Edilii Constanței au anunțat că orașul va fi iluminat cu ornamente specifice Sărbătorilor de iarnă în toate cartierele, inclusiv Palazu Mare, Compozitorilor, Km 4-5 sau Chiliei. În total vor fi folosite 3.398 de figurine. Luminile vor fi aprinse pe 1 Decembrie, în proporție de 80 la sută, iar restul, până pe 5 decembrie, în Ajun de Sf. Nicolae.
Orășelul Copiilor, care anul acesta se numește Tărâmul magic al Crăciunului va fi deschis pe 1 Decembrie, la ora 18.00, în Parcul Tăbăcărie.
Vor fi spectacole joia, vinerea, sâmbăta și duminica, de la ora 18.00, iar dimineața vor fi organizate ateliere pentru copii, de la ora 9.00. După finalizarea campaniei electorale, pentru ca gestul să nu fie interpretat politic, copiii constănțeni vor primi cadouri. De asemenea, Primăria va organiza Revelionul 2017 în Piața Ovidiu.
Iluminatul stradal de Sărbători, Orășelul Copiilor și Revelionul scot din bugetul local 3,7 milioane de lei.