ALEGERI AMÂNATE

ALEGERI AMÂNATE(2920)


 În ultimul timp tot mai multe voci, tot mai intense, se pronunță împotriva tăierii abuzive a pădurilor, a defrişărilor cu efecte catastrofale în special în zonele cu risc de inundații. Felicitări, dar curios mi se pare un alt lucru şi anume că pentru prima dată se pronunță în acelaşi sens şi parte a ocârmuitorilor acestei țări. Entuziast din fire, de data aceasta m-am temperat, am aşteptat să văd cum evoluează subiectul, n-am plecat pe prima fentă şi iată că parlamentul țării nu mă ,,dezamăgeşte"! Dragii de ei se agită de zor să reducă pedepsele pentru cei ce fură lemn , invocând disproporția amenzilor ,,Cioloş" cu salariul mediu. De ce oare nu le compară cu valoarea generală a jafului din ,,jobul"  forestier sau cu profitul firmelor de profil austriece sau româneşti cu patronat de etnie maghiară ?

Crede cineva că mii de metri cubi de pe versanți întregi au fost cărați de vreo doi cumnați (plătiți cu salariul mediu) cu o mârțoagă înhămată la o cotigă ? Garnituri de tren şi lanțuri de TIR-uri au gemut sub greutatea materialului brut, iar acum ne dăm de ceasul morții că amenzile sunt prea mari !?

Eu adulmec altceva şi tare aş vrea să mă înşel; undeva în sferele înalte se fac ,,cărțile" pentru alții. Luăm chifteaua de la ai lor că sunt sătui şi nu dau destul şi o pasăm la ai noştri cu partea leului ce ni se cuvine. Când auzi că Ghiță lua 50 de milioane doar pentru vorbe (citeşte intermedieri) în afaceri mult mai mici te mai miră ceva ? 

Țara noastră plăteşte sume colosale drept penalități că nu poate colecta selectiv gunoiul şi acest lucru este legat atât de tăierile pădurilor, dar şi de corupție. Vorbeam cu un amic că dacă strada noastră ar salva anual un pom de la tăiere prin colectarea de deşeuri reciclabile, la fel fiecare drum al urbei, poate o pădure ar rămâne în picioare în 365 de zile.

Din păcate nu mulți gândesc aşa ! Vecinul meu , Năsăud Marian , a plecat la începutul lui 1990 în Germania. A fost primul care întors după câteva luni îmi povestea despre sistemul selectiv de colectare a deşeurilor iar acum se numără printre cei ce refuză să facă acelaşi lucru aici în țară !? Cred că prin '95 o distinsă doamnă cadru universitar la noi la ,,Ovidius" pleca pentru un curs de specializare în Elveția. Specialistă în agronomie avea să observe tot ce era legat de curățenia arealelor agricole înşirate în lungul drumurilor străbătute. Ei bine , la întoarcere nu că n-a putut insufla studenților ceva din atitudinea producătorilor de ceasuri, dar nici măcar propriului ei soț care n-a acceptat că ne putem schimba atât...

Să nu credem o clipă că neamțul e născut ecologist sau mai patriot ci are permanent asupra lui ,,ochiul magic" al legii care veghează să nu arunce gunoiul aiurea, să nu deranjeze vecinii, să nu depăşească viteza legală etc. La noi , chiar dacă uneori apar hotărâri locale sau naționale corecte, ,,sfânta şpagă" le transformă în deşeuri, se negociază orice, se găseşte o breşă în orice lege tocmai pentru eludarea ei. Acuzăm tot timpul doctorul, profesorul sau funcționarul că acceptă dar de ce nu privim şi din punctul de vedere al celui care dă ? Dacă de mâine am deveni aşa o națiune care refuză să dea şperț, cum ar arăta România (ideală) intrată în criza lipsei comisionului ?

Cine poate să-mi explice de ce frații Negoiță se agață de funcții publice pornind de la proprietăți şi averi greu de cuantificat ? Crede cineva c-o fac din conştiință civică, patriotism, altruism, responsabilitate, bla, bla...?

În gaşca atât de pestriță cu care mă întâlnesc zilnic în zori să scoatem câinii la ,,păscut" în parc am mai auzit una ! Cică toate demonstrațiile din Bucureşti şi mai toate oraşele țării au fost inutile !?! Păi bine măi tovarăşi cu hemeralopie nu că Mazăre, Dragnea, Voiculescu, Nicuşor, Tăriceanu, Ghiță ş.a.m.d. erau ,,maica Tereza” dar între timp DNA-ul ar fi fost istorie, închiderea definitivă a uşii UE ne şuiera în timpane iar delegația condusă de însuşi Kim ar fi venit să ia notițe ! 

Vă propun un exercițiu de imaginație prin acceptarea că suntem spectatori în anul electoral 2036, la campania atât pentru locale, parlamentare cât şi prezidențiale (revenite la ciclul firesc de 4 ani). Parlamentul are o singură cameră cu 266 de poziții, iar numărul redus n-a dus la o concurență mai mare ci dimpotrivă. Atât pentru poziția de primar cât şi pentru aleşii în forul legislativ, datorită eliminării oricărei posibilități de fals, corupție, mită, trafic de influență nu mai sunt candidați suficienți. În cazul multor primării nu există nici măcar un singur doritor... Biroul electoral central amână o lună alegerile !
 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri