SFÂRȘITUL LUMII SAU CUM AM PIERDUT ASTEROIDUL DE ORA 14.00

SFÂRȘITUL LUMII SAU CUM AM PIERDUT ASTEROIDUL DE ORA 14.00(3310)


Ultima oară am așteptat sfârșitul lumii în data de 11 ianuarie, anul 2000. Așa anunțase, la televizor, un domn sobru, cu o voce gravă, numa' bun să citească sentințele în sălile de judecată. Fix, la data menționată, venea sfârșitul lumii! Și cu asta basta!

Cam asta era starea mea de spirit, dacă interesează pe cineva... În definitiv, pentru mine, nu era chiar o noutate. Îmi amintesc că, în anii copilăriei mele, se vorbea despre anul 2000 ca fiind ultimul din îndelungata și agitata existență a pământului. Din respect pentru cei care au grijă de noi ca să fim bine informați, am organizat o petrecere la Agigea, acasă la Flavia, o bună prietenă de-a mea.

Repet, în cinstea celor care anunță producerea unor dezastre după mersul trenurilor de la noi, unde, pe calea ferată, nu există atâta strictețe și disciplină ca afară. Vă dați seama, dacă profesorul ăla docent nu ne spunea la timp, habar nu aveam de eveniment și trecea sfârșitul lumii peste noi ca o întâmplare oarecare...

Vorba mea: “Bă, dacă mor, nu știu ce dracu o să mă fac!”

Ieri, am stat, la Agenția spațială de lângă Trocadero, la o coadă imensă, ca pe vremuri, cu scăunelul, la lapte, ca să-mi iau bilet. M-am așezat întâmplător la rând, după ce am citit pe un afiș uriaș oferta zilei: o excursie în spațiu cu un asteroid.

E vorba de un asteroid uriaș care, zic specialiștii, are programată o escală pe Terra. Când?  Vineri, zi scurtă, o nouă vacanță pentru bugetari.

Vine sfârșitul pământului! Iarăși? Așa sună anunțul din finalul ofertei turistice cu asteroidul. Oamenii au dat buzna la coadă dintr-un motiv cât se poate de simplu. Au înțeles că e vorba de noi reduceri la aparate casnice și electrocasnice...

Cei care aud ca cucul în gură, e ultima mea cacofonie pe pământ, confundă asteroidul cu o mașină de spălat cu storcător! Vine sfârșitul lumii!

Este a nu știu câta oară când mă pregătesc pentru un asemenea eveniment. Au fost dăți când mi-am făcut și bagajele, dar cineva mi-a spus că este inutil. De atunci, ori de câte ori se anunță sfârșitul lumii, mă mulțumesc cu strictul necesar.

Adevărul este că nimeni nu s-a gândit să facă nici o aluzie la expresia americănească folosită în exces. de când a ajuns domnul Trump președintele SUA, un ghid dedicat sfârșitului lumii. E musai ca cetățeanul, indiferent în ce colț al lumii se află, să știe ce are de făcut în debutul și la sfârșitul apocalipsei.

Sunt bune câteva sfaturi practice. Dacă, înainte de masă, mai trebuie sau nu să spălăm fructele și legumele. Dacă, în cazul femeilor, bigudiurile sunt inflamabile. Cum ne menținem igiena corporală în situația în care călătorim cu asteroidul?

Într-o astfel de situație, mai este valabilă avertizarea din trenurile de epocă de la noi? Citez: “E pericoloso sporgersi!”

Cât ține sfârșitul lumii? Face parte din noul program de guvernare? Observați că, în Românica, programele de guvernare sunt tot timpul noi, dar ineficiente. De aceea, ne-au adus în pragul dezastrului, chiar foarte aproape de sfârșitul lumii, cum s-a întâmplat și cu tehnocrații.

Ghidul ar mai trebui să cuprindă diverse exerciții de intervenții gură la gură. Ca în cazul actualilor guvernanți, care, cât e ziua de lungă, se pun în gură cu președintele Iohannis, ceea ce sugerează sfârșitul lumii.

În data de 11 ianuarie 2.000, am așteptat toată noaptea sfârșitul lumii. Ne-am strâns mai mulți prieteni, la Flavia, și am tras o băută pe măsura motivației pentru care ne-am adunat.. Am pus și un banner pe gard pe care scria: “Sărbătorim sfârșitul lumii!”

Ne-am îmbătat atât de frumos și de tandru cu vin de Medgidia, încât, nu ne-am mai putut trezi la timp ca să prindem asteroidul de ora 14.00. Ăsta care se întoarce vineri...

Mie, doar mie, sfârșitul lumii din anul 2000 mi-a adus cel mai frumos dar al vieții. La masă, lângă mine, era singurul scaun gol și gazda asteroidului mi-a șoptit: “Aici o să stea o femeie frumoasă de frumoasă”, ceea ce s-a și întâmplat.

Nu-mi pare rău că am pierdut asteroidul de ora 14.00. Așa am avut norocul să o cunosc pe Claudia, alături de care sunt de 17 ani! Îmi doresc să mai trăiesc încă 17 ani alături de ea.

Adică exact până la celălalt sfârșit al pământului...  

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri