DONALD TRUMP sau: SĂ NE LUĂM AMERICA ÎNAPOI(2230)

 Jalnic şi gălăgoios cor de chelălăituri care de care mai îngrijorate s-a pornit în dimineaţa asta. Ce ne facem?! Ce o să se aleagă de noi!?

Măscăreala asta neliniştită mi-a adus aminte de începutul anilor ’90. Prin Piaţa Universităţii colcăiau tot felul de creaturi, cu două semne distinctive pe ei: aveau barbă şi erau monarhişti. Calităţi suficiente pentru a se considera intelectuali fini, deşi mulţi dintre ei abia terminaseră cu greu opt clase. Şi asta pentru că-i obligase Ceauşescu. Ferească Dumnezeu să fi fost bărbierit şi republican. Pe loc erai taxat drept securist, comunist, terorist şi complet idiot, deşi poate terminaseşi şef de promoţie facultatea.

Miercuri de dimineaţă mi s-a părut că retrăiesc acele vremuri de început de democraţie primitivă. Jale mare!! Un cor de disperaţi, care mai de care mai americanologi, clintonologi, trumpanologi, sau şi mai tari, analişti globalişti-mondialişti-galaxişti-universalişti au năvălit în spaţiul public dându-şi importanţă, băgându-se singuri în seamă şi rupându-şi părul din cap: Ce ne facem!? A ieşit preşedinte în SUA Donald Trump!

Păi ce să ne facem? Eu cred că nu trebuie să ne facem nimic! Pentru că nu cred că schimbarea de la Casa Albă va afecta într-un mod esenţial parteneriatul nostru cu Statele Unite. Sunt convins că Trump nu o să se apuce să retragă scutul de la Deveselu, în care s-a investit peste un miliard de dolari. Şi nici rachetele „Patriot”, proaspăt sosite la Constanţa. A, că ceva se va întâmpla, asta, da. Că politica lui Trump ne cere să ieşim din starea de asistaţi social cu venit minim pe economie în ceea ce priveşte apărarea, asta iarăşi da. Şi nu cred că e rău. Trebuie, fără discuţie, ca înainte de a aştepta să ne apere nu ştiu ce fantasmagorii, întâi de toate să fim noi capabili să ne apărăm. Dacă a crezut cineva că, în caz de pericol pentru România, ieşind preşedinte Hillary Clinton, soldaţii americani, sau englezi, sau francezi, sau canadieni vor sări direct în bocanci şi vor veni să moară pe câmpurile carpato-danubiano-pontice, în timp ce soldaţii noştri fierb fasolea la manutanţă, echipaţi ca vai de lume, s-a înşelat amarnic.

Ceva, totuşi a speriat liota asta. Şi nu numai la noi, ci în multe alte ţări. Cred că cel mai bine a sintetizat situaţia ambasadorul francez la Washington, care a postat pe o reţea de socializare când a aflat rezultatul alegerilor: „Se prăbuşeşte o lume”! Aşa este! Se prăbuşeşte o lume, care, după părerea mea, este foarte bine că se prăbuşeşte. Întrebaţi-i pe cei care cunosc America cu adevărat, nu pricepuţii care cred că ştiu totul despre ea pentru că au văzut „M.A.S.H.” şi au fost la concertul lui Michael Jackson pe Arena Naţională. Dacă vrei să dai examen să ocupi o funcţie la stat şi eşti om normal, pleci cu handicap în faţa minoritarilor? Că dacă eşti alb şi nu negru, sau măcar mulatru ori hispanic, dacă nu ai SIDA, nu eşti şantaliu, nu eşti proaspăt reabilitat după o dezintoxicare de alcool sau droguri sau măcar homosexual, nu prea ai nici o şansă? Ce cred eu că au votat americanii? Americanii normali? Un fel de „Să ne luăm ţara înapoi”.

Dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine ce cred despre rezultatul alegerilor, vă spun că mă bucur că a ieşit Trump. Pentru un singur motiv. Sper ca, foarte curând, să fie schimbat actualul ambasador al SUA la Bucureşti, Hans Klemm. Care s-a purtat mai mult decât jignitor la adresa noastră. Să vă aduc aminte cum mergea în Parlament ca la mă-sa acasă să dea indicaţii care legi trebuie votate şi care nu? Să ne spună că trebuie păstrat idiotul de Zgonea la Camera Deputaţilor, pentru că aşa vrea el? Vă mai amintiţi că de curând ne-a sfidat cu neruşinare fotografiindu-se cu steagul ţinutului secuiesc? Mai trag nădejde să fie schimbat şi ambasadorul SUA la Chişinău, analfabetul James Pettit, care a declarat iresponsabil: "Moldova nu e România. Unirea nu e o alegere practică".

Şi cred că mai au un motiv de îngrijorare atât chelălăitorii, cât şi stăpânii lor. Primul om politic din Europa care s-a grăbit să-l felicite pe Trump a fost Marine Le Pen, membru al Parlamentului European fiica lui Jean-Marie Le Pen. Marine Le Pen este președintă a Frontului Național, partid naţionalist din Franţa. De aici, concluzia: recrudescenţa naţionalismului. Vor apărea şi la noi forţe politice care vor defila cu naţionalismul pe frontispiciu. „Cu mândria de a fi român” – l-am auzit pe un astfel de retardat, comentând ironic.

Ei, da! E rău să fii român? E un păcat să fii mândru că eşti român?

Eu sunt Român. Bărbat alb. Nu am SIDA. Nu am nici un beteşug major. Nu sunt alcoolic reabilitat. Nu iau droguri. Nu sunt homosexual. Nu beau pişat pe la MISA.

Oi avea şi eu drepturi în România? Cum ar fi dreptul de a întreba cine a vândut-o? Cine a permis veneticilor să o jefuiască? Oi avea dreptul de a-mi lua ţara înapoi la alegerile astea, aşa cum au făcut americanii?