
390 de unități școlare din judeţul Constanţa nu au autorizaţie de securitate la incendiu(1035)
Peste 4.000 de şcoli din întreaga ţară au nevoie de autorizaţie de securitate la incendiu.
În judeţul Constanţa, din cele aproape 490 de unităţi şcolare, 390 nu au autorizaţie de la pompieri, ceea ce înseamnă că nu sunt dotate cu extinctoare, planuri de evacuare ori sirene de alarmare în caz de incendiu. Alte 45 nu au autorizaţie sanitară.
În judeţul Tulcea, 110 şcoli nu au aviz de la pompieri, iar 9 nu au autorizaţie de la DSP. Lipsa grupurilor sanitare şi a apei curentei din interiorul clădirilor unităţilor de învăţământ le-au determinat pe autorităţi să nu acorde autorizaţia sanitară.
Însă nu lipsa banilor pare a fi problema, pentru că aproape 70% din fondurile alocate renovării şcolilor şi grădiniţelor, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, adică 800 de milioane de lei, au rămas nefolosite. Principala cauză este incapacitatea primăriilor, mai ales a celor din mediul rural, de a elabora proiectele de finanţare, motiv pentru care guvernul ia în calcul sprijinirea autorităţilor locale în pregătirea documentelor şi a prelungit până pe 20 septembrie termenul de solicitare a finanţării.
Articole recomandate
Judeţul Tulcea: Ca şi la Sabangia şi alte localităţi de pe DJ222, LA VALEA NUCARILOR NU A AJUNS ÎNCĂ NICI UN UTILAJ DE DESZĂPEZIRE! LOCALITATEA ESTE LA… 18 KM DISTANŢĂ DE MUNICIPIUL TULCEA!

Cum este marcată Ziua Internaţionala a Dunării

Aproape 6 tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice colectate în municipiul Constanţa în două zile
