FLORIILE LUI ANTONIADIS

FLORIILE LUI ANTONIADIS(2370)


Inițiativele, acțiunile și gesturile umanitare, cu care ne-a obișnuit în ultimii ani, au făcut din domnul Antoniadis un personaj de o noblețe aparte. Sunt persoane care, prin firea, caracterul și educația lor, au omenia în sânge. Menirea acestora, ca un dar divin, este de a face bine semenilor lui, de a-i ajuta pe cei aflați într-un mare impas. În cazul lor, faptele caritabile sunt o adevărată vocație. Să ne amintim de caravana omeniei organizată de Antoniadis în iarna anului trecut, când a plecat cu ajutoare în tot județul, pentru a-i ajuta pe sinistrații înzăpeziți. Au fost momente de-a dreptul dramatice, cu oameni care își pierduseră orice speranță că cineva se va gândi și la ei! Antoniadis a adus acelor oameni năpăstuiți SPERANȚA.

Acum, Antoniadis vrea să împartă cu ei BUCURIA SĂRBĂTORILOR PASCALE.

Pregătirile sunt în toi. O nouă acțiune umanitară va fi organizată, sub semnul Floriilor și a sărbătorilor luminate de Paște, în data de 8 aprilie.

Cu o zi înainte de Florii, ca să fie sărbătoare pentru toată lumea!

 

MESAJUL LUI ANTONIADIS:

" Vreau să mulțumesc tuturor celor ce și-au manifestat disponibilitatea pentru donații, dar pentru ceva de calitate, care să aducă bucuria în sufletul celor pe care vrem să-i ajutăm, și, pentru a putea avea posibilitatea de sortare și logistică ar trebui să avem în vedere următoarele:

în primul rând trebuie să ne gândim că pentru acei oameni nevoiași pe care vrem să-i ajutăm, este nevoie de pantofi, de haine, haine purtabile, haine noi sau cel puțin fără a fi roase, rupte etc, și bineînțeles foarte curate.

Însă trebuie să recunoaștem (și aici vorbesc în termeni populari) că degeaba au o haină bună pe ei și umblă prin târg dacă de Florii sau Paște nu au ce să pună în gura lor sau a copiilor!

- hainele ce se vor dona, ar trebui să fie etichetate. În sensul în care ar trebui ca pachetul să aibe un "opis" cu ce cuprinde de exemplu...pantalon băiat 6 ani sau haină fată 5 ani sau pantalon bărbat măsura..X... fustă damă măsura...y .
Asta pentru a ne ajuta ca sortarea să se facă cât de cât fluid și fără probleme majore, în așa fel încât dacă știm că avem o familie compusă din 3 adulți.... mama/tata/bunica și 4 copii..2 băieți de 4 și 8 ani și 2 fete de 3 și 7 ani să putem face deja pachetul respectiv.

De asemenea, sunt extrem de binevenite alimentele neperisabile gen ulei, zahăr, făină, mălai, biscuiți, conserve carne/pește, conserve mazăre, roșii, bulion, cașcaval, brânză și multe altele de gen...cam ce poate reprezenta un aliment care să reziste un timp mai îndelungat!

- aș fi propus ca dintre cei care donează haine să facă și o donație ...nu știu..o sticlă/două de ulei

- în același timp am primit extrem de multe cereri de la persoane care vor să doneze diferite sume de bani pentru cumpărarea de alimente. Aceste sume vor fi donate, vor fi primite cu chitanța de donație, urmând ca suma totală colectată să fie folosită pentru cumpărarea de alimente, iar factura de cumpărare precum și sumele donate de fiecare în parte vor fi făcute publice (pentru cine nu dorește să fie făcut public numele, vă rog să specificați aici sau privat)

În același timp, cei ce donează alimente, bineînțeles sunt extrem de bineveniți!!

Cred că deja am răpit prea mult din timpul Dvs., deci aștept eventuale comentarii, dacă sunt și bineînțeles idei care ar duce la o mai bună coordonare!

Vă mulțumesc! "
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri