Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
George Andrei Popescu Candidat Primăria Constanța

Romii din Cernavodă, chemaţi la analize(540)


Primăria Oraşului Cernavodă organizează, în data de 2 august 2013, de la ora 9.00, în sala de şedinţe a instituţiei din strada Ovidiu nr.11, conferinţa de lansare a proiectului „Sănătate înainte de toate”.
Evenimentul se va desfăşura în urma semnării contractului de finanţare de către Primăria Cernavodă şi Agenţia Naţională pentru Romi, în urma căruia, administraţia locală va implementa proiectul în calitate de beneficiar.

În cadrul acţiunii 374 de persoane cu posibilităţi materiale reduse, de etnie romă vor beneficia de analize medicale gratuite.
Proiectul se va derula în perioada 1.08.2013 - 30.11.2013 şi are rolul de a informa membrii comunităţii rome asupra necesităţii evaluării stării de sănătate, asupra metodelor de prevenire a efectelor nedorite ale problemelor medicale nedepistate în timp util, dar şi asupra importanţei educaţiei sanitare a acestora.

Acţiunea este co-finanţată de către Agenţia Naţională pentru Romi, prin programul Anul Cetăţeniei, având drept obiectiv general Îmbunătăţirea calităţii vieţii membrilor comunităţii de romi din oraşul Cernavodă. Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă evaluarea stării de sănătate prin efectuarea unor medicale de bază pentru grupul ţintă.

Valoarea totală a proiectului este de 41.360 lei, reprezentând 90% din sumă fiind asigurată de Agenţia Naţională pentru Romi, iar 10% din bugetul local al oraşului Cernavodă.

Mihai Lupu Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri