Echipa națională de fotbal pe plajă a României va susține, la finalul acestei săptămâni, două teste de pregătire cu reprezentativa similară a Bulgariei.
Meciurile se vor disputa vineri (ora 18,30) și sâmbătă (ora 11), la Kranevo. Pentru această ”dublă”, antrenorul-jucător Viorel Farcaș are la dispoziție următorul lot: Portari: Ionuț FLOREA, Laurențiu GHEORGHE; Jucători de câmp: Adrian TĂNASE, Ionel POSTEUCĂ, Gabriel DOBRE, Liviu CROITORU, Raj CĂRĂULEANU, Bogdan CIOCĂNEL, Dorel ZAHARIA, Marian MĂCIUCĂ. Toți jucătorii provin de la campioana României, Performer Constanța, cu excepția lui Gabriel Dobre, care evoluează pentru Informatica Timișoara. Duelul de vineri va intra în istorie: va fi primul meci de fotbal pe plajă între România și Bulgaria.
Ambele formații se pregătesc pentru partidele pe care le au programate în ediția din acest an a Ligii Europene. Tricolorii vor evolua în Divizia A, în timp ce bulgarii vor juca în eșalonul secund. Săptămâna trecută, România a disputat două meciuri amicale cu Grecia, tot în deplasare, ambele câștigate. Liga Europeană 2016 va fi alcătuită din Divizia A (12 echipe) și Divizia B (14 echipe). Se vor disputa trei turnee preliminare în fiecare eșalon, iar după încheierea acestora se va întocmi clasamentul general pentru fiecare divizie. Cele mai bune opt formații din Divizia A se vor califica în superfinală, iar reprezentativa de pe locul 12 din Divizia A și cele mai bune șapte echipe din Divizia B vor merge în turneul pentru menținerea/promovarea în Divizia A. Primul turneu preliminar se va desfășura la Moscova, în perioada 1-3 iulie 2016. În Divizia A, vor fi două serii: Rusia, Elveția, Polonia și Franța se vor duela în Grupa 1, iar Spania, Italia, Belarus și Grecia se vor întâlni în Grupa 2. În Divizia B, va fi doar o serie, alcătuită din Estonia, Kazahstan, Moldova și Serbia. România va intra în competiție în cel de-al doilea turneu preliminar, care va fi găzduit de orașul spaniol Sanxenxo, în perioada 8-10 iulie 2016. Tricolorii vor evolua în Grupa 1, alături de Spania, Ucraina și Franța.