PNL Constanța - Mica Unire, dezideratul României moderne!

PNL Constanța - Mica Unire, dezideratul României moderne!(1096)


Ziua de 24 ianuarie este, în istoria românilor, data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

 

Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, Gheorghe Dragomir, declară că „unirea Principatelor Române, cunoscută sub numele de Mica Unire, a constituit primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. Ideea unității de neam, limbă și cultură în cele trei țări române a reprezentat un deziderat de veacuri, la cristalizarea căruia și-au adus contribuția numeroase figuri marcante ale istoriei. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deşi scurtă, a fost prima perioadă de dezvoltare a României moderne. Prin recunoaşterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României şi al primului guvern unitar, prin reformele sale - adoptarea primei Constituţii româneşti, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstireşti, reforma agrară, a învăţământului - domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României”.


Liderul PNL Constanța consideră că „după 158 de ani, ziua de 24 ianuarie ne face din nou să retrăim cu emoție acești câțiva pași făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România modernă. La mulți ani, România!”.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri