", la masculin, adică cele imediat inferioare celor patru "Grand Slam"-uri !, competiție (ediția cu numărul 32) care se desfășoară pe terenurile de la "Crandon Park", din Key Biscayne (statul Florida, S.U.A.), în aer liber și pe suprafață de joc "hard", în perioada 20 martie - 2 aprilie 2017 !
(Turneul poate fi urmărit, ÎN DIRECT, pe canalele televiziunii "DIGI-SPORT" !)

Așadar, la SIMPLU-FEMININ, doar constănțeanca SIMONA HALEP mai joacă, în turul cinci ("sferturi-de-finală") ! PATRICIA ȚIG și SORANA CÎRSTEA s-au oprit în manșa a treia ("șaisprezecimi-de-finală"), IRINA BEGU (în turul doi), MONICA NICULESCU (în prima rundă), ANA BOGDAN (în partida a doua a "calificărilor") și JAQUELINE CRISTIAN (după primul meci din "calificări") au fost eliminate.
RALUCA OLARU și MONICA NICULESCU, alături de partenerele lor, au debutat cu înfrângere, la DUBLU-FEMININ.
MARIUS COPIL nu s-a calificat pe "tabloul principal" de SIMPLU-MASCULIN.
La DUBLU-MASCULIN, numai constănțeanul HORIA TECĂU (împreună cu partenerul său olandez) a acces în turul doi, unde s-a oprit, în vreme ce FLORIN MERGEA, în cuplu cu un britanic, a pierdut meciul de debut.

CONSTĂNȚEANCA noastră, SIMONA HALEP (25 de ani, 5 W.T.A.), a treia favorită a turneului, a jucat direct în runda a doua, cu japoneza Naomi Osaka (19 ani, 49 W.T.A.), care o depășise, în primul tur, pe slovaca Kristina Kucova (85 W.T.A.).
Simona a câștigat (GREU !), cu: 6-4, 2-6, 6-3, după o oră și 53 de minute de joc efectiv, în condițiile în care meciul a fost întrerupt de două ori de ploaie ! " A fost greu pentru mine sa mai revin, după pauza datorată ploii, în al doilea set. A doua oară, după o nouă întrerupere, din cauza ploii, am știut ce să fac. Naomi este o jucătoare puternică, tânără, mai are timp sa acumuleze experiență. Astăzi, cred că am jucat mai bine, împotriva ei, decât la Roland Garros, acum doi ani. Această victorie este specială, pentru că vine după o perioadă de cinci săptămâni, în care nu am jucat deloc. Sper că în turul următor sa joc și mai bine " , a declarat românca, la finalul partidei. Eleva australianului Darren Cahill mai jucase doar o singură dată împotriva sportivei din "Țara Soarelui Răsare", când a învins-o, în turul al doilea al "Grand Slam"-ului de la Roland Garros / Paris, anul trecut (2016), cu scorul de: 4-6, 6-2, 6-3.
În turul trei ("șaisprezecimi-de-finală"), Simona o întâlnise, în premieră, pe estonianca Anett Kontaveit (21 de ani, 112 W:T.A., anul trecut a avut cea mai bună clasare a carierei: locul 73), care o învinsese, în mod neașteptat..., pe rusoaica Ekaterina Makarova (28 de ani, 35 W.T.A., "favorită" nr. 32), cu: 6-7 (1), 6-2, 6-2, după două ore și 13 minute de joc ! Românca a câștigat, fără probleme, în numai 55 de minute de joc cu: 6-3, 6-0, necedând niciun "game" de serviciu.
În turul patru ("optimi-de-finală"), Halep a învins-o, cu scorul de: 4-6, 7-5, 6-2, după două ore și zece minute de joc, pe australianca Samantha Stosur (32 de ani, 19 W.T.A.) și "cap-de-serie" numărul 14. Simona a fost condusă cu 4-6, 2-5 și, la scorul de 4-5, în al doilea set, a salvat o minge de meci. Jucătoarea de la Atipozi o elimnase, în runda precedentă (turul trei), pe chinezoaica Shuai Peng, care a învinsese, în turul doi, pe franțuzoaica Caroline Garcia ("favorită" nr. 21), cu: 6-4, 6-0. "A fost un meci greu, așa cum mă așteptam. Am avut o revenire bună și sunt fericită pentru acest lucru. Ultima mea revenire de acest fel a fost la Doha, în 2014, în primul tur cu Kaia Kanepi, cand am revenit de la minge de meci. Mă bucur că am arătat că pot juca tenis la nivel inalt. Când eram condusă nu m-am gandit la scor. Am vrut doar să lupt, nu am renunțat și am crezut în șansa mea. Am fost puțin norocoasă, să întorc partida de la minge de meci, dar am și luptat", a spus Halep, după meci, așa cum informeaza "site"-ul oficial al W.T.A. Halep o conduce acum pe Stosur cu 5-4 la general. Stosur câștigase ultima partidă, anul trecut, în "optimi" la Roland Garros / Paris, cu 7-6 (0), 6-3, după patru victorii consecutive ale româncei, inclusiv una, tot în 2016, în semifinale la Madrid (ediție câștigată de către româncă !), cu: 6-2, 6-0. Bilanțul pe suprafață "hard" este de 4-1 pentru Simona.
Simona Halep o va întâlni în turul al cincilea ("sferturi-de-finală") pe britanica (de origine poloneză, născută în Australia, la Sidney) Johanna Konta (25 ani, 11 W.T.A.), "cap-de-serie" numărul 10. Konta a trecut, în turul trei, cu: 7-5, 6-1, de Lara Arruabarrena (Spania, 72 W.T.A.), cea care o eliminase, în runda secundă, pe românca Irina Begu. Sportiva din Marea Britanie a câștigat singurul meci anterior disputat în compania Simonei Halep, în 2015, la Wuhan (Republica Populară Chineză), în "optimi", cu: 6-3, 3-6, 7-5. Referitor la întâlnirea cu Johanna Konta, Simona Halep a afirmat: "Va fi greu. Este într-o formă buna, este aproape de "Top 10". Ea joacă la un nivel înalt și mă aștept la o partidă dificilă. Am șansa mea de a câștiga aici, la Miami, dar acum mă gândesc la ziua de pauză, în care trebuie să mă recuperez. Apoi voi merge pe teren cu încredere !". Va fi o avanpremieră a meciului de "Fed Cup", dintre echipele României și Marii Britanii, programat în 22-23 aprilie, la... MAMAIA ! Partida se va disputa miercuri - 29 de martie, la 18.00 (ora României) !
Reamintim că acum doi ani (2015), constănțeanca ajungea, aici, până în penultimul act (cea mai bună performanță a tenisului românesc la Miami Open !), unde pierdea la americanca Serena Williams.
Anul trecut, românca s-a oprit în "sferturi-de-finală", fiind învinsă de către elvețianca Timea Bacsinszky, cu: 6-4, 3-6, 2-6.
Rezultatele Simonei Halep, în acest an, până la Miami Open:
- Shenzhen (Republica Populară Chineză). 6-1, 3-6, 6-3, cu Jelena Jankovic (Serbia); 3-6, 6-4, 5-7, cu Katerina Siniakova (Cehia);
- "Australian Open" / Melbourne. 3-6, 1-6, cu Shelby Rogers (S.U.A.);
- Sankt Petersburg (Rusia). 6-4, 7-6 (2), cu Ana Konjuh (Croația), apoi: retragere;
- Indian Wells (California, S.U.A.). 6-4, 6-1, cu Donna Vekic (Croația); 3-6, 3-6, cu Kristina Mladenovic (Franța).
Așadar, în (NUMAI !) patru (4 !) turnee: (DOAR !) trei (3) victorii și trei (3) înfrângeri ! (Bani câștigați din tenis, în 2017: 106 459 U.S.D.)

Gălățeanca (originară din Caransebeș) PATRICIA MARIA ȚIG (22 de ani, 95 W.T.A.) a fost cea de-a doua sportivă din România care reușește să atingă turul al treilea, la simplu, oprindu-se acolo.
În runda a doua, ea s-a impus, cu: 7-6 (4), 6-2, după exact două ore de joc, în fața unei adversare net superioare, în ierarhia mondială, franțuzoaica Kristina Mladenovic (23 de ani, 18 W.T.A., "cap-de-serie" nr. 22), cea care o învinsese, săptămâna trecută, pe Simona Halep, cu: 6-3, 6-3, în turul al treilea de la Indian Wells și se oprise, acolo, în semifinale). Mladenovic câștigase singurul său meci cu Țig, în 2015, în primul tur la Wuhan (R.P. Chineză), cu: 6-1, 6-4

Venită din "calificări" (!) -- unde a trecut, în primul meci, de sârboaica Aleksandra Krunic (24 de ani, 125 W.T.A.;, maxim al carierei: 65 W.T.A. / iulie 2015; palmares direct: 0-0), cu: 6-3, 6-3, și, apoi, de rusoaica Evgeniya Rodina, a patra favorită a "calificărilor" --, jucătoarea noastră o eliminase (SURPRINZĂTOR !), în primul tur de pe "tabloul principal", pe britanica Heather Watson, cu scorul de: 7-6 (4), 6-1.
În turul al treilea ("șaisprezecimi-de-finală"), Patricia Țig, aflată în cel mai bun moment al carierei sale, a înfruntat-o, pe veterana (36 de ani !) americancă Venus Williams (12 W.T.A., aflată pe lista "capilor de serie"), care o învinsese, în manșa secundă, cu: 6-4, 6-3, pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (20 de ani, 166 W.T.A.). Țig a pierdut, fără drept de apel, după o oră și 10 minute, cu: 3-6, 0-6.
Patricia Țig s-a aflat în fața unuia dintre cele mai importante meciuri ale carierei, ea întâlnind pentru a doua oară, în cariera sa, o jucătoare care s-a aflat pe primul loc în ierarhia W.T.A. Precedenta fostă lideră mondială pe care Țig a avut-o ca adversară a fost australianca Samantha Stosur. Românca a întâlnit-o pe aceasta în urmă cu un an, în "sferturile-de-finală" de la Madrid. Atunci, victoria i-a revenit fostei campioane de la "U.S. Open" - 2011.

Târgovișteanca SORANA CÎRSTEA (împlinește 27 de ani, pe 7 aprilie a.c.; 65 W.T.A.) s-a calificat și ea în turul al treilea, după ce a învins-o, în manșa a doua, pe Anastasija Sevastova (Letonia, 25 de ani, 26 W.T.A.; cea care a fost învinsă, de Simona Halep, cu:... 6-0, 6-0 --!!! --, în finala din 2016 de la "Bucharest Open" !), jucătoare care a fost admisă, în calitate de "cap-de-serie" nr. 19, direct în această fază, cu: 7-6 (4), 3-6, 6-3. Meciul s-a întrerupt din cauza ploii și s-a reluat de la scorul de: 6-6 (6-4, pentru româncă, în "tie-break"), în primul set. Sorana avusese trei mingi de set, dar le irosise. Singura confruntare directă dintre cele două, de până acum, se desfășurase în 2013, la Pattaya (Thailanda), în "sferturile-de-finală", și se încheiase cu victoria Soranei: 6-3, 6-0.
Cîrstea ajunsese în turul secund, după ce, în runda de debut, a reușit o victorie MARE (!), eliminând-o pe Monica Puig (Puerto Rico, 23 de ani, 40 W.T.A.; clasament maxim al carierei: 25 W.T.A. / septembrie 2016) -- nimeni alta decât campioana olimpică, la simplu, de la J.O. 2016 (Rio de Janeiro) ! --, pe care a învins-o, în două seturi, cu: 6-2, 6-4, după un meci care a durat doar o oră și nouă minute ! Cîrstea o mai învinsese pe Puig și în 2011, în turul al treilea de la Indian Wells (California, S.U.A.), cu: 3-6, 6-4, 6-1.
În această noapte, în turul trei, Sorana Cîrstea a fost învinsă de către favorita" nr. 12, Caroline Wozniacki (Danemarca, 26 de ani, 14 W.T.A., maxim al carierei: 1 WTA / 11 octombrie 2010), cu scorul de: 6-4, 6-2, după o oră şi 21 de minute de joc. Palmaresul direct era favoabil danezei (de origine poloneză): 4-3, ultima oară cele două întâlnindu-se la Dubai, în 2014, când s-a impus daneza.

Bucureșteanca IRINA CAMELIA BEGU (26 de ani, 28 W.T.A.), și ea fiind "cap-de-serie" (nr. 28), ca și Simona Halep, a jucat, direct în turul doi, cu Lara Arraubarrena (Spania, 25 de ani, 72 W.T.A.), care trecuse, în prima manșă, de Natalia Vikhlyantseva (Rusia, 81 W.T.A.), cu: 7-5, 6-1.
Românca a pierdut (în mod neașteptat !...), cu: 6-3, 4-6, 3-6, după două ore și 6 minute de joc. Până acum, Begu și Arruabarrena se întâlniseră de trei ori. Românca se impusese în două dintre confruntări: 6-2, 6-3, în "optimile" unui turneu I.T.F., la Marsilia (Franța), în 2011, și, anul trecut (2016), la Shenzhen (Republica Populară Chineză), în primul tur, cu: 6-3, 6-2. În confruntarea de la Baastad (Elveția), din 2014, Irina a abandonat, la scorul de 6-1, 4-2, pentru iberică.
Halep și Begu erau pe același sfert de tablou, ceea ce înseamnă că... se puteau întâlni, în "sferturi-de-finală" !

Pentru prezența în primul tur (de pe "tabloul principal"), recompensa este de 13.690 dolari U.S.A. și 10 puncte W.T.A.
Jucătoarele care au participat la turul doi, la individual, primesc un cec de 22 325 dolari S.U.A. și 35 de puncte W.T.A., la simplu.
Cele care au acces în turul trei (printre ele: româncele Halep și Țig !): 41.350 dolari americani și 95 de puncte W.T.A .
77.265 dolari S.U.A.și 120 de puncte W.T,A. îi reveneau Simonei Halep, singura româncă care a ajuns în ”optimi” (runda a patra) !
Iar pentru că joacă în "sferturi" (turul cinci), constănțeanca și-a asigurat,deja, un cec de 146.575 dolari americani și 215 puncte W.T.A.

Cea de-a cincea ROMÂNCĂ prezentă pe "tabloul principal" de simplu, olteanca (originară din Slatina, actualmente rezidentă în București) MONICA NICULESCU (29 de ani, 45 W.T.A.) a părăsit competiția încă de la debut, fiind învinsă de către suedeza Johanna Larsson (28 de ani, 60 W.T.A.), după o oră și 26 de minute de joc, cu: 6-3, 6-1, meciul fiind, totuși, mai "strâns" decât o arată scorul, cu excepția ultimelor trei ghemuri, toate câștigate de Larsson, românca renunțând efectiv la luptă ! Scorul meciurilor directe este acum de 2-2, după ce românca a obținut victorii în 2005, la Cairo (6-4, 7-5) și Ain El Soukhna (6-2, 2-0, abandon), ambele la turnee "futures", în Egipt, iar Larsson s-a impus în 2013, în primul tur la Roland Garros / Paris, cu: 6-2, 6-3.

Alte două ROMÂNCE, prahoveanca (din Sinaia) ANA BOGDAN (24 ani, 124 W.T.A.) și JAQUELINE CRISTIAN, nu au putut trece de "calificări" !
Ana Bogdan a a fost eliminată de către croata Donna Vekic (20 ani, 88 W.T.A.; favorita 7 a "calificărilor"), cu: 2-6, 4-6, după 67 minute de joc, în ultimul tur al "calificărilor", după ce în primul meci o învinsese, cu scorul de: 7-5, 2-6, 6-4, pe nemțoaica Tatjana Maria (29 de ani, 101 W.T.A., maxim al carierei: 62 W.T.A. / iulie 2015; palmares direct: 0-0).
Românca se alege cu 4 075 dolari americani și 20 de puncte W.T.A.
Jaqueline Cristian (335 W.T.A., intrată, gratie unui "wild-card", pentru prima dată în calificările unui astfel de turneu !) a jucat, în prima partidă, cu Mona Barthel (Germania; 26 de ani, 89 W.T.A., maxim al carierei: 23 W.T.A. / martie 2013; palmares direct: 0-0; favorită 12 în "calificări"), fiind învinsă cu: 1-6, 1-6.

 

La DUBLU-FEMININ, ambele noastre reprezentante au pierdut partidele din prima manșă !
Perechea MONICA NICULESCU (ROMÂNIA, 19 W.T.A. la dublu) / Sara Errani (Italia) -- ambele eliminate încă din prima rundă şi la simplu --, au pierdut, în primul tur, în fața cuplului Anna-Lena Groenefeld (Germania) / Kveta Peschke (Cehia), cu scorul de: 4-6, 3-6.
Cealaltă româncă, participantă la turneul de dublu, bucureșteanca RALUCA IOANA OLARU (28 de ani, 55 W.T.A. la dublu), a pierdut, în primul tur, alături de partenera sa, ucraineanca Olga Savchuk (29 de ani, 41 W.T.A. la dublu), în fața cuplului Andreja Klepac (Slovenia) / Maria Jose Martinez (Spania), cu: 2-6, 4-6.
Prezența în primul tur, la dublu-feminin, este răsplătită cu 13.550 dolari şi 10 puncte W.T.A. de dublu.

Înainte de Miami Open, iată ce ne arată clasamentul W.T.A., actualizat "la zi":
Simona Halep, eliminată în turul trei la Indian Wells, a coborât o poziţie şi se află pe locul 5 W.T.A., la simplu, cu 5.022 de puncte (în timp ce nemțoaica Angelique Kerber a REdevenit lider mondial !).
Irina-Camelia Begu a urcat de pe locul 32 pe 28, cu 1.617 puncte, iar Monica Niculescu se menţine pe 45, cu 1.255 de puncte.
Sorana Cîrstea a urcat de pe locul 66 pe 65, cu 877 de puncte, iar Patricia Maria Ţig a urcat de pe poziţia 99 pe 95, cu 636 de puncte. În top 200 W.T.A., la simplu, mai figurează Ana Bogdan, care se menţine pe 124, cu 478 de puncte.
La dublu, Monica Niculescu a urcat de pe locul 20 pe 19, cu 2.965 de puncte, Raluca-Ioana Olaru a coborât de pe locul 54 pe 55, cu 1.465 de puncte, iar Andreea Mitu a urcat de pe locul 90 pe 89, cu 894 de puncte.
Primele zece (10) poziţii, în clasamentul de simplu, sunt ocupate de către următoarele jucătoare:
1. Angelique Kerber (Germania) - 7.515 puncte;
2. Serena Williams (S.U.A.) - 7.130 p.;
3. Karolina Pliskova (Cehia) - 5.640 p.;
4. Dominika Cibulkova (Slovacia) - 5.160 p.;
5. SIMONA HALEP (ROMÂNIA) - 5.022 p.;
6. Garbine Muguruza (Spania) - 4.790 p.;
7. Svetlana Kuzneţova (Rusia) - 4.555 p.;
8. Agnieszka Radwanska (Polonia) - 4.345 p.;
9. Madison Keys (S.U.A.) - 4.007 p.;
10. Elina Svitolina (Ucraina) - 3.850 p.

La SIMPLU-MASCULIN, arădeanul MARIUS COPIL (107 A.T.P..; "favorit" nr. 17 în "calificări") nu a mai reușit să repete performanța de la Indian Wells (și, în general, jocurile bune din acest sezon !), când a acces în primul tur (unde s-a oprit), netrecând, acum, de "calificări"... (l-a întâlnit, în primul meci, pe americanul Reilly Opelka -- 19 ani, 169 A.T.P.., aflat la clasamentul maxim al carierei și având... 2,11 m înălțime ! --, fost campion, la juniori, la Wimbledon, în 2015; palmares direct: 0-0).

La DUBLU-MASCULIN, cei doi ROMÂNI (care evoluează în perechi diferite !), au obținut rezultate opuse, în prima rundă:

Astfel, HORIA TECĂU (CONSTANȚA, ROMÂNIA; 32 de ani, 14 A.T.P. la dublu) / Jean-Julien Rojer (Olanda, 35 de ani, 20 A.T.P. la dublu) s-au oprit în runda secundă ("optimi-de-finală"), după ce au pierdut meciul cu perechea Lukasz Kubot / Marcelo Melo (Polonia / Brazilia), scor: 4-6, 6-3, 9-11, după o oră şi 35 de minute de joc. În urma acestui rezultat, bilanţul confruntărilor directe a devenit 2-0 pentru Kubot şi Melo, finalişti la Indian Wells, în urmă cu doar o săptămână.
Ei se calificaseră învingând, în primul tur, perechea Viktor Troicki (Serbia, 60 A.T.P. la dublu) / Michael Venus (Noua Zeelandă, 40 A.T.P. la dublu),cu: 6-4, 7-5, după o oră şi opt minute de joc. Troicki / Venus sunt o pereche... de conjunctură ! Ei joacă pentru prima dată împreună.
Pentru accederea în turul doi, Tecău şi Rojer vor primi 25.320 de Euro şi 90 de puncte A.T.P. de dublu.
Românul şi olandezul se află pe locul 5 în clasamentul pentru Turneul Campionilor de la Londra, de la finele sezonului 2017. De săptămâna viitoare, cei doi vor fi depăşiţi de dublurile Lukasz Kubot / Marcelo Melo şi Ivan Dodig / Marcel Granollers.
La începutul lunii martie, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au câştigat primul trofeu după o pauză de zece luni, la Dubai. În acest an, Tecău şi Rojer s-au oprit în "optimi" la Openul Australiei / Melbourne, în semifinale la Rotterdam şi în "sferturi" la Sydney şi Sofia.

Din păcate, FLORIN MERGEA (originar din Craiova, ROMÂNIA; 21 A.T.P. la dublu) / Dominic Inglot (Marea Britanie, 43 A.T.P. la dublu) au pierdut, în fața cuplului Nicolas Mahut (Franța, 1 A.T.P. la dublu) / Pierre-Hugues Herbert (Franța, 6 A.T.P. la dublu), cu scorul de: 1-6, 6-4, 14-16.
Herbert / Mahut câştigaseră singurul meci disputat, până acum, împotriva perechii româno-britanice, la "Australian Open" / Melbourne 2017, cu scorul de: 2-6, 7-5, 6-2, după ce Florin şi Dominic rataseră... trei mingi de meci ! Francezii, "favoriți" nr. 2, sunt deţinătorii titlului, la “Miami Open” (!), dar, în acest sezon, sunt doar pe locul 12, în clasamentul perechilor de dublu (Inglot / Mergea ocupă poziția 32), urmare a semifinalei de la "A.T.P. 500 Series" Rotterdam, a "sferturilor de finală" de la "Australian Open" şi "A.T.P. 250 Series" Brisbane, ca şi a "optimilor" de la "A.T.P. Masters 1000" Indian Wells (învinşi de sârbii Novak Djokovic / Viktor Troicki), de altfel singurele patru turnee la care au jucat împreună, în 2017.

La ediţia anterioară (2016) a turneului, atât Tecău / Roger, cât şi Mergea / (pe atunci, cu indianul:) Rohan Bopanna, au pierdut încă din primul tur, aşa că nu au puncte de apărat, în clasamentul mondial ! 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri