Campionatul European de handbal feminin - Suedia, 2016: După ce a învins Rusia, la cinci goluri diferență, România este aproape calificată în următoarea fază a competiției(1951)
În cadrul "Grupei preliminare" D, a Campionatului European de handbal-feminin, din Suedia, ROMÂNIA a obținut, miercuri, 7 decembrie, la Helsingborg, o victorie splendida (22-17 !), cu Rusia (nimeni alta decât... campioana olimpică din acest an, de la Rio de Janeiro !) !!!
"Tricolorele" s-au impus la o diferență CLARĂ (!), de cinci goluri (scor 22-17; 11-9 la pauză), și au arătat că formează una dintre cele mai bune echipe reprezentative de handbal, de pe continent și chiar din lume !
În urma acestui rezultat, România acumulează primele două puncte în această "grupă preliminară" și are asigurată în mare parte calificarea în "grupele principale", de la "Euro" - 2016, iar dacă nu vom avea surprize (neplăcute !...), o victorie (LOGICĂ !!!) împotriva Croației (cea mai slab-cotată echipă din această grupă de patru formații !), în duelul de vineri (de la 19.30 -- ora României -- meci care v-a fi transmis, și el, în DIRECT, tot pe TVR - 2 și pe TVR - HD !), ne va propulsa într-o poziție bună, în lupta pentru accederea în semifinale !
Fetele pregătite de către spaniolul Martin Ambros au aratat că au învățat, după înfrângerea cu Norvegia, de luni, în primul meci de la "Euro" - 2016, și au abordat această partidă cu o altă atitudine.
Ajutate de un portar, Denisa Dedu, în zi de grație, Cristina Neagu & Co. au reușit, de aceasta dată, să se distanțeze, din timp, pe tabelă, punând, astfel, presiune pe adversare.
Ana Maria Iuganu a deschis „balul”, după doar 30 de secunde, dar Rusia a ripostat urgent, 1-1, egalitatea menţinându-se şi după primele cinci minute de joc, 2-2. Fanii "tricolori" şi-au făcut datoria, încă de la început, şi au avut ce aplauda, pentru că România a arătat handbal în viteză, atenţie în apărare, cu Dedu având patru intervenţii reuşite, astfel că în minutul 11, tabela arăta 5-2, după un angajament excelent al lui Neagu la Manea.
Cu un lot întinerit, în care se regăsesc doar şase din campioanele olimpice de la Rio (Kalinina, Dmitrieva, Sen, Viahireva, Bobrovnikova, Jilinskaite), plus ”veteranele” Postnova şi Makeeva, Rusia lui Trefilov a fost nevoită să intre la "time-out".
Diferenţa a crescut însă la 7-2, Dedu având opt intervenţii după 15 minute, iar după alte opt minute, România conducea cu 8-5, ”bifând” însă şi câteva oporunităţi ratate în ofensivă.
Rusia nu a stat pe gânduri şi s-a apropiat la 9-7 (min. 27), iar la pauză scorul era 11-9, după câteva acţiuni haotice de ambele părţi.
La reluare, România şi-a permis „luxul” de a rata trei atacuri consecutive, iar Rusia a pedepsit rapid, 11-11 (min. 33). Meciul s-a deschis, fiecare echipă marcând după atacuri rapide finalizate în câteva pase (14-14), dar România a găsit resurse pentru a pune din nou diferenţa pe tabelă, 16-14 (min. 41).
Chiper şi Neagu au ratat şanse bune de a mări şi mai mult zestrea de goluri a României, dar şi Rusia a ratat pe bandă rulantă, 16-15 (min. 51), iar singura constantă a fost Denisa Dedu, cu 20 intervenţii până în acel moment. Au urmat alte trei atacuri ratate ale tricolorelor, Rusia a egalat, 17-17 (min. 53), iar Buceschi a readus avantajul de la 7 metri (18-17) un minut mai târziu. Neagu a mărit la 20-17, cu două goluri consecutive, când mai erau trei minute din meci.
Fanii români din tribunele din Helsingborg au făcut spectacol, (ȘI !) pe finalul partidei şi... au avut de ce !
I-au scandat numele Denisei Dedu, care a încheiat cu 22 de intervenţii reuşite, contribuind la o victorie istorică a României în faţa campioanei olimpice "en-titre", Rusia, dar care contează mai ales pentru că aduce o gură imensă de oxigen în drumul către fazele finale ale competiţiei din Suedia.
