Viitoarele campioane ale gimnasticii românești vin la Constanța(1300)
Fundaţia „Casa Campionilor” în parteneriat cu Federaţia Română de Gimnastică organizează la Sala Sporturilor din Constanţa, în zilele de 24 şi 25 mai, Cupa „OMV Petrom”. La startul acestei competiţii se vor alinia 167 de sportive din 200 de copii selecţionaţi în anul 2014, în cadrul Proiectului Naţional de Selecţie pentru gimnastica feminină „Ţară, ţară vrem campioane”. Copiii selecţionaţi se antrenează în cadrul cluburilor sportive din București (Steaua, Dinamo, CSS2), Deva, Onești, Timișoara, Constanța, Focşani, Arad, Bârlad, Ploiești și Galați. Cupa „OMV Petrom” este o competiţie de evaluare tehnică a fetiţelor intrate în programul de pregătire “Țară, ţară vrem campioane”. Programul “Țară, ţară vrem campioane” este un proiect ambiţios pentru gimnastica românească și are ca scop principal, revigorarea acesteia prin crearea unei baze de selecţie. Programul a început în septembrie 2014 şi se va termina în iunie 2017.
Articole recomandate
ATLETISM: Un singur titlu naţional, la juniori-1, dar podium complet la triplusalt
Stadionul lui Dragnea proiectat de un constănţean
Rugby: CSM Constanța a învins spectaculos echipa CSA Steaua București!
Constanța redevine în acest weekend principalul pol de interes pentru judo-ul juvenil din România
Șah: Proiectul național 'Școala marilor maeștri', în Eforie Nord
Copiii de la kick-boxing CS Medgidia au atins cele mai înalte trepte ale podiumului


