Sistemul sanitar, sub control riguros !

Sistemul sanitar, sub control riguros !(864)


Guvernul României a adoptat în ședința de ieri o Ordonanță de Urgență de modificare a Legii 95/2006 prin care structurile locale de inspecție sanitară vor fi readuse în coordonarea Inspecției Sanitare de Stat din Ministerul Sănătății.

Măsura reprezintă o revenire la normalitate și o reașezare a controlului din sistemul sanitar între prioritățile actului guvernamental. Astfel, Executivul va asigura un control constant, eficient și coordonat pentru siguranța populației şi respectarea normelor legale din domeniul sănătăţii.

Efectul principal al acestei Ordonanțe este asigurarea independenței inspectorilor, supuși deseori la presiuni din partea mediului politic local. Dovada acestei presiuni o reprezintă rezultatele acțiunilor de control încrucișat, adică acele acțiuni care nu se desfășoară în județul de reședință. În cadrul controalelor încrucișate, inspectorii au aplicat măsuri proporționale cu gravitatea deficiențelor identificate și în concordanță cu situațiile reale. Alte controale, în aceleași unități, dar efectuate în județul de reședință au arătat alte rezultate.

Rolul Inspecției Sanitare este crucial în multe domenii: produse biocide, apă potabilă, furnizori de servicii medicale unități de învățământ, precum şi alte produse şi activităţi asupra sănătății populației. Mai mult, pe domeniile de răspundere, Inspecția Sanitară raportează la Comisia Europeană rezultatele acțiunilor de control și evaluarea riscurilor la adresa sănătății populației.

Prin Ordonanța adoptată, Guvernul elimină reglementările contradictorii privind responsabilitățile inspectorilor sanitari și posibilitatea de a îngrădi activitatea acestora.

Premierul Dacian Cioloș și ministrul Sănătății Vlad Voiculescu își exprimă ferma convingere că sistemul sanitar nu poate fi administrat fără coerența activităților de control, aspect ignorat în ultimii ani.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri