POTAIA POLITICĂ SIMONA MAN E ARSĂ DE O DILEMĂ(2722)

Când îi auzi numele, zici că este vorba despre un camion. Când o vezi apărând de după colţ, eşti convins că un şofer beat a pierdut controlul TIR-ului şi merge cu el pe trotuar.

De când arată ca tomberonul din faţa sediului unde se plătesc impozitele şi taxele locale şi stârneşte tot atâtea sentimente erotice cât lista cu întreţinerea într-o lună de iarnă, la licheaua tristă Simona Man nu se mai înghesuie nimeni să-i regleze metabolismul. Prin urmare, de când s-au definitivat listele cu candidaţi la alegerile din 11 decembrie şi ea nu se regăseşte pe ele, fata nu mai are momente erotice decât cu o dilemă: se tot întreabă ce culoare va avea viitorul ei politic.

Îndrăznesc să fac eu o previziune, ca să nu se mai chinuie. Viitorul politic al acestei traseiste este de culoare maro. Maro închis, sau maro deschis, mai moale sau mai tare, în funcţie de ce a mâncat politica în ziua aia.

Când i-am citit declaraţia despre candidatură, apărută în spaţiul public, am crezut că lecturez lucrarea cu care a luat medalia de aur laureatul Campionatului mondial de tupeu pe anul în curs. O mostră de nemernicie şlefuită până la perfecţiune, realizată totuşi cu mijloace rudimentare.

Zice tomberoana blondă (nu vă luaţi după poza pe care o are pe fb, că aia e o dovadă că „photoshop”-ul există şi face minuni; oricum retuşul este de pe vremea când era lupul căţel): 

„Nu mă preocupă absolut deloc ideea unei viitoare candidaturi, cu atât mai mult cu cât nu m-a întrebat nimeni, niciodată, dacă vreau să fiu membră a PMP”.

Realitatea este cu totul alta. Man ar da orice, chiar orice, deşi nu-i mai cere nimeni, să ocupe şi ea un loc pe o listă. Oricare ar fi aceea. De orice culoare politică. Numai că a avut ghinionul să nu mai încapă decât pe lista maro a politicii, care nu participă la alegeri. Se duce odată cu trasul apei.

Mai departe, declaraţia potăii politice este halucinantă şi dovedeşte că noi am greşit la început, când am socotit-o monogamă. Ea ne dezvăluie faptul că autoarea nu se împerechează doar cu deja pomenita dilemă. Mai are un amant, pe care îl cheamă grija. Alături de dilemă, şi grija se înghesuie noaptea în pat lângă cea care se pretinde nepoata mareşalului Averescu, colţ cu Strada Abrud, unde este Oficiul Stării Civile Sector 1. Ménage à trois, ce mai.

I-auziţi şi vă cruciţi:

„Totuşi, nu pot să nu mărturisesc că, de când cu povestea fuziunii PMP-UNPR, tratamentul (de fapt, „marginalizarea" este termenul corect) de care au avut parte cei mai mulţi foşti PPDD-işti mi-a lăsat un gust amar.

În acestă ordine de idei, cum aş fi putut eu - care, din postura de fost preşedinte al PPDD, mă simt responsabilă pentru aceşti oameni - să-mi fi negociat un loc pe liste, în contextul în care foştii mei colegi au fost sortiţi unei nedrepte marginalizări?! O ipocrizie mai mare nici că ar fi fost posibilă! Tocmai de aceea, pentru că nu-mi stă în caracter să mă dedau unor astfel de jocuri subterane, consider că, pe viitor, îmi voi putea aduce contribuţia politică şi din exteriorul Camerei Deputaţilor sau a Senatului, aşa cum am făcut-o şi până acum.”

Adevărul este cu totul şi cu totul altul. Batoza oxigenată şi-a început ucenicia politică la PSD. Numai că după ce a dat de duşcă tot ce le rămăsese ălora de băut prin sediu după trecerea lui Văcăroiu pe acolo, au dat-o afară. Dan Diaconescu tocmai înfiinţa un partid, aşa că l-a prostit, împreună cu altă nemernică, Diana Voiculescu, o arătare tot blondă, un fel de schelet isteric, cu picioarele cât ale unui ţânţar nou-născut, şi a pus-o preşedinte. Asta pentru că se pretindea nepoata mareşalului Averescu (cum am spus, colţ cu Strada Abrud), iar partidul urma să se numească Partidul Poporului, adică fix numele formaţiunii politice pe care în perioada interbelică o prezidase mareşalul. Aşa că exista o oareşcare logică în numirea Simonei Man.

A candidat din partea PP-DD la alegerile din 2012, atât la locale cât şi la parlamentare. A luat un scor ridicol, care nu apare nici măcar în marja de eroare la sondaje. Atât ea, cât şi filiala PP-DD Arad, unde a candidat şi al cărei preşedinte era ta-su. Că e de loc din Arad.

După alegeri, a vândut pur şi simplu partidul, contra un avantaj personal meschin. A negociat cu Ponta şi i-a dat PP-DD, care avea peste 80 de parlamentari, fără să întrebe pe nimeni din conducere. A evitat să facă vre-un congres, pentru că ar fi fost schimbată instantaneu. Astfel, PP-DD a rămas singurul partid parlamentar care nu a avut decât un singur congres: cel de la înfiinţare.

Desfiinţarea a asigurat-o Man, pe şest, fără tam-tam. În schimbul acestei vânzări, i s-a dat un loc de secretar de stat în Cabinetul Ponta. Adică sub Victor Ponta, cu care Dan Diaconescu, pe care îl invocă acum, s-a bătut pe viaţă şi pe moarte la Târgu Jiu în campania din 2012. Dar s-a întâmplat tragedia „Colectiv”, Ponta a plecat şi steaua norocoasă a Simonei Man a apus, aşa că s-a îndreptat către o altă lumină a politicii româneşti: Gabriel Oprea. S-a băgat cu tot cu parlamentarii care mai rămăseseră din PP-DD la UNPR. Şi astfel a rămas în continuare secretar de stat, dar la alt minister, că bătrâna speraţă a politicii e capabilă şi poate juca pe orice post.

După care, pp-dd-işti şi unpr-işti, de mână într-o frăţie băloasă, s-au băgat la PMP. De ce a făcut asta fata cu nume de camion? Foarte simplu. I s-a promis că va fi candidatul PMP la Primăria Arad. Dar Băsescu şi-a dat seama repede că e mână moartă. I s-a promis în chimb că va fi pusă pe lista de senatori la Arad. Iar acum şi-a luat-o în bot şi a doua oară. Nu e nici pe lista asta.

Acesta este motivul real pentru care pubela îngândurată este supărată. Că nu mai are ce vinde, ce târgui, ce să dea la schimb ca să se mai lipească de ceva funcţioară la stat.