CANDIDATUL PENTRU SENAT DRAGOŞ IOAN COSTE E FĂCUT CU EXTRATEREŞTRII(2255)

 Un domn pe nume Dragoş Ioan Coste, candidat pentru Senat la alegerile din 11 decembrie, are un mesaj electoral cu totul original, lipsit de promisiuni deşarte, cu care vrea să ne câştige voturile. Partidul din partea căruia candidează domnul Coste nu contează, pentru că oricum, candidaţii lui nu vor vedea Parlamentul pe dinăuntru decât dacă vin în excursie cu microbuzul, de Ziua Porţilor Deschise.

 Pentru a ne convinge să-l votăm, domnul Coste sare pe nepusă masă din boscheţi drept în faţa noastră şi, până să apucăm să scuipăm în sân să ne saie de sperietură după ce am văzut snamenia, ne blagosloveşte fără veste cu campania sa:

 „România - o cumetrie generalizată. O țară care trăiește încă în Evul Mediu. Suntem în urmă cu 300 de ani față de restul planetei. Suntem niște primitivi, niște troglodiți. Românul e o ființă înapoiată, care se ghidează încă după regulile și mentalitatea de acum sute de ani, numindu-le „tradiții și obiceiuri”. E un mamifer biped pentru care contează doar nevoile primare. Un animal habotnic și hulpav.

Până și puținii care au o sclipire de educație și nu sunt total agramați (așa cum sunt 80 la sută dintre absolvenții de studii „superioare” – care în mod normal nu ar fi trebuit să ajungă nici măcar la liceu) se „trag” tot din familii în care barbarismele de genul mersului la popă și pupatul moaștelor, nunțile, botezurile și înmormântările tipice de neam prost, lipsite de orice fel de bun-gust și decentă, ascultatul manelelor și popularei, înfulecatul de mici și bere, preacurvitul și violența fizică, macismul și prostia brută – sunt încă regăsite.” 

Cum să nu-l votezi, după asemenea afirmaţii. Ba, noi, băieţii, să-l votăm de să se şteargă la gură până după Crăciun.

Acum, cum o fi o înmormântare plină de bun gust, nu prea am înţeles. Dar asta poate numai pentru că sunt eu român. Adică, un primitv, un înapoiat şi un troglodit.

Ca orice mamifer biped, pentru care contează doar nevoile primare, ca orice animal habotnic și hulpav, ar fi trebuit să mă indignez de aceste etichetări. Să mă revolt chiar. Dar pe când aceste sentimente tocmai stăteau să-mi cotropească simţirile amorţite, am constatat că treceam cu maşina fix pe lângă spitalul din Palazu Mare şi m-am potolit. Dacă nu aş fi român, aş zice chiar că m-a cuprins înţelegerea şi compasiunea. M-am gândit: „Dacă acum mă înjură de la unul dintre geamurile cu gratii, un amărât cu minţile rătăcite? Eu ce să fac? Să mă supăr pe bietul iresponsabil? Să mă indignez? Să mă revolt? Ar însemna să mă cobor la mintea lui."

Aşadar, am renunţat la indignare şi revoltă. Dar ce mă fac cu nedumerirea? Căci mă trece o nedumerire, de am urgentă necoie de nişte afişe cu faţa domnului Dragoş Ioan Coste, în caz că nu găsesc urgent o benzinărie civilizată, cu closet şi voi fi nevoit să mă camuflez în lanul de porumb rămas necules de putorile de români. De ce m-a tăiat pe mine nedumerirea şi-mi borfoteşte în stomac? 

Judecând după nume, domnul Dragoş Ioan Coste este român. Deci, părinţii domniei sale, sunt tot români. Atunci, cum a fost posibil ca, din doi troglodiţi, ființe înapoiate, care se ghidează încă după regulile și mentalitatea de acum sute de ani, din două mamifere bipede pentru care contează doar nevoile primare, din două animale habotnice și hulpave, să iasă o asemenea lumină plină de virtuţi, precum domnul candidat Coste?

Să fi fost ceva asemănător cu ce a păţit biblicul Iosif? Ta-su, domnul Coste, să nu fi avut nici o vină la concepere? Poate că mă-sa a fost răpită de extratereştri şi acolo, în taina navei lor spaţiale ultrasofisticate, să se fi împerecheat cu ea şi pământeana să fi rămas grea cu Dragoş Ioan, care deşi-i român, a ieşit nici înapoiat, nici troglodit, nici hulpav, nici habotnic, nici dominat de nevoi primare. Altă explicaţie nu cred că există. O fi fost doar un singur extraterestru care a lăsat-o însărcinată, sau au contribuit mai mulţi? Oare cum se zice „poştă” în limba extraterestră? O fi avut femeia şi orgasm? Un orgasm cosmico-universal, de să le deregleze aparatele ultrasensibile de pe navă cu gemetele şi strigătele ei de plăcere galactică? Câte taine! Câte întrebări!

Domnu’ Coste. Ia căutaţi-vă, dom-le, în creştetul capului. Nu cumva e ţuguiat? Cam aşa cum a desenat şeful de post din comuna gălăţeană Cerţeşti, în faţa psihiatrilor, capetele fiinţelor despre care pretindea că se coborâseră din farfuria zburătoare care aterizase în faţa postului lui de poliţie. Şi avea şi martori. Nişte troglodiţi, beţivii satului.