Candidatul PNL Constanța pentru Camera Deputaților, Robert Boroianu, îi atenționează pe români cu privire la adevăratele intenții ale celor de la PSD, exprimate prin vocea fostului premier Victor Ponta, în cazul în care aceștia vor ajunge la guvernare.
„Cu toții suntem obișnuiți cu minciunile sistematice ale PSD atât în campaniile electorale, cât și în perioada de guvernare. Însă, de acestă dată, cred că situația depășește orice imaginație. Victor Viorel Ponta a făcut o declarație care amintește de cea mai îngrozitoare zi pentru democrația din România - Marțea Neagră. Acesta a afirmat că PRU, partid născut în laboratoarele PSD, spune tot ceea ce ei, pesediștii, gândesc, dar nu au curajul să-și asume. Cu alte cuvinte, adevăratele intenții ale celor din PSD sunt exprimate de către PRU, pentru a nu le afecta scorul electoral și pentru a nu se compromite. Știți care este una dintre promisiunile din campanie ale celor de la PRU? Amnistia totală a celor cu probleme penale. Mulți dintre liderii PSD, printre care Victor Ponta, Liviu Dragnea, Titus Corlătean, Iulian Iancu, au probleme în justiție, fiind fie condamnați, fie urmăriți penal în mai multe dosare. Putem afirma astfel, fără rezerve, că PSD egal PRU, egal amnistie penală pentru toți condamnații penal", a declarat liderul liberal.
„Cum poate să nu fie reprezentativ pentru PSD ceea ce declară Ponta, când acesta este candidatul partidului pentru parlamentare? Să nu uităm un lucru: candidatura lui Victor Viorel Ponta a fost posibilă prin derogare de la criteriile de integritate ale PSD", a concluzionat Robert Boroianu.