VIRGIL COMAN - ISTORIA DOBROGEI A RĂMAS MAI SĂRACĂ(2538)

 Vineri după-amiază mă aflam cu ceva treabă în biroul patronului unei edituri şi tipografii din Constanţa. Era neobişnuit de cald, chiar şi pentru Litoral. O căldură sufocantă, rea. La un moment dat, gazdei mele i-a sunat telefonul. Era un apel important, la care trebuia să răspundă. S-a scuzat din priviri că trebuie să întrerupem puţin discuţia noastră. Apoi a apăsat pe butonul aparatului. A vorbit preţ de trei minute cu cineva despre o carte. O carte care fusese de curând tipărită la editură sau urma să fie tipărită. Discuţia s-a încheiat politicos, cu o promisiune: „Da, domnule profesor. Ne vedem peste două ceasuri, când terminaţi”.

 Treburile pe care le aveam la tipografie m-au făcut să mai zăbovesc ceva timp pe acolo. După mai puţin de o oră de la discuţia telefonică la care asistasem, l-am auzit pe patron strigând în birou: „Nu, nu cred! Nu se poate! Doar am vorbit cu el! Trebuia să ne întâlnim!” Vorbea din nou la telefon. Habar nu am cu cine.

 Aşa am luat cunoştinţă, la câteva muinute de la producere, de tragedia care a lovit istoria Dobrogei. Un om valoros dispăruse. Iar patronul tipografiei, repeta mereu: „Nu se poate! Aveam întâlnire cu el”! Ca şi când atunci când stabiliseră întâlnirea, cei doi făcuseră şi un contract cu moartea, ca să nu se arate până nu duc ei la bun sfârşit ceea ce îşi propuseseră. Erau de aceeaşi vârstă şi omul năuc şi îndurerat din faţa mea precis se gândea că ar fi putut foarte bine fi el în locul celui care murise. Am încercat şi eu, tâmp, să-l scot din comparaţia asta tragică: „Poate că era bolnav. Poate suferea cu inima şi pe căldura asta…” O dădusem în bară complet. Nu am făcut decât să-i amplific starea de deznădejde. Patronul editurii a izbucnit şi mai rău: „Nu, nu avea nici o boală. Era tânăr. Muncea cât şapte”!

 Afară era cald. Groaznic de cald! O căldură rea. O răutate accentuată şi de crucile din cimitirul alături de care se află tipografia.

 În cealaltă parte a oraşului împovărat de căldura rea, Cristian Cealera, la „Prăvălia cu Cărţi”, îşi lansa volumul: „La marginea imperiului – Origini”. O carte istorică. În Constanţa, când spuneai „Istorie”, imediat apărea şi profesorul Virgil Coman, managerul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Constanţa. Aşa se întâmplase şi în acea după-amiază de vineri. De la lansare, bineînţeles că nu lipsea istoricul Virgil Coman. Nu numai că nu a lipsit, dar a şi luat cuvântul:

"Când eram copil, visam împreună cu amicii mei să mergem la marginea oraşului să descoperim comori în locurile acelea pline de mister. Cred că şi astăzi orice copil din Dobrogea are aceste trăiri, gândindu-ne că Dobrogea este zona cu cele mai multe situri arheologice.". 

 După ce şi-a încheiat discursul, a cerut cuiva din apropierea sa să-i dea un scaun să se aşeze, pentru că nu se simţea prea bine. S-a aşezat. În secunda următoare s-a prăbuşit inconştient la pământ. Panică! A fost chemată ambulanţa. În zece minute, un echipaj SMURD a ajuns la faţa locului. Au început manevrele de resuscitare. O primă veste bună. Virgil Coman răspundea manevrelor. Avea din nou puls. Apoi a venit trăznetul. Virgil Coman a murit! Stop cardio-respirator. Avea 43 de ani şi încă o întreagă viaţă înainte pentru a descoperi tainele Dobrogei. Pentru a descoperi cine suntem cu adevărat şi care ne sunt originile nouă, trăitorilor din ţara asta. 

 Cu Virgil Coman urma să se întâlnească patronul editurii şi tipografiei în biroul căruia mă aflam vineri după-amiază. Cu el vorbise despre o carte care, dacă nu a fost tipărită, probabil că nu va mai fi niciodată.

 Odihnească-se în pace!