Marcatoarele echipei României au fost: Cristina Neagu - 7 goluri, Cristina Buceschi - 7, Melinda Geiger - 2, Pintea - 2, Iuganu - 2, Oana Manea - 1, Udriştoiu - 1. Pentru Rusia, deținătoarea titlului olimpic, s-au remarcat: Postnova 4, Dmitrieva şi Viahireva, fiecare cu câte 3 reuşite.
Reamintim că, luni seară, tot la Helsingborg, în primul său meci din cadrul "Grupei preliminare" D, a Campionatului European "EURO" - 2016, din Suedia, naţionala feminină de handbal a ROMÂNIEI a fost învinsă de către Norvegia, cu scorul de 21-23 (11-13)
Echipa din Scandinavia, deținătoarea actuală a titlurilor european şi mondial (!) a câştigat un meci în care diferenţa a fost făcută de... greşelile, numeroase, comise de "tricolore" !!! România nu a ştiut să profite de numeroasele momente favorabile pe care le-a avut, în special cele în superioritate numerică !...
Fetele noastre au jucat un prim sfert de oră excelent şi au obligat Norvegia la o cursă de urmărire. Echipa antrenată de spaniolul Martin Ambros a condus ultima oară în minutul 13, cu 7-6, după care a încasat trei goluri la rând, scorul devenind 9-7 pentru Norvegia (16).
Scandinavele au condus apoi la patru goluri, 13-9 (25), intrând la pauză cu un avans de două goluri pe tabelă, 13-11.
Naţionala României s-a apropiat un un singur gol, 14-15 (40), dar apoi timp de opt minute nu a marcat decât o singură dată, încasând cinci goluri, 15-20 (48).
"Tricolorele" s-au apropiat apoi la două goluri, 19-21 (54), dar nu au reuşit mai mult, pierzând cu 21-23.
Norvegianca Nora Mork, autoare a 7 goluri, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului.
Primele trei clasate, din fiecare dintre cele patru "grupe preliminare", se vor califica în "grupele principale": Grupa I (provenind din grupele A şi şi Grupa II (din grupele C şi D), meciurile fiind programate în perioada 10-14 decembrie.
În "grupele principale", echipele pornesc cu punctajele acumulate în faza grupelor preliminare în partidele cu adversarele calificate şi ele mai departe (dar, bineînțeles, nu se vor mai întâlni între ele !) !!!
Pe 16 decembrie vor avea loc semifinalele (între primele două clasate din "grupele principale", care vor juca intre ele "incrucișat": locul întîi dintr-o grupă cu locul secund din cealaltă grupă) şi partida pentru clasarea pe locurile 5-6 (între ocupantele locului trei, în cele două "grupe principale"), iar în 18 decembrie: cele două finale, pentru medalii.
Așadar, meciurile din primele două etape ale Grupei D, s-au încheiat cu rmătoarele rezultate:
Norvegia - ROMÂNIA 23-21, Rusia - Croația 32-26; ROMÂNIA - Rusia 22-17, Norvegia - Croația 34-16.
Mai sunt de jucat, vineri:
ROMÂNIA - Croația și Norvegia - Rusia.
Înaintea ultimei etape, clasamentul Grupei D este următorul:
1. Norvegia - 4 puncte (golaveraj: 53 - 37); 2. ROMÂNIA - 2p. (43-40); 3. Rusia - 2p. (49-48); 4. Croația - 0p. (42-66).
Dintre celelalte "grupe preliminare", ale competiției europene din Suedia, ne interesează mai ales Grupa C, caci de-acolo vor veni cele trei viitoare adversare, pe care le vom întâlni în Grupa ("principală") II.
În Grupa C, s-au jucat:
Cehia - Ungaria 27-22, Danemarca -Muntenegru 22-21; Danemarca - Ungaria 22-19, Muntenegru - Cehia 28-27.
Mai sunt de disputat:
Danemarca - Cehia și Muntenegru - Ungaria.
Clasamentul Grupei C, înaintea ultimei etape, arată astfel:
1. Danemarca - 4 puncte (golaveraj: 45-40); 2. Cehia - 2p. (54-50); 3. Muntenegru - 2 p (49-49); 4. Ungaria - 0 p. (41-50).