Încă vă mai aştept (2)

Încă vă mai aştept (2)(1752)


  Nu de dragul moralei voi scrie următoarele rânduri. Şi nici al lecturilor.

Conflictul dintre interesul public şi cel privat ar fi dus, potrivit lui Tucidide când povesteşte Războiul peloponesiac, la înfrângerea cetăţii Atenei în expediţia din Sicilia împotriva Siracuzei. Demostene, din pricina căruia pierise o parte din armata sa în campania din Etolia, nu s-a mai întors în cetate de teama unei morţi publice de mânia atenienilor. În alţi termeni, frica de demos funcţiona. Dacă comiteai greşeli grave sau fapte ce puteau fi dovedite ca fiind greşeli de către demos, mai ales în contextul conflictului sus amintit, teama pentru siguranţa ta devenea o certitudine. Ca persoană particulară sau publică. Adică, implicarea demos-ului în viaţa politică a cetăţii era deplină. Dispreţul faţă de zeii care ar fi putut să facă dreptate exista şi atunci. Istoriile locale se varsă în istoriile naţionale. Cum izvoarele în râuri, râurile în fluvii, fluviile în mări. Adică puţinul lucrează pentru multul. Puţini în comunitate sunt primarii şi consilierii. Mulţi sunt cetăţenii pentru care se cuvine, în semn de respect, să lucreze cu folos. Faptele se pun în relaţie unele cu altele doar făcând uz de trecut. De aceea istoria, se spune, este pasionantă. Cine va scrie cartea negustorească a Constanţei contemporane, gândesc că va fi inspirat în a căuta şi listele candidaţilor delegaţi de partide la primărie şi consilii. Şi, bineînţeles, cum a fost asigurat circuitul recomandărilor şi scrisorilor de acreditare ulterioară pentru un loc pe listă. Eligibil sau nu, depinde de decizia conducătorilor privind zone pe care nu le puteau parcurge într-o zi. Şi atunci au inventat numere. Cum cartografii hărţi pentru suverani. În ambele cazuri avem un simbol al stăpânirii politice a spaţiului. Capitalismul însă stimulează schimbul, nu-i aşa, domniile voastre? Şi bursa. Intrarea la bursa politică de filială este o ocazie de îmbunătăţire a notorietăţii şi poate fi însoţită de o campanie publicitară care să suscite interesul electorilor. Cei despre care am amintit ieri, şi din rândul cărora fac şi eu parte.

Eu, faţă de alţii, încă vă mai aştept. Să ne întâlnim. Public. Întâlnirea fiind, de asemenea, un mijloc de lărgire a informaţiilor referitoare la proiectele pentru care cereţi votul, deci de atragere a unei investiţii de capital decizional, ca o garanţie a independenţei şi reuşitei politice pe termen lung. S-a întâmplat, însă, ca în drumurile despre care vorbeam ieri să-l întâlnesc la colţ de stradă, de câteva ori, pe unul dintre candidaţii la guvernarea locală pe când aştepta să îi pice, da e corect termenul, câte o semnătură pe listele electorale. Îl recomnada portretul de pe cortul electoral. Partidul îl acreditase. M-am oprit. Am crezut că un impuls ofensiv dar şi de dialog îl va face să vină şi să vorbească cu mine, să-mi expună puncte din programul partidului pe care îl reprezenta. Agenţii săi electorali fumau. Mă refer la Chiţac Vergil. Ulterior, pe stradă, câţiva foşti studenţi ai săi, aşa s-au recomandat a fi fost, împărţeau fluturaşi electorali. Era mărturia unei capacităţi militare de a acţiona la mare depărtare. Noroc că nu mai sunt militar. Le-am spus că eu îl aştept pe candidat pe aici pe la noi. Şi atunci, am glumit eu, am întrebat, mucalit, care este oferta publică de ,,cumpărare“ şi rentabilizare a votului lansată de acest investitor politic şi a echipei sale în administrarea CETĂŢII? Despre Voltaire s-a spus că i-ar fi cerut unui abate care s-a recomandat a fi trimisul lui Dumnezeu, scrisorile de acreditare. Sigur, eu n-aş fi fost atât de cinic.

Un cofetar sârguincios, dar eu ezit să cred, deci intru cumva pe teritoriul fantasticului, am aflat că ar fi dăruit fiecărui partid pentru campania electorală efigia TOMISULUI în mărime naturală, înconjuată de înalţi teologi locali şi câteva sute de lumânări, făcute toate din zahăr candel. De ce şi cu teologi? Fac şi ei parte din piaţa europeană a schimburilor comerciale şi a modernităţii schimbului de idei? Sau a gustului puterii şi a mizelor pe care masele acestui veac, catalogate, adesea, chiar de teologi ca fiind barbare, nu sesizează că sunt puse în joc? Herodot, dorind să le demonstreze atenienilor cine sunt barbarii, a refăcut traseele şi regimentele armatei persane, dar a dat şi informaţii pentru cazul în care s-ar fi iscat un război. Lui îi opun cuvintele lui J:M.Coetzee, din aceaşi carte Aşteptându-i pe barbari: ,,Îmi spun: am vrut să trăiesc în afara istoriei... Niciodată nu le-am dorit barbarilor să aibă istoria pe care le-o impusese Imperiul. Cum aş putea să cred că ăsta e un motiv să te ruşinezi?“
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri