Banii Vorbesc, podcastul de investiții #1 din România
Centrul de Agrement din Poiana Braşov este pregătit să primească turiştii din decembrie

Centrul de Agrement din Poiana Braşov este pregătit să primească turiştii din decembrie(1299)


 Noul Centru de Agrement din Poiana Braşov, singurul de acest fel din staţiune, a fost prezentat mass-media, urmând să fie deschis pentru turişti la începutul lunii decembrie.

Primarul George Scripcaru a precizat că Poiana Braşov avea nevoie de un astfel de centru deoarece staţiunea avea multe capacităţi de cazare, dar lipsea componenta de agrement.

Centrul de Agrement dispune de un club de bowling, având capacitatea de 180 de persoane, care include opt piste profesioniste de bowling, trei mese de biliard, sală de jocuri pentru copii care conţine jocuri electronice, simulatoare, mese de minihochey, minibaschet, minifotbal, minicurling şi două piste de minibowling. De asemenea, o sală de căţărare cu o suprafaţă de 250 de mp, având pereţi de escaladă pentru trei tipuri de dificultate şi capacitate de 10 persoane simultan, o sală minigolf cu nouă module, având capacitate de 50 de persoane, o sală multifuncţională cu o capacitate de 246 de persoane, un spaţiu expoziţional de 345 mp şi două spaţii de recreere.

Suprafaţa exterioară a Centrului de agrement, amenajată pe 12.702 mp, conţine un loc de joacă pentru copii cu leagăne, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi, tiroliene, trei complexe de escaladă pentru copii. La acestea se adaugă locuri de parcare, alei pietonale, zone verzi şi gradene. Investiţia a costat 31 de milioane de lei din care 11 milioane de lei finanţare nerambursabilă. Intrarea în insolvenţă a firmei care a început lucrările în aprilie 2013 şi le-a abandonat în martie 2014, a determinat municipalitatea să organizeze o nouă licitaţie pentru finalizarea lucrărilor. Astfel, în intervalul decembrie 2014- septembrie 2016, o altă firmă a continuat şi finalizat lucrările. 

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri