
Austria va avea Consulat Onorific la Constanța(1083)
Mâine, 17 mai 2016, va avea loc la Constanţa deschiderea oficială a Consulatului Onorific al Republicii Austria, a cărui activitate va fi coordonată de domnul Marius Mihail Puiu, consul onorific al Republicii Austria, în calitate de şef al oficiului consular, cu sediul în Constanţa, având drept circumscripţie consulară judeţele: Constanţa, Brăila, Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa şi Tulcea. Consulatul onorific al Republicii Austria la Constanţa este al treilea deschis în România, după cel de la Timişoara (2001) şi cel de la Sibiu (2010) şi marchează recunoaşterea importanţei pe care o acordă Republica Austria relaţiilor politice, economice, comerciale, culturale şi ştiinţifice cu România. Consulatului Onorific la Constanţa îi revine totodată şi un rol esenţial în sprijinirea eficientă a cetăţenilor austrieci, care domiciliază, muncesc sau se află ca turişti în aria circumscripţiei consulare. La eveniment va participa Directorul General al Departamentului Consular şi Juridic din cadrul Ministerului Federal pentru Europa, Integrare şi Afaceri Externe din Austria, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe al României, precum şi reprezentanţi din administraţia locală, din mediul academic, economic şi cultural. Evenimentul va fi marcat şi de vernisajul expoziţiei de fotografie „Proiectul Ovidiu”, semnată de artista austriacă Zita Oberwalder, un proiect al Forumului Cultural Austriac în colaborare cu Muzeul de Artă Constanţa. Vernisajul începe de la ora 18:00, iar expoziţia va putea fi vizitată în perioada 17 mai – 7 iunie 2016 la Muzeul de Arta Constanṭa, Blvd. Tomis 82-84.
Articole recomandate
Ce au făcut polițiștii constănțeni în ultimele zile

Ce au făcut polițiștii constănțeni în ultimele ore

Sorin Constantinescu, în continuare șeful DNA Constanța

Autoturism recuperat în mai puțin de 24 de ore de la reclamația furtului

Mai multe premii acordate la Topul Firmelor

Trofeul Festivalului Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2024, în valoare de 50.000 lei, va fi înmânat de marea câștigătoare a ediției din 2012, Rodica Elena Tudor

O femeie şi copiii ei de 3 şi 5 ani, „marinari” pe o navă ce venea din Siria
