Victoria pliciului împotriva buldogului

Victoria pliciului împotriva buldogului(2187)


Pliciul, inițial, de muște, face parte din tehnica de luptă a celor care, în lipsa unei unități de măsură, vor să-și regleze oarecum mariajul, divergențele sentimentale, dragostea la zero grade, diverse confuzii, rezistența bucilor după impactul cu un meteorit, capacitatea de redresare după un șut în fund, primire. Istoria modernă a pliciului se măsoară de la epoca Romeo și Julieta la familia Prigoană, care au utilizat instrumentul pe scară largă. În cazul familiei Romeo și Julieta, folosirea pliciului s-a făcut distant, oarecum primitiv și fără vlagă. Principalul obstacol l-a constituit distanța mare de la sol, trotuar, la balcon, situat la etajul trei al revoluției. Până în ziua în care a fost inventat liftul, schimbul de lovituri se făcea pe scări și în casa scărilor, după cum se nimerea. Pliciul reprezintă platforma comună a celor trei mușchetari Este multifuncțional și ecologic, cu rază mare de acțiune, în sensul larg al cuvântului. Practic, dacă e vorba de o țintă mișcătoare, pliciul poate fi azvârlit către oricare dintre punctele noastre cardinale. Cu un amendament. Combatanții se obligă să nu se lovească reciproc în cap. Joacă un rol important în politică, mai ales în ce privește dresura unor adversari și chiar parteneri politici. În această privință, a făcut treabă bună, căpăcindu-l ori de câte ori a fost nevoie pe buldogul Blaga. Bun mediator, face plici pe bucile dușmanilor, indiferent de anotimp. În PNL, am consemnat victoria pliciului împotriva buldogului. Doamna Gorghiu a demonstrat că știe să mânuiască pliciul la nivel de mare performanță. Ne-a impresionat prin eschive inspirate din luptele marțiale. De câte ori doamna Gorghiu utiliza eficient pliciul, apărea o grimasă pe fața lui Vasile Blaga, zis buldogul. În astfel de momente, Blaga avea o față de câine bătut și plouat, în contradicție cu realitatea înconjurătoare, și transpira din abundență. Nu știam noi de ce, la întâlnirile cu presa, Vasile stătea tot timpul cu capul plecat, fericit pesemne că nimeni nu i-l taie! În schimb, în ciuda restricțiilor impuse, a luat destule lovituri peste cap cu pliciul, ceea ce contravine regulilor adoptate de U. E. pentru o politică mai blândă și mai omenoasă!

Pliciul a fost cureaua de transmisie dintre liberali și pediști, dar buldogul nu le are cu mecanica auto, motiv pentru care a confundat un post de poliție cu un service! Desele cafturi de la balcon dintre pliciul Borghiu și buldogul Vasile constituie o dovadă în plus că între liberali și vechii pediști nu poate fi pus decât semnul nepotrivirii de caracter. Ca și între plici și buldog.

Pliciul Gorghiu și-a văzut visul cu ochii deschiși. După ce a scos buldogul afară, ca să se scuture bine de purici și de tentația unui complot, și-a montat la loc baioneta în vârful pliciului. În PNL, lupta împotriva altor buldogi continuă! Uneori, cu pliciul în brațe, doamna Gorghiu seamănă foarte mult cu Ecaterina Teodoroiu. Vasile Blaga, în schimb, seamănă tot mai mult cu Adrian Năstase, atunci când începuse să devină tot mai mic! Cam cât măsoară acum Băsescu... 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri