VASILE BLAGA UMBLĂ CU UN BIET  FAR SPART, TOCMAI LA DNA

VASILE BLAGA UMBLĂ CU UN BIET FAR SPART, TOCMAI LA DNA(2063)


Dacă ar fi să ne luăm după declaraţia pe care Vasile Blaga a dat-o la ieşirea de la DNA la prima oră a începutului de săptămână, am zice că fără ştirea noastră s-au petrecut două lucruri: unul, domnul Vasile Blaga a greşit adresa, sau, doi, DNA s-a prostit la cap şi se ocupă cu nimicuri.

Ne explică chiar domnul Blaga, jovial, la ieşire. A fost vorba despre un accident de circulaţie, pe centura Braşovului. Accident uşor, fără nici un fel de victime, în care abia de s-a spart un far al maşinii şi i s-a îndoit bara de protecţie. Vasile Blaga a fost la DNA în calitate de martor, pentru că autoturismul avariat îi aparţine. Numai că nu era domnia sa la volan, ci şeful poliţiei judeţene Oradea, cu care domnul Blaga este prieten de familie, încă de pe vremea când domnia sa lucra la Vamă, la Oradea. Că aşa e bine, să nu se certe vameşii cu poliţiştii, ci să fie prieteni de familie. Şi să se ajute între ei la nevoie. Vă mai amintiţi de acele descinderi teribile din vămile din Vestul ţării, când i-au adus pe vameşi inclusiv cu elicopterele la Bucureşti, ca să-i audieze la cald? La fierbinte chiar. Descinzătorii au găsit în cuşca câinelui poliţist arondat la una dintre vămi, o sumă mare de bani. Câinele le dăduse o mână de ajutor prietenilor vameşi.

De astă dată, domnul Blaga nu l-a rugat pe prietenul său, şeful IPJ Bihor, chestorul Liviu Popa, să-i ascundă nimic în cuşcă, ci i-a cerut un lucru mult mai simplu. Să-i mai mişte şi lui maşina din când în când. Că e pe motorină şi maşina nemişcată, mai ales dacă este pe motorină, se strică la piese. Iar prietenul de familie s-a conformat. S-a băgat antrenor de fitness auto, ca să-i dezmorţească piesele şi articulaţiile vehiculului domnului Blaga. Numai că facerea de bine… Din neatenţie, domnul poliţist a lovit maşina

Şi asta este tot. Tot, cel puţin până acum. 

Pentru că ne vine greu să credem că ditamai DNA-ul, care se ocupă cu marile jafuri şi nemernicii care s-au comis în ţara asta, se ocupă acum de un far spart la o tamponare banală. Farul de la Constanţa, ăla de dirijează vapoarele să fi fost spart şi tot nu era treaba DNA-ului. Oricât de sus în ierarhia politică s-ar afla proprietarul maşinii. Mai ales că domnul Blaga nici nu se afla în ţară la momentul producerii accidentului, deci nu este implicat cu nimic.

Şi ar mai fi ceva. Maşina era parcată la Oradea. Ce căuta domnul chestor de poliţie s-o dezmorţească până hăt, la Braşov, cale de câteva sute de kilometri?

E drept că maşina diesel se încălzeşte mai greu, dar la aşa distanţă, plus temperaturile de peste 30 de grade celsius din ziua respectivă, dădea în fiert.

N-o mai fi şi altceva în afară de nenorocitul de far spart? Sau serviciul „Circulaţie – accidente uşoare”, mai nou a fost arondat la DNA?

Desigur că mai este.

Mai întâi, că Blaga a minţit cu seninătate în privinţa accidentului. Cum că ar fi unul banal, cu un far spart şi atât. Ia să vedem ce spune şi IPJ Braşov, pe raza căruia s-a petrecut evenimentul: „Şoferul de 48 ani din Bihor (n.r. Liviu Popa) s-a angajat într-o depăşire, fără să se asigure, pe centura Braşovului, şi a intrat într-o coliziune cu o maşină care circula din sens opus. În urma accidentului, o doamnă de 36 de ani, pasageră în maşina lovită, a fost rănită uşor ".

Aha, deci accidentul s-a soldat şi cu o victimă. Dar este cercetat de către Parchetul Braşov, pentru vătămare corporală din culpă, nicidecum de DNA, care nici măcar nu s-a interesat de el.

În al doilea rând, mai este şi o coincidenţă bătătoare la ochi. În timp ce Vasile Blaga intra la Bucureşti în sediul DNA, la Oradea ce mi se întâmpla:

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie -Serviciul Teritorial Oradea, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise in perioada 2012-2014.
În cursul zilei de 19 septembrie 2016, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 3 locatii, situate în municipiul Oradea, din care două sunt la sediul unei instituţii publice”.
– zice comunicatul DNA Oradea.

Ghici unde s-a desfăşurat cea de-a treia percheziţie, care nu era la sediul instituţiei publice. Fix acasă la antrenorul de fitness al maşinii lui Blaga, la prietenul lui de familie, chestorul Liviu Popa, şeful IJP Bihor. Acel Liviu Popa care, pe 8 august 2011, declara public: "În ce priveşte faptul că sunt nepotul domnului ministru Blaga, nu am negat niciodată acest lucru, pentru că nu am crezut că este cazul, şi vă asigur că n-am ştiut acest lucru decât după ce am ajuns inspector-şef”. Sărmana rudă regăsită. Ca-n filmele indiene. Să te buşească plânsul, nu alta.

Care minte? Blaga, care spune că nu sunt decât prieteni de familie, sau Popa care spune că-i este nepot?

Şi chiar aşa de rău să fi devenit DNA-ul încât să-ţi facă percheziţie acasă şi la sediul poliţiei, pentru un nenorocit de far spart la maşină? Şi să-l mai cheme şi pe Blaga de martor.

Acum, despre fostul învăţător-suplinitor la şcoala din satul lui natal, apoi revizor contabil la poştă, Liviu Popa, devenit miraculos chestor de poliţie, mai avem date. De pildă despre jignirea gravă a procuroarei Saşa Cercel, sau despre implicarea în cazul de mită al fostului poliţist Flavius Secan, cel care nu a fost atent când fuma în faţa sediului şi i-a băgat cineva în buzunar, fără voia lui, un plic cu 1000 de euro, cu care după aceea, în loc să se şteargă la cur cu ei, i-a aruncat pe geamul de la wc-ul IJP Oradea fix în capul celor care-l căutau să-i facă flagrantul.

Acum însă suntem foarte atenţi să vedem dacă zvonul, venit la urechile noastre deocamdată pe surse, se verifică. Cum că în uşor accidentata maşină a lui Blaga, condusă de Popa, mai era şi o sumă mare de bani.

I-o fi lăsat-o Blaga, să aibă cu ce plăti dacă îi sparge cumva farul. Sau chestorul o transporta la Bucureşti, la cineva?

Ce-aţi zice ca până la alegeri, PNL să nu mai aibă doi co-preşedinţi?

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri