PNL: Legea privind comercializarea produselor alimentare – un plus pentru dezvoltarea locală

PNL: Legea privind comercializarea produselor alimentare – un plus pentru dezvoltarea locală(1150)


                                                              DECLARAŢIE DE PRESĂ

Inițiativa PNL privind comercializarea produselor alimentare, adoptată miercuri, 8 iunie 2016, în plenul Camerei Deputaților, cu 293 de voturi, este o măsură binevenită și necesară, prin care se urmărește potențarea dezvoltării la nivel local, adică dezvoltarea capitalului autohton și a producției agricole românești.

Legea prevede obligativitatea comercianţilor - persoane juridice autorizate - ca pentru categoriile: carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse din ”lanţul scurt”, ceea ce înseamnă că aprovizionarea trebuie să se facă din proximitatea locală/regională. Excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei.

În plus, prin această lege este eliminată taxa pe raft, ceea ce se va traduce în final într-o reducere a costurilor privind produsele comercializate în supermarketuri.


În opinia PNL, plusvaloarea acestui proiect de lege este evidentă și rezidă din faptul că producătorii români vor putea comercializa în supermarketuri produse românești într-un procent semnificativ mai mare decât în prezent, iar consumatorii români vor putea consuma produse autohtone proaspete și de calitate superioară.

Avantajele acestui proiect de lege nu se restrâng doar la câștigurile economice ale producătorilor, supermarketurilor sau ale consumatorilor, ci sunt câștiguri pe termen lung prin prisma impactului asupra sănătății populației, fidelizării și încrederii între partenerii de afaceri și clienții acestora, precum și în ceea ce privește responsabilitatea și sustenabilitatea la nivel local de comunitate.

PNL subliniază că această lege nu afectează în niciun fel libera concurență, ci are meritul de a veni în întâmpinarea producătorilor locali și de a oferi oportunități de revitalizare a economiei rurale românești, punând la dispoziția acestora șansa de a se organiza în grupuri de cooperatori și cooperative agricole și având un impact major asupra agriculturii, ca motor important al economiei naționale.


Mihai Lupu
Deputat PNL Constanţa 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